Am vorbit cândva despre cele șapte trepte ale rugăciunii, trei universale și patru intermediare, și am arătat care este rugăciunea cea mai înaltă, contemplativă, cea duhovnicească, care, după Sfinții Părinți, nu mai este rugăciune, este mai presus de hotarul rugăciunii. Aceea se cheamă vedere dumnezeiască. Cu aceea s-a înălțat Pavel la cer.
Și am arătat așadar acolo treptele rugăciunii, începând cu rugăciunea buzelor. Zice Apostolul Pavel: Aduceți Domnului roada buzelor voastre. Rugăciunea cu buzele. Zice proorocul: Și L-am înălțat pe El sub limba mea. Rugăciunea limbii o arată. În altă parte: Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea; rugăciunea gurii. În altă parte: Cu glasul meu către Domnul m-am rugat; rugăciunea glasului.
Acestea patru până aici, după Sfântul Grigorie de Nyssa, sunt treapta cea mai de jos în scara rugăciunii, când ne rugăm cu buzele, cu limba, cu gura și cu glasul, și granița cea mai îndepărtată a rugăciunii. Dacă ne-om mulțumi să ne rugăm cu limba și cu gura, și vom face o căruță de acatiste și de psaltiri și vom crede că cine știe ce-am făcut, are să ne mustre Proorocul Isaia, care zice: Aproape ești Tu, Doamne, de gura lor, dar departe de inima lor – când credem că rugăciunea gurii ne ridică la cer.
Nu. Asta se cheamă rugăciune de cantitate. Facem mult, dar nu de calitate. Dar Sfinții Părinți ne sfătuiesc să nu o părăsim nici pe asta, că și acestea sunt trepte, dar în scara rugăciunii ea este treapta cea mai de jos. Dar nimeni nu se suie pe treapta de sus, fără să nu treacă prin asta, că așa învățăm să ne rugăm: cu buzele, cu limba, cu gura. Și Dumnezeu, văzând osteneala noastră în treptele acestea, încet-încet începe să ne dea câte o linguriță de rugăciune curată. Și atunci vedem noi: „Asta-i rugăciune, măi! Până acum am pierdut vremea degeaba”.
Căci Sfântul Ioan Scărarul zice: „Să nu părăsești cantitatea, întrucât cantitatea te duce la calitate”. Adică să zicem rugăciune cât mai multă și să facem metanii, că Dumnezeu, văzând sufletul că se sârguiește la rugăciunile astea, apoi îl înalță pe treptele celelalte.
Ai văzut Sfântul Macarie Egipteanul în Omilii: „Eu știu că nu știi să te rogi, dar îți dau un sfat: roagă-te, omule, cum poți, dar roagă-te adeseori”. Cum poți tu.
Viața noastră nu este numai într-un fel plăcută lui Dumnezeu. Faptele bune trebuie să le lucrăm. De rugat trebuie să ne rugăm. De ascultat cuvântul lui Dumnezeu suntem datori.
Iată ce! Vă spun când vă rugați acasă, la Psaltire sau când citiți acatiste, să nu vrei numaidecât să pui atâtea acatiste sau atâtea catisme la Psaltire, că te înșală vrăjmașul.
Auzi ce spune mai departe Sfântul Ioan Scărarul: „Părăsește, omule, cantitatea, când vine la tine darul lui Dumnezeu!” Nu trebuie să o părăsești de tot, căci cantitatea este pricina calității. Adică cea dintâi este pricina celei de-a doua.
La rugăciune, dacă ai făcut atâtea catisme, atâtea paraclise și pe urmă te vezi că ești pustiu cu sufletul și încă n-ai simțit dulceața rugăciunii, atunci îi bucuroasă Marta. Marta zice mult și rău, dar Maria plânge, că ea n-a stat la picioarele Domnului deloc.
Rugăciunea cea de cantitate multă îi partea Martei, este rugăciune externă; iar cealaltă, care o simți cu inima, e partea Mariei. Înțelegi?
Și când faci multă rugăciune, se laudă Marta: „Măi, da am făcut trei ceasuri de rugăciune”. Dar se poate întâmpla că în acele trei ceasuri tu n-ai simțit rugăciunea nici trei secunde. Dacă nu te-ai rugat cu lacrimi și cu zdrobirea inimii măcar trei minute, tu ai făcut o rugăciune, cum o fac și eu, numai de cantitate și cu răspândire.
Scopul nostru, dacă ar ajuta mila Domnului și puterea Lui, este acesta: să ajungem la o rugăciune de calitate, nu de cantitate.
Dar ai să spui așa: „Bine, părinte, dacă trebuie să ajung la o rugăciune de calitate, nu trebuie să mai fac cantitatea?” Ba da. Să știi că cantitatea te duce spre calitate. Cantitatea te duce spre calitatea rugăciunii. Numai cantitatea. Pentru ce? Pentru că cea dintâi, adică cantitatea, spune Sfântul Ioan Scărarul, este născătoarea celei de-a doua. Nimeni nu s-a rugat deodată cu calitate. Nimeni n-a ajuns pe treptele rugăciunii așa ușor, până ce n-a întrebuințat cantitatea -zile, săptămâni, luni, ani și zeci de ani. Deci nu trebuie lăsată nici cantitatea.
Călugărul care nu-și face pravila toată, ca pe un mort îl socotește Dumnezeu. Ori să-ți faci pravila la chilie, ori la biserică, ori și la biserică și la chilie, că dacă nu, rămâi pustiu de darul lui Dumnezeu. Și făcând noi rugăciunea cea de cantitate și pravila rânduită și ascultarea și supunerea și tăierea voii și înfrânarea, începe mila lui Dumnezeu cea negrăită să ne împărtășească pe noi din timp în timp, periodic așa, și de momente ale rugăciunii celei de calitate.
Vreau să vă spun acest lucru. Pentru ce? Dacă ne-om lenevi și n-om face nici rugăciunea cea de cantitate, să nu așteptăm ce cea de calitate, că nu vine aceea dormind.
La rugăciunea cea de cantitate se mai întâmplă ceva. Făcând noi rugăciunea noastră obișnuită, atâtea acatiste, paraclise, atâtea închinăciuni, atâtea metanii, se întâmplă cum am spus mai înainte ca, atingându-se darul lui Dumnezeu de mintea și de inima noastră, să gustăm momente de rugăciune curată. Și poate tocmai în momentul acela eram la mijlocul pravilei, adică mai aveam de spus Acatistul Mântuitorului, al Maicii Domnului, sau alte catisme.
În clipa când te-a cercetat darul lui Dumnezeu, trebuie să rămâi acolo. Nu te mai arunca la margine. Nu trece mai departe.
O maică scria Sfântul Teofan Zăvorâtul – mare pustnic, sihastru și arhiereu; el a stat douăzeci și doi de ani și pe un gemușor îl îngrijea un diacon -, că ea face Vecernia, dar chiar dacă-i vine umilință, ea nu poate lăsa să nu termine Vecernia, apoi Pavecernița și ce mai are. „Eu nu pot până nu fac până la capăt”. Și îi spune acest sfânt:
– Acel „până la capăt”, care-l spui tu, este blestemat. Câtă vreme faci tu Vecernia?
– Cam două ceasuri.
– Iată cum să procedezi de acum înainte. Dacă eu am ajuns, să zicem așa, la Vecernie, la Psalmul 103: Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte! Întru strălucire și în mare podoabă Te-ai îmbrăcat și celelalte. Cela ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină; Cela ce întinzi cerul ca un cort; Cela ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui… Și dacă, începând a spune despre zidirea lumii – că aici este despre facerea lumii, în psalmul acesta -, eu m-am umilit acolo: Făcut-ai luna spre vremi, soarele și-a cunoscut apusul său și m-am gândit la Hristos, care a apus pentru mântuirea mea, atunci acolo mă opresc.
Când vezi că te-a cercetat Dumnezeu cu lacrimi și cu umilință în vremea rugăciunii, nu căuta cu mintea cuvinte mai departe, că ai pierdut atenția din fața lui Iisus, Mântuitorul, și ai pierdut toată rugăciunea odată cu ea. Rămâi la acela și zi mereu.
Sau la alt stih, am meditat repede la minunile lui Dumnezeu din acest psalm și am început să mă rog. Sau poate sunt la Psaltire și am ajuns la psalmul 37. Și l-am început de la capăt: Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri… și am ajuns acolo unde scrie așa: …Nu mă lăsa pe mine, Doamne, Dumnezeul meu, nu te depărta de la mine; ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele, și tocmai acolo ți-a venit umilința, să nu mergi mai departe.
Deci ce s-a întâmplat? Eu am ajuns la stihul acesta și, dacă în acest timp, cugetând mai adânc la puterea acestor cuvinte, eu m-am umilit și m-a cercetat Dumnezeu cu lacrimi, s-a încălzit inima ta, ochii tăi izvorăsc lacrimi, s-a aprins dragostea lui Iisus în inima ta, atunci zi acest stih două ceasuri, fiindcă sunt cuvinte mai puține, nu cumva să pierzi atenția căutând acele cuvinte din pravilă.
Și dacă zic două ceasuri numai stihul acesta, pe urmă gata, mi-am făcut Vecernia. Nu mai citesc restul Vecerniei, nu Pavecerniță, nu canonul Maicii Domnului, nimic. Dacă l-am zis pe acesta cu lacrimi două ore, eu mi-am făcut pravila. Și dacă stăruie darul lui Dumnezeu, pot să zic și trei ore și fac și Utrenia tot numai cu acest stih. Deci scopul nostru în rugăciune după Sfântul Nicodim Aghioritul, este să ne unim cu Dumnezeu. Și dacă ai ajuns sfârșitul, de ce cauți mijlocul?
Scopul meu a fost să ajung aici, să mă rog cu lacrimi și cu foc lui Dumnezeu, și am ajuns momentul ăsta nu când terminam pravila, ci când eram la începutul ei. Eu stărui în acest stih pentru că m-am întâlnit cu Dumnezeu și nu mai am nevoie de restul pravilei. Că Dumnezeu nu se uită la cantitate, ci la calitate.
Asta când ești singur. În biserică nu pot să înceteze cele șapte laude, că sunt așezate de Duhul Sfânt tocmai de la Apostoli. Asta spun pentru rugăciunea particulară în chilie, acasă, fie că ești călugăr sau că ești mirean. Amin.
Ilie Cleopa, Ne vorbește părintele Cleopa vol. 9
Ma rog asa cum pot ,mai bne zis cum poate fiinta mea .Am crezut si inca mai cred ca doar cei alesi pot ajunge la rugaciunea inimii.Cine are puterea de concentrare atit de puternica incit sa strabata cu rugaciunea pina in ceruririle inalte si sa fie auzit de Dumnezeu este un ales. EU inca mai sper ca in nimicmicia mea poate ma aude Domnul,poate imi aude rugaciunea mea.
[…] Înfricoșat este acest cuvânt al Domnului! Dacă vezi că inima ta nu-i curată față de toți, să nu ceri nimic lui Dumnezeu, astfel Îl ocărăști, că fiind păcătos și neiertând pe aproapele tău, tu zici Celui ce cercetează inimile: „Iartă-mi păcatele mele!” Un astfel de om nu se roagă în duh, ci numai cu buzele, în neștiință. Ci, cel ce vrea, cu adevărat, să se roage lui Dumnezeu în duh, în Duhul Sfânt și cu inimă curată, să-și cerceteze inima sa înainte de a se ruga, să vadă, dacă nu are ceva asupra vreunui om. Dacă are, se înșeală pe sine, că Cel ce ar trebui să-l audă nu este de față, fiindcă mintea nu se roagă, ci desfășoară o formă mecanică de rugăciune. […]