Văzând diavolul, vrăjmașul adevărului, cinstea pe care o dădea lui Evagrie cetatea Cezareii, l-a zavistuit și a vrut să-i zădărnicească înfrânarea lui, prin care se împodobesc și se cinstesc și celelalte fapte bune. Deci. i-a adus mare război trupesc, căzând în dragostea unei jupânese, precum și aceea căzu în dragostea lui Evagrie.
Diavolul adusese acest război lui Evagrie, însă el se lupta cât putea, având arme tari: frica de Dumnezeu și mustrarea gândului. Și, de multe ori voind să fugă, era târât înapoi de lanțurile dragostei. Pe lângă aceasta îi aprindea văpaia și îndemnul femeii către păcat. Dar el a luat sabia Duhului și s-a pus pe rugăciune. Atunci a venit și ajutorul Domnului, care s-a făcut în acest fel.
A venit la dânsul o mare mulțime de îngeri în chipul ostașilor eparhului, care l-au prins și l-au dus la un fel de divan, și acolo l-au pus în obezi și în temniță. Și, fiindcă cei ce-l puseseră în obezi nu-i spuseseră greșeala lui, el gândea că poate bărbatul femeii pe care o iubea, aflând de dragoste, l-ar fi pârât la eparhul, de l-a ridicat și băgat în temniță.
Cu aceste gânduri în minte, vedea pe alții că erau foarte greu munciți pentru astfel de greșeli de spurcată dragoste și se cutremura văzând ce îl așteaptă și pe el.
Deci, aflându-se în acest fel de cugete înfricoșate, i s-a arătat îngerul Domnului în chipul unui prieten credincios al său, care, văzându-l și pe el în acest fel de osândă și necinste cu fiare și obezi, l-a întrebat cu părere de rău:
— Pentru care pricină, părinte diacone, te afli așa ferecat între tâlhari?
— Cu adevărat nu știu pricina; am numai o bănuială, că boierul cutare, temându-și de mine femeia lui, m-a pârât judecătorului ca pe un făcător de rele și poate că îl va îndupleca cu daruri să mă dea și la grele munci.
— Dacă vrei să mă asculți ca pe un prieten adevărat, eu te sfătuiesc să te scoli și să fugi din acest oraș, pentru că nu-ți este de folos să mai stai aici.
— Dacă mă va scăpa Dumnezeu din nevoia în care mă aflu acum, și totuși voi mai rămâne în acest loc, cu adevărat se cade să pătimesc nu numai ce pătimesc acum, ci și altele mai rele.
— Să aduc Evanghelia și să faci jurământ că vei fugi din acest oraș și, dacă te vei sârgui pentru mântuirea sufletului, te izbăvesc din această nevoie.
— Gata sunt să fac jurământ, după cum îmi poruncești, numai scapă-mă din această nevoie pe care o pătimesc.
Deci, îndată i-a adus Evanghelia, și Evagrie a făcut jurământ, mărturisind și făgăduind că mai mult de o zi nu va sta acolo. A cerut numai o zi, pentru ca să aibă timp să-și pună în corabie cele trebuincioase. Dar, încă aflându-se în jurământ, și-a venit în fire și a cunoscut că lucrul acesta este o vedenie, iar gândul lui îi zise: „Deși aceasta este vedenie și vis, eu am făcut jurământ și se cade să plec de aici”. Și, după cuvânt, a plecat la Ierusalim, și acolo a fost primit de Cuvioasa Melania Romana.
Însă iarăși îi puse satana cugete de slavă deșartă, cum că este iscusit la vorbire, și de aici a căzut la cugetele cele de mai înainte. Și acești doi șerpi mâncau inima lui în toate zilele, dar niciodată nu se arăta la doctor iscusit, adică la duhovnic, ca să ia izbăvire. Dar dumnezeiasca Pronie, îngrijindu-se de mântuirea lui, l-a lăsat să cadă în friguri mari și șase luni de zile a fost chinuit de această boală; și cu toate că mulți doctori l-au căutat, nu l-au putut ajuta cu nimic.
Văzând aceasta, Cuvioasa Melania i-a zis:
— Fiule, această boală nu pare să fie firească, de vreme ce doctorii n-au putut să te ajute cât de puțin, ci socotesc că Domnul îngăduie să te chinuiască pentru unele taine ale inimii tale.
Atunci Evagrie și-a mărturisit cuvioasei toate tainele lui, adică slava deșartă și cugetarea cea urâtă. Deci i-a zis fericita Melania:
— Făgăduiește-mi că te hotărăști să te faci monah, să te îngrijești de sufletul tău, și eu, măcar că sunt păcătoasă, mă voi ruga lui Dumnezeu să-ți dea sănătate trupului și vreme îndestulată vieții tale, ca să slujești pentru sufletul tău.
Evagrie i-a făgăduit din inimă. Deci, făcând sfânta rugăciune, îndată s-a însănătoșit și fără zăbavă a plecat de acolo și a mers la muntele Nitrici, în părțile Egiptului, unde a stat doi ani. În al treilea an a intrat în pustietate, în locul ce se numește Kelia, unde a viețuit patruzeci de ani. Mânca pe zi câte o litră de pâine uscată și apă goală, iar o dată la patru luni mânca puțin untdelemn.
Nu puțină înfrânare de pofte este pentru unul care a fost învățat cu bucate și băuturi de multe feluri și cu alte odihne și desfătări și împreună cu mulți, să mănânce numai pâine și apă goală, într-o pustietate fără trai cu oameni. Aceasta este o viață cumplită și nemângâiată. În fiecare zi se scula la rugăciune de o sută de ori. Lucrul mâinilor lui era scrisul și scria atât cât era nevoie să-și scoată hrana vieții sale. În zece ani de nevoință i s-a curățit gândul de patimi și de grijile lumii și s-a învrednicit a primi de la Dumnezeu dar, înțelepciune și știință. Astfel a alcătuit și scris două cărți sfințite și vrednice de laudă și foarte folositoare pentru monahi, care se numesc anti-eretice și în care se scrie despre meșteșugirile și vicleșugurile dracilor.
S-a întâmplat ca acest sfințit Evagrie să fie foarte mult supărat de războiul desfrânării. Fiind atunci iarnă, s-a băgat într-o fântână gol și a stat până ce i-a înghețat tot trupul, însă Domnul l-a păzit de moarte.
Acest pururea pomenit zicea că înainte de moarte, cu trei ani, nu l-a mai supărat dracul desfrânării, care mai înainte pururea îi dădea război.
Să ne spăimântăm, fraților, auzind! Om care avea mădularele domolite de luptele nevoinței, de post, de priveghere, de rugăciune și de cealaltă rea pătimire, mai mort decât viu, mai mult duh decât trup, și cu toate acestea avea supărare de pofta trupului! Ce să zicem atunci de cei ce umblă după odihna trupului, cu mâncări și cu băuturi, fără să se nevoiască după putință?
Tocmai de aceea, Părinții numesc trândăvia moarte a sufletului.
din cartea: Biruință asupra desfrânării