mar. apr. 20th, 2021

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Existența diavolului este binefacere pentru creștini

Cum este demonul? Firea demonului este să facă zarvă și să pricinuiască nebunie și mult întuneric, în timp ce lui Dumnezeu Îi e propriu a ne lumina și a ne învăța cu înțelepciune toate câte se cuvine să le facem.

De ce există demoni? Dumnezeu l-a lăsat să existe ca să te facă pe tine mai puternic, ca să te arăți un luptător mai strălucit și luptele tale să fie și mai pline de vrednicie.

De te întreabă cineva de ce l-a lăsat Dumnezeu pe diavol (pe pământ), să-i răspunzi: că pe cei treji și veghetori nu numai că nu i-a vătămat vreodată, ba chiar le-a fost de folos, nu voind el, desigur, fiindcă e viclean, ci datorită curajului lor, pentru că s-au folosit cum trebuie de viclenia lui. Și asupra lui Iov s-a năpustit, dar nu ca să-l facă mai plin de slavă, ci ca să-l biruie. E viclean, fiindcă viclene îi sunt planurile și voia. Deloc nu l-a vătămat pe dreptul Iov, ba, dimpotrivă, lupta i-a fost de folos, precum am arătat rnai înainte. Diavolul și-a arătat viclenia, iar dreptul și-a arătat bărbăția și vrednicia.

Pe mulți, vei spune, îi biruie. Îi biruie, desigur, dar numai din pricina propriei lor slăbiciuni și nu prin puterea sa.

Existența diavolului este binefacere pentru creștini. Dacă nu era el, spune, rnulte rele nu s-ar fi întâmplat. Dar atunci, și osânda ar fi fost neiertătoare. Pentru că acum, iubite, pedepsele sunt mai ușoare. Dacă noi înșine am fi răspunzători pentru faptele noastre rele, atunci pedeapsa ne-ar fi cu neputință de suportat.

Spune-rni, dacă Adam singur, fără sfatul uneltitorului, ar fi căzut în păcat, cine l-ar fi scăpat de osânda veșnică ?

Dar, n-ar fi păcătuit, spune.
De unde această concluzie?

Adam era lipsit de voință, nepăsător, gata de orice nesocotință și pregătit să primească un asemenea sfat, că oricum ar fi căzut și fără îndemn. Ce diavol i-a împins pe fratii lui Iosif la omor?

Dacă priveghem, diavolul se face pricină de urcuș duhovnicesc.

Dacă suntem mereu cu luare-aminte și atenți, iubiților, diavolul ne și ajută să sporim duhovnicește. Cu ce l-au vătămat pe Iov atâtea șirete uneltiri cu care s-a ostenit să-l piardă? Nu spune, te rog, că pe Iov l-au vătămat, căci numai un duh slab se vatămă. Dar unul ca acesta se smintește și dacă există diavol. Totuși, spune Scriptura, mai tare se vatămă prin lucrarea aceluia. Dar și pedeapsa-i este mai ușoară când păcătuiește îndemnat de diavol, pentru că pedepsele nu sunt aceleași pentru toate păcatele.

Să nu ne amăgim noi înșine. Nu diavolul ne vatămă, dacă priveghem și suntem treji. El ne trezește și mai mult, el ne deșteaptă și ne silește să ne păzim.

Să lămurim mai întâi un lucru: să zicem că nu existau fiare și nici tulburările care ne macină sufletul, nici boală, nici durere, nici supărare, nici altceva asemenea. Ce-ar fi fost omul? Socotesc că mai mult porc decât om, mâncând și îmbătându-se, nestânjenit de nici una din aceste suferințe. Acum, însă, grijile și teama îi sunt prilej de exersare în virtute, de deprindere a celei mai bune învățături și îi sunt școală de cucernicie și de dreaptă-credință.

Foloasele pe care ni le aduce lupta cu diavolul. Sufletul e ca un scut. Dacă-l lovește lancea și e moale, îl străpunge, dar, dimpotrivă, dacă e tare, nu-i pricinuiește nici o stricăciune, ci cade alături, cu vârful îndoit. Dacă săgețile pe care le aruncă diavolul asupra unui suflet îl găsesc slăbit și lipsit de voință, atunci îl pătrund până în adânc, dar dacă îl găsesc întărit și puternic, diavolul însuși se depărtează neputincios, fără a-i pricinui nici cel mai mic rău. Ba, mai mult, de aici se nasc și două mari foloase, chiar trei: diavolul nu l-a vătămat, ci l-a lăsat mai puternic decât l-a găsit și el însuși, de pe urma acestui fapt, a devenit mai slab.

Sfântul Ioan Gură de Aur; Diavolul și magia