Duminica a XX-a după Rusalii [Gal. l, 1 1-19; Lc. 7, 1 1-16].
11.Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om;
12.Pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos.
13.Căci aţi auzit despre purtarea mea de altădată întru iudaism, că prigoneam peste măsură Biserica lui Dumnezeu şi o pustiiam.
14.Şi spoream în iudaism mai mult decât mulţi dintre cei care erau de vârsta mea în neamul meu, fiind mult râvnitor al datinilor mele părinteşti. 15.Dar când a binevoit Dumnezeu Care m-a ales din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său,
16.Să descopere pe Fiul Său întru mine, pentru ca să-L binevestesc la neamuri, îndată nu am primit sfat de la trup şi de la sânge,
17.Nici nu m-am suit la Ierusalim, la Apostolii cei dinainte de mine, ci m-am dus în Arabia şi m-am întors iarăşi la Damasc.
18.Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim, ca să-l cunosc pe Chefa şi am rămas la el cincisprezece zile.19.Iar pe altul din apostoli n-am văzut decât numai pe Iacov, fratele Domnului. (Galateni 1, 11-19)
11.Şi după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime
12.Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate era cu ea. 13.Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge!
14.Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te.
15.Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească, şi l-a dat mamei lui.
16.Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său. (Luca 7, 11-16)
Domnul vede o mamă îndurerată pentru moartea fiului și Se milostivește de ea; altă dată, a fost chemat la o nuntă și a luat parte la bucuria casnică. Prin asta a arătat că a lua parte la bucuriile și întristările lumești obișnuite nu e un lucru potrivnic duhului Său. Așa fac și creștinii adevărați, evlavioși, care își petrec viața cu frică de Dumnezeu. Totuși, ei fac deosebire între feluritele rânduieli lumești. Fiindcă în ele s-au strecurat multe lucruri în care Dumnezeu nu poate să binevoiască. Sunt unele obiceiuri născute din patimi și născocite spre îndestularea lor; altele sunt hrănite doar de deșertăciune. Cel care are duhul lui Hristos știe să aleagă binele de rău: de cel dintâi se ține, pe celălalt îl leapădă. De cel ce face asta cu frică de Dumnezeu niciodată nu se înstrăinează ceilalți, fiindcă chiar dacă el se poartă altfel decât ei, o face în duhul iubirii și pogorământului față de neputințele fraților săi. Numai duhul râvnei lipsite de măsură obișnuiește să scoată ochii oamenilor, pricinuind neînțelegeri și rupturi. Acest duh nu poate nicicum să se abțină de la dăscăliri și mustrări, în vreme ce omul cu duh creștinesc adevărat se îngrijește doar cum să se orânduiască creștinește pe sine și pe ai săi, socotind că nu îi e îngăduit să se amestece în treburile altora și zicându-și: „Cine m-a pus pe mine judecător?” Prin această blândețe el îi face pe toți să îl iubească și le insuflă respect față de rânduielile pe care le ține, în vreme ce acela care vrea să-i dăscălească pe toți se face neiubit și aduce defăimare asupra bunelor rânduieli pe care le cine. În astfel de împrejurări este nevoie de smerenie, de smerenie creștinească. Această smerenie este izvorul înțelepciunii creștinești, care știe să se poarte cum trebuie în toate împrejurările.
Sfăntul Teofan Zăvorâtul; Tâlcuiri la Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an