Dumnezeu este totul întru toate și întru nimeni, nimic

M-am pomenit astă vară cu un grup de teologi catolici de prin Franța. Și discutând noi așa, m-au întrebat despre treptele rugăciunii și despre energiile necreate ale Duhului Sfânt.

După ce le-am vorbit de treptele rugăciunii, am trecut la energiile necreate. Și m-au întrebat:

– În ce constă, părinte, energiile necreate?

– Fiți atenți! După Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin: „Dumnezeu este totul întru toate și întru nimenea nimic”.

– Cum este asta, părinte?

– De acum gândiți-vă voi.

– Ori este totul întru toate, ori în nimeni nu-i nimic. Că dacă în nimeni nu-i nimic, cum este totul întru toate?

– Atâția teologi ați venit la moș Costache. Cine v-a adus aici? Arătați-mi voi de aici drumul și cum este totul întru toate și întru nimenea nimic? Sunteți atâția teologi! Un prost aruncă o piatră într-o baltă, și nu pot s-o scoată o mie de deștepți. Voi s-o scoateți… Nu s-au priceput.

Și le-am dat a doua temă pentru a deschide ușa discuției, cu teologia energiilor necreate. „Dumnezeu din toate tuturor se cunoaște și din nimic nimănui”.

– Și asta-i încuiată din amândouă părțile! au zis ei.

– Treaba voastră, dacă vreți să discutăm lucruri așa de înalte!

Au stat si s-au gândit:

– Cum vine asta, măi? „Tuturor din toate se cunoaște și din nimic nimănui” și iarăși: „Dumnezeu este totul întru toate și în nimeni nu-i nimic”. Se uitau unul la altul.

– Măi fraților, eu nu știu carte. Vorbesc și eu ce știu. Mie mi-a dat mila lui Dumnezeu memorie, să țin minte prin câte cărți am trecut. Dar, fiindcă ați venit atâția teologi, ce să vă fac? Cu două doctorate, cu trei, mămucuță, ce era aici!

De abia acum v-am dat cheia. Să descuiem cuvântul. V-am spus că „Dumnezeu este totul întru toate și în nimeni nu-i nimic”. Hai să pornim de aici. Aici este o taină mare. Care?

Trebuia să le explic cum, pentru că lor li-i ciudă că n-au energiile necreate ale Duhului Sfânt. Că a fost discuția cea mare cu Varlaam și Achindin, în secolul XIV, cu problema isihastă, pentru că nu se pot descurca în cele mai grele probleme ale teologiei fără acestea.

Uite cum este: În lumea minerală, adică lumea care n-are viață ca: soarele, luna, stelele, pământul, pietrele si tot ce există ca lume minerală, Dumnezeu este totul întru toate ca și Creator, că El le-a făcut cu una din energiile Sale, cu puterea Sa cea atotlucrătoare, și întru nimenea nimic după ființă, că de ființa Lui nu se atinge lumea minerală.

Toate le-a creat prin cuvânt: El a zis și s-au făcut; El a poruncit si s-au zidit. Dar nu se atinge de ființa Lui, puterea Sa cea creatoare. Așa-i totul întru toate ca și Creator al lumii văzute și nesimțitoare, și întru nimenea nimic după ființă. De ființa Lui nici heruvimii nu se ating, nici serafimii. Ființa lui Dumnezeu este inaccesibilă minților raționale din cer și de pe pământ.

În lumea vegetală, adică tot ce-i verde sub cer: păduri, codri, munți, dumbrăvi, câmpii, văi, dealuri, grădini, recolte; tot, tot, tot ce este, care crește și scade și înverzește, Dumnezeu este totul întru toate ca dătător de suflete fără de simțiri, viață a firii, și întru nimenea nimic după ființă.

– Asta cum este?

– Iată cum este: Copacul care îl vezi că crește, iarba, florile și toate plantele, toate cresc și scad, deci au viață, dar au suflete fără de simțiri. Cum fără de simțiri? Eu iau toporul si tai copacul. Îl doare? Nu-l doare, că n-are suflet cu simțire. Eu iau o coasă și cosesc iarba de aici. O doare? N-o doare. Dar are viață? Are, căci crește și scade. Ele au suflete fără de simțiri, sau viața firii, cum o numesc Sfinții Părinți. Toate câte cresc și scad au viața firii, dar suflete fără de simțiri, că nu au durere.

Deci Dumnezeu, în lumea vegetală, este dătător de suflete fără de simțiri, cu energia puterii Sale cea atotlucrătoare, dar nu se atinge de ființa Lui nimic, că întru nimenea nu-i nimic după ființă.

În lumea animalelor, tot ce-i dobitoc, adică animal sau fiare din pădure, târâtoare, șerpi, toți peștii din apă, toate păsările cerului, toate albinele, muștele, țânțarii și furnicile, tot ce există viu sub cer, Dumnezeu este Atotcreator al lor și le-a dat suflete cu simțiri, dar fără de minte.

Le-a dat Dumnezeu suflete cu simțiri, că un miel dacă îl tai, îl doare, un vițel sau o pasăre și toate fiarele din lume, toate târâtoarele și toți peștii au viață, au suflete cu simțiri, dar fără de minte.

Atunci a comentat unul bătrân:

– Aici parcă ar fi ceva de vorbit.

– Da. Vorbiți, că de aceea ați venit aici!

– Ați spus dobitoacele, păsările, toate viețuitoarele din apă, din aer și de pe uscat au suflete cu simțiri, dar fără de minte. Dar Isaia zice așa: Cunoscut-a boul pe cel ce l-a dobândit pe el și asinul ieslea domnului său, iar Israel nu M-a cunoscut pe Mine. Și apoi și papagalul, când vorbești, vorbește după tine; câinele este foarte deștept, iar calul are o inteligență nemaiîntâlnită. Și iarăși zice Scriptura: Cunoscut-a rândunica și turturica vremea ei sub soare – când să plece și când să vină -, iar Israel nu M-a cunoscut pe Mine.

– Și ce zici cu asta?

– Vezi? Aici ar da de înțeles că au și ele un fel de minte: câinele, papagalul, calul, delfinul, turturica și rândunica și boul și asinul și celelalte târâtoare.

– Dacă ziceți aceasta, huliți pe Dumnezeu și vă împotriviți Duhului Sfânt!

Se uitau toți unii la alții.

– Când auzim pe Duhul Sfânt că ne spune clar: Și omul în cinste fiind, n-a priceput. Alăturatu-s-a cu dobitoacele cele fără de minte… Și dacă Duhul Sfânt spune că sunt fără de minte, de unde spui dumneata că au minte? Cui te împotrivești? Mie? Dumnezeu a spus că dobitoacele n-au minte.

– Dar ce au, părinte?

– Stai că-ți spun ce au! Sfântul Efrem Sirul, când vorbește de cele zece puteri ale omului – cinci în partea văzută, cele cinci simțiri: văzul, auzul, mirosul, gustul și pipăitul, de care se servește trupul, și cinci puteri nevăzute ale sufletului: mintea, gândul care izvorăște din minte, ca raza din soare, cugetarea, alegerea și hotărârea -, vorbește și de a unsprezecea putere a omului, care este instinctul sau priceperea firească.

Această putere, a unsprezecea, care nu face parte din minte, ci din instinct, a dat-o Dumnezeu la toate viețuitoarele de sub cer și din ape, și din aer și de pe pământ, ca să-și întrețină viața, să se păzească de dușmanii lor, să știe la ce vreme să vină și să plece.

Aceasta-i pricepere firească. Și calul și câinele și papagalul și măgarul și boul și oricare vezi că au pricepere, aceasta nu-i minte, este a unsprezecea putere a minții omului: priceperea firească sau instinctul, prin care ele știu să-și apere viața, cunosc pe stăpânii lor, știu să se păzească de primejdii, știu să se hrănească, știu să se ferească. Aceasta le-a dat Dumnezeu și lor pentru viața de aici, dar nu-i minte, este pricepere firească. Dacă vom zice că-i minte, cădem în cealaltă extremă, împotriva Duhului Sfânt.

Le-am arătat acestea după Sfinții Părinți. Deci acestea toate au suflete cu simțiri, au instinct, pricepere firească, dar nu au minte, și de aceea nici nu se ating de ființa lui Dumnezeu. Dumnezeu este totul întru toate ca dătător de suflete cu simțiri, însă fără de minte, dar în nimeni nu-i nimic, că de ființa Lui nu se atinge.

Apoi am trecut la om. Când am ajuns la om, am vorbit cele trei cuvinte ale Marelui Vasile din Hexaimeron, despre facerea omului.

Omul este sâmburele universului. În om sunt adunate cele patru lumi: lumea minerală, lumea vegetală, lumea duhurilor și, mai presus de lumea duhurilor, icoana Sfintei Treimi, dumnezeirea.

Dumnezeu este totul întru toate în om, și în nimeni nu-i nimic, la fel ca și în celelalte zidiri. Pe om l-a făcut suflet cuvântător. Are minte, are voință, are imaginație, are mânie, are poftă, are alegere, are discernământ, are hotărâre, are voie liberă. Toate puterile pe care le arată Sfântul Ioan Damaschin în Dogmatică.

Da. Dumnezeu este totul întru toate și în om, dar nimic nu este în om din ființa lui Dumnezeu. Omul se face fiu, dar nu după ființă ca Hristos, ci după dar. Are darul punerii de fii în baia nașterii de a doua și a înnoirii Duhului Sfânt. Prin botez am căpătat darul punerii de fii și ne-am făcut fiii lui Dumnezeu după dar.

Omului i-a dat suflet cu simțiri, i-a dat și pricepere, i-a dat și minte și l-a făcut și dumnezeu, dar nu după ființă, ci după dar, căci spune la psalmi: Eu am zis: Dumnezei sunteți și toți fii ai Celui Preaînalt (89, 6). Și Apostolul Pavel zice: Ați luat darul punerii de fii și al înfierii în baia nașterii de-a doua și al înnoirii Duhului Sfânt în Botez.

Deci omul se împărtășește și de minte și de pricepere și de cele zece puteri și de viață și de toate. Dar de ființa lui Dumnezeu nu se atinge, că este fiul lui Dumnezeu după dar, nu după ființă. Și așa, în felul acesta, și în lumea oamenilor, a întregilor popoare, Dumnezeu este totul întru toate ca dătător de suflete cu simțiri, dătător de minte, de imaginație, de memorie, de toate puterile sufletului, dar în nimenea nimic, după ființă. Că de ființa lui nu se ating nici heruvimii.

Băteau toți din palme! Era o răpăială aici! Mă chiorau cu blițurile acelea!

Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 9