sâm. mai 8th, 2021

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Dumnezeu este Unul în ființă și întreit în Persoane

Noi, toți creștinii ortodocși credem (Evr. 11) întru Unul Dumnezeu preaslăvit în trei Fețe: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Treimea cea de o ființă și nedespărțită. Fiecare creștin ortodox poate vedea și cunoaște — prin descoperirea de sus, pe care i-o pune înainte Sfânta Biserică, icoana vie a Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, prin două mijloace: a) al Teologiei, după Dumnezeieștile Descoperiri existente în Sfintele Scripturi și în Sfânta Tradiție și b) al filozofiei al minții luminată de Dumnezeu.

Tatăl Ceresc este prima Persoană a Dumnezeirii

Tatăl Ceresc este prima Față a Dumnezeirii, așa precum mintea omului este prima parte principală a sufletului său. Mintea este mecanicul sufletesc al omului, care conduce toate mișcările lui. Precum din mintea omului sănătos, înțelept și împuternicit de Dumnezeiescul Dar, izvorăsc toate lucrările cele bune și de folos personal și obștesc; tot astfel de la Părintele Luminilor – care a născut pe Fiul mai înainte de toți vecii și purcede pe Duhul Sfânt – se pogoară asupra noastră, toată darea cea bună și tot Darul desăvârșit (Iac. 1, 17).

Un Sfânt Părinte a auzit odată pe un necredincios, zicând aceste cuvinte. „Dacă este Dumnezeu, arată-mi-l să-L văd, ca să pot crede!” Sfântul i-a răspuns: „Tu zici că ai minte. Așa-i? Arată-mi și tu mintea pe care zici că o ai, ca să te pot crede.” Necredinciosul a rămas rușinat. „Vezi – zice Sfântul Părinte – dacă eu cred că într-adevăr ai minte, așa cum se prezintă ea prin feluritele ei lucrări înaintea noastră, pentru ce tu te îndoiești de existența lui Dumnezeu, ale Cărui lucrări desăvârșite se văd manifestându-se în tot Universul, în jurul nostru și mai ales în ființa noastră? Tatăl Ceresc este Tatăl Universal, adică al tuturor.” „Tată – Universal, adică al tuturor – să nu vă chemați vouă pe pământ, căci UnuI este Tatăl vostru – Universal, adică al tuturor – Cel din ceruri.” (Mat. 6, 33) Aici păcătuiesc cumplit papistașii și românii papistășiți, uniți cu papa, care cred, susțin și propovăduiesc, că papa de la Roma ar fi tată „papă” universal, al tuturor bisericilor creștine de pe fața pământului, ba chiar și al necreștinilor.

Domnul Iisus Hristos este a doua Persoană a Dumnezeirii

Domnul nostru Iisus Hristos are felurite numiri edificatoare pentru sufletele credincioșilor Săi, de pildă: Adăpost împotriva vânturilor rele, adică ale necazurilor covârșitoare, (Is. 32). Al doilea Adam dătător de viață, Înger de mare sfat Dumnezeiesc, Mielul lui Dumnezeu (Ev. 13, 5), Mijlocitor (1 Corin. 15, 45), Păstorul cel bun, Universal (Iesirea 3, 2-18), ușa oilor (Ioan 10, 1-9) Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt (Ioan 1, 29, 36), Cap al Bisericii creștine (Ioan 14, 16), Emanuel (Evrei 13, 20), Dumnezeu (Marcu 1, 11) Răsăritul (Efeseni 1, 22), Pâinea vieții (Matei 1, 22-23), Mirele Bisericii (Isaia 35, 4) El e Hrănitorul, Dătătorul de viață, Curățitorul, Sfințitorul și Mântuitorul Bisericii și Unicul Judecător suprem, Care va judeca viii și morții (Luca 1, 78).

Păcătuiesc cumplit și aici papistașii, cu papistășiții uniații papii – ș. a., care pretind și susțin, că papa, ori alt om păcătos, ar fi locțiitorul Domnului Hristos, și că papa poartă toate numirile pe care le are Preasfinția Sa. Mântuitorul înfierează cu fierul roșu al demascării, trufia aceasta satanicească, zicând: „Voi să nu vă numiți rabi– adică învățător Universal, al tuturor – că Unul este învățătorul vostru – al tuturor — Hristos, iar voi toți frați sunteți” (Mt. 23, 8-10). Nimeni altcineva n-a putut și nu poate să ridice păcatul – neascultării – lumii, decât numai singur Mântuitorul Hristos, Cuvântul și puterea Tatălui Ceresc, care „atât de mult a iubit lumea, încât și pe unicul Său Fiu L-a dat ca să se jertfească – Jertfă veșnic vie – ca tot cel ce crede în El să nu piară; ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16).

Vai și amar celui ce ar cuteza a se numi: cap, învățător, judecător, părinte al tuturor, Mire al întregii Biserici al Preasfântului Mântuitor, Iisus Hristos. Cei ce cutează a se înălța pe sine astfel, sunt asemenea trufașului înger Lucifer, pe care trufia l-a transformat, din înger luminat, în drac întunecat, împreună cu toți slujitorii lui (Isaia 14, 11-20). Unul ca acesta, oricine ar fi, este înainte-mergătorul lui Antihrist, cum a zis și papa Grigore cel Mare.

Preasfântul Duh este a treia Persoană a Sfintei Treimi

Noi creștinii ortodocși mărturisim și credem: „Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul; care din Tatăl purcede, cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, care a grăit prin prooroci.

Preasfântul Duh s-a descoperit oamenilor de mai multe ori. S-a descoperit lui Avraam în chip bărbătesc de călător, împreună cu Tatăl și cu Fiul; la Botezul Domnului Hristos, în chip de porumbel; la schimbarea la Față, în chip de nor luminos, iar la sărbătoarea cincizecimii, în chip de limbi de foc. Pe temeiul textelor scripturistice, Sfântul Duh s-a zugrăvit întâi ca un copil înaripat, zburând pe deasupra apelor (Fac. 1, 2); ca tânăr înaripat, ca un înger, spre a se distinge de Tatăl ce are chip de bătrân, și de Fiul ce are chip de bărbat desăvârșit (Dan 7, 9-14); așa cum s-a arătat lui Avraam, care i-a găzduit și ospătat la stejarul Mamvre (Fac. 18). Sinodul ținut în Constantinopole (a. 536 d. Hs.) a statornicit ca Persoana a III-a a Dumnezeirii să fie zugrăvită în chip de porumbel.

Preasfântul Duh este Dumnezeu adevărat, una cu Dumnezeu Tatăl și Fiul (F. Ap. 5, 3-4), sfințitorul nostru (Ioan 17,17) care purcede de la Tatăl, nu și de la Fiul. Aceasta o adeverește însuși Domnul Iisus Hristos, zicând: „Iar când va veni Mângâietorul, pe care eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul adevărului care de la Tatăl purcede, acela vă va învăța pe voi toate…” (Ioan 15, 26). Aici, călcând această dogmă a dreptei credințe, iarăși păcătuiesc cumplit papistașii cu papistășiții (cei uniți cu ei), luteranii, reformații, arminienii, ș.a., care cred și mărturisesc contra adevărului descoperit nouă de Mântuitorul și pecetluit ca neschimbabil de Sfintele Soboare apostolice și ecumenice.

Conform cu învățătura de mai sus despre „Purcederea Duhului Sfânt numai de la Tatăl, nu și de la Fiul” rostește can. 49 al sfinților Apostoli, zicând: „În Tatăl și în Fiul și în Sfântul Duh a boteza ni s-a poruncit de Domnul; iară nu în trei fără de început, în trei fii, în trei mângâietori. Că unul este fără de început: Tatăl, pentru că n-are început; și Unul este Fiul, pentru nașterea cea negrăită; și unul este Mângâietorul, Duhul Sfânt, pentru purcederea din Cel nenăscut, adică din Tatăl. Cei ce nu fac așa, ori Episcopi, ori Preoți, să li se ia darul.

De-asemenea, tot astfel împreună glăsuiesc și toți bărbații sfinți ai adevăratei Sfintei Biserici, care nu vor să amestece cuvântul lui Dumnezeu (2 Cor. 2, 17) cu închipuirile oamenilor care s-au despărțit din Trupul lui Hristos. Să ascultăm numai pe vreo câțiva: „Este destul – zice Fericitul Augustinca, creștinul să creadă în Tatăl și în Fiul născut din Tatăl, în Duhul Sfânt care purcede din același Tată, dar care este în același timp Duhul Tatălui și al Fiului.” „Noi adorăm pe Sfântul Duh – rezumă Sfântul Ioan Damaschinca pe Duhul lui Dumnezeu Tatăl, adică purcezând dintr-însul. Îl adorăm, de-asemenea, și ca pe Duh al Fiului, pentru că printr-însul a apărut și a fost comunicat creaturii, și nu pentru că ține de la Dânsul ipostasul sau existența.

Sfântul Vasile zice: „După cum Cuvântul creator Întărește cerurile, de-asemenea Duhul care este din Dumnezeu, care purcede din Tatăl, ne-a adus cu El și de la El forțele – puterile – care sunt în Tatăl„, iar Sfântul Grigore Teologul zice: „Duhul este cu adevărat Duh Sfânt, care purcede din Tatăl; cu toate acestea nu ca
Fiul, căci El purcede nu prin naștere; ci prin purcedere
” (Cuv. 39). De-asemenea și Sfântul Ioan Hrisostom zice: „Adepții lui Macedoniu, nu voia că creadă că Sfântul Duh, care purcede din Tatăl, este Dumnezeu.Sfântul Efrem: „Sfântul Duh nu este născut; El purcede din flința Tatălui, nu imperfect și nu amestecat cu Ea, că el nu este nici Tatăl, nici Fiul; ci Duh Sfânt.

Sfântul Epifaniu: „..Dintr-o singură și aceeași Dumnezeire, sunt: Fiul și Duhul Sfânt. Fiul fiind născut din Tatăl și Duhul purcezând din Tatăl.Sfântul Chiril al Alexandriei: „Credem în Duhul Sfânt…purcezând din Tatăl, nu născut… Știm că El purcede din Tatăl…Sfântul Ambrozie: „Dacă tu numești pe Duhul, numești, de asemenea pe Tatăl din care Duhul purcede și pe Fiul pentru că El este Duh și al Fiului.” Fericitul Augustin mai spune: „Învățații și cercetătorii Sfintei Scripturi n-au discutat până acum cu toată luarea-aminte și în amănunt despre Sfântul Duh, ca să se poată înțelege ușor însușirea lui personală, în virtutea căreia nu-l numim nici Fiu, nici Tată, ci Duh Sfânt… Totuși ei observă în predica lor că Duhul Sfânt nu e născut din Tatăl, ca Fiul pentru că Unul este Hristos; nu este din Fiul ca un nepot al Părintelui a toate, ci tot ce este, datorește numai Tatălui, de la care sunt toate, pentru ca să nu admitem două principii (începuturi) necauzate, ceea ce ar fi cu totul fals, absurd și eretic, iar nicidecum potrivit credinței sobornicești” (Mihălcescu Teol. Dog. p 121).

Fără a mai aduce alte mărturii, vedem că numai din cele arătate de Sfinții Părinți de mai sus, reiese destul de clar că Duhul Sfânt purcede numai de la Tatăl, nu și de la Fiul. Așadar se vede că papistașii cu uniții (greco catolicii.) lor se rătăcesc mult când susțin contra învățăturii Mântuitorului (Ioan 15, 26) că Duhul Sfânt purcede nu numai de la Tatăl; ci și de la Fiul.

Sfânta Scriptură ne arată că Preasfântul Duh a grăit prin prooroci (2 Petru 1, 21), prin apostoli ((F. Ap. 2, 5, 3-4), prin urmașii acestora (F. Ap. 6, 7) și că El învață și conduce Biserica, căreia îi împărtășește darurile Sale (Ioan 7, 37-39):

1) Duhul înțelepciunii, prin care smerindu-ne, cunoaștem voia lui Dumnezeu;

2) Duhul înțelegerii, prin care pricepem Dumnezeieștile învătături;

3) Duhul sfatului, prin care sporim spre slava lui Dumnezeu;

4) Duhul tăriei, în virtutea căruia învingem ispitele;

5) Duhul cunoștinței, prin care cunoaștem legea lui Dumnezeu;

6) Duhul cucerniciei, prin care împlinim voia lui Dumnezeu, necăutând lauda oamenilor;

7) Duhul temerii de Dumnezeu, prin care putem lucra cu supunere și bucurie să împlinim voia lui Dumnezeu, în așa fel cum fii cei buni împlinesc cu osârdie, bucuroși, voia părinților lor (IS. 11, 2-3).

Pentru ca creștinii să poată căpăta și păstra aceste daruri, dimpreună cu grația dumnezeiască prin care se sfințesc, trebuie să-și agonisească și să aibă credință adevărată, vie și lucrătoare, însoțită de împlinirea făgăduințelor date la primirea Sfântului Botez… și fapte bune.

Protos. Nivodim Măndiță; Vărtejul rătăcirilor