Oare Dumnezeu a creat răul? Părinţii afirmă că Dumnezeu nu este autorul relelor îndeosebi atunci când se văd siliţi să respingă învăţăturile eretice, care primejduiau creştinismul spunând contrariul, din diferite motive. E vorba de platonism, gnosticism, maniheism, neoplatonism, origenism sau pelagianism.
1. Platonicienii spuneau că Dumnezeu nu este autorul relelor, dar socoteau că răul îşi avea originea în dezordinea materiei iniţiale, de care Demiurgul S-a folosit ca să facă lumea; neoplatonicienii vedeau originea răului mai curând într-o degradare, o pierdere de fiinţă şi de bine a materiei, ca urmare a îndepărtării ei de Cel Unu, din Care a emanat. Aceste două curente filosofice consideră că, în parte, răul vine pentru om din căderea sufletului său în trup. Această idee a legăturii intime între rău şi materie se regăseşte în origenism – care îşi are în parte sursa în scrierea lui Origen Despre principii şi în Capetele gnostice ale lui Evagrie Ponticul.
Mulţi Părinţi resping această concepţie. Sfântul Dionisie Areopagitul (care în mod greşit a fost adesea socotit un adept al neoplatonismului, în vreme ce el s-a străduit să-l combată din interior, dând termenilor săi un înţeles creştin) spune că „materia însăşi nu-i lipsită de rânduială, de frumuseţe şi de formă”. Dumnezeu S-a folosit de materie, care „era necesară pentru facerea lumii”; or, „cum s-ar putea folosi Binele de ceva rău ca să creeze un lucru?”.
2. Dar mai ales învăţătura maniheică au combătut-o Părinţii – îndeosebi Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa, Chirii al Ierusalimului şi Ioan Gură de Aur -, pentru că ea, legată la origini de gnosticism şi mazdeism, avea o puternică influenţă în sânul creştinismului. Maniheii afirmau coexistenţa din veşnicie a două principii: al binelui şi al răului. Această doctrină o are în vedere Sfântul Vasile atunci când spune: „Răul nu este necreat, după cum susţin ereticii, care acordă răului aceeaşi valoare ca şi naturii binelui, ca şi când şi binele şi răul ar fi fără de început şi veşnice şi anterioare creaţiei lumii; dar nu-i nici creat de Dumnezeu.” Maniheii spuneau că Dumnezeu nu putea să nu prevadă relele ce se vor abate asupra neamului omenesc, aşa că a creat răul în cunoştinţă de cauză. „Susţin aşa ceva, ca să-şi apere credinţa lor greşită, numai cei care s-au lăsat înşelaţi de învăţăturile maniheilor, ca să convingă pe adepţii lor că Cel care a făcut pe om a fost El însuşi o fiinţă rea. Căci dacă, pe de o parte, Dumnezeu ştie toate acestea, iar, pe de altă parte, omul totuşi zace în răutăţi, înseamnă că învăţătura despre bunătatea lui Dumnezeu nu mai poate fi păstrată, că doar nu de aceea l-a creat El pe om, ca să-i menească o viaţă plină de rele.” Sfântul Grigorie rezumă doctrina maniheică spunând încă: „De vreme ce natura trupurilor este în chip necesar supusă primejdiilor şi neputinţelor, amestec sortit nimicirii, şi toate aceste rele sunt însoţite de simţirea durerii, ma-niheii cred că facerea omului e opera unui Dumnezeu rău”. Împotrivindu-se acestei învăţături greşite cu ar-gumentele cele mai logice, Sfântul Grigorie conchide: „Nu poate fi învinuit Dumnezeu de răul pe care-l vedem” şi „Nu putem spune cu micime de suflet că Dumnezeu e creator al răului”
3. Şi când e vorba de combaterea pelagianismului, Părinţii – îndeosebi Fericitul Augustin – afirmă că Dumnezeu nu e pricinuitorul relelor pe care le îndură neamul omenesc. Pelagienii (Pelagiu, Iulian de Eclana, Celestius) nu spuneau în mod direct că Dumnezeu este autorul relelor, dar această teză era indirect implicată în afirmaţia lor că Adam a fost creat stricăcios, supus patimilor – deci şi suferinţei – şi muritor. Această concepţie a fost combătută de Fericitul Augustin şi condamnată de Sinodul de la Cartagina din 418. Ea a fost însă reluată parţial de unii autori răsăriteni, în reacţia lor excesivă la doctrina Fericitului Augustin (care, opunându-se pelagianismului, dezvoltase el însuşi unele poziţii eronate); aflăm urme ale acestei învăţături la Diodor din Tars şi la discipolul său, Teodor de Mopsuestia. Trebuie să notăm însă că această concepţie a rămas cu totul marginală.
Jean-Claude Larchet; Dumnezeu nu vrea suferinţa omului