Nu putem să câștigăm Raiul fără a ne duce crucea vieții, fără suferințe și necazuri: pentru că prin multe suferințe se cuvine să intrăm noi în Împărăția lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 14, 22), în lume necazuri veți avea, însă îndrăzniți, Eu am biruit lumea (Ioan 16, 33), ne-a spus Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Avem parte de dureri fizice, de boli, de sărăcie etc. Avem dureri sufletești, suferințe sufletești, uneori ni se întâmplă să avem de suportat moartea unei persoane apropiate, destrămarea familiei, ridicarea sau revolta copiilor împotriva părinților și altele asemenea. Avem dureri morale, sufletești și acestea sunt cele pe care le încearcă toți care cunosc și doresc binele, însă îi biruiește răul. Ei sunt cei nedreptățiți sau calomniați. În spatele diferitelor suferințe care se abat asupra noastră, din care majoritatea sunt rezultatele propriilor noastre alegeri, greșeli și păcate, se ascunde cercetarea pedagogică a Înțeleptului și Iubitorului de oameni, Părintele nostru Ceresc, Care ne ceartă spre înțelepțire, spre îndreptare și spre mântuire. Utilitatea și eficacitatea suferințelor este mare și binefăcătoare și este de ajuns să avem o atitudine potrivită și niciodată să nu uităm că Dumnezeu ne ceartă spre folos, pentru a ne împărtăși de sfințenia Lui.
Sfântul Paisie spune că pe cel care păcătuiește și nu se pocăiește, Dumnezeu îl pune la încercări și suferințe și, prin încercări, acesta vine la cunoașterea de sine,
Dacă nu ne pedepsește, nu putem deveni fii ai Săi adevărați, ci suntem fii din desfrânare, nevrednici de mântuire. Nu sunt vrednice pătimirile pe care le îndurăm față de fericirea cea veșnică pe care a pregătit-o Dumnezeu pentru fiii Săi. Și care sunt fiii Săi? Cei chinuiți, cei mâhniți, cei suferinzi, cei împovărați, iar nu cei care se desfătează acum vremelnic și sunt fericiți.
Sfântul Paisie Aghioritul spune să preferăm necazurile și să le primim mai degrabă decât bucuriile. Medicamentul amar este de obicei mai bun decât cel dulce, pentru că vindecă. Bucuria duhovnicească se naște din suferință!
Înainte ca Dumnezeu să îți trimită crucea pe care o porți, S-a uitat la ea cu ochii Lui Preaînțelepți, a cercetat-o cu rațiunea Sa dumnezeiască, a analizat-o cu dreptatea Lui nemărginită, a încălzit-o cu inima Lui plină de iubire, a cântărit-o bine cu mâinile Lui iubitoare, ca nu cumva să fie mai grea decât poți tu duce, decât rezistența ta și, după ce a luat în calcul curajul tău și puterea ta, a binecuvântat crucea aceasta și a pus-o pe umerii tăi. Poți să o duci. Nu te teme! Omule, du-ți crucea vieții și urcă pe Golgota spre Înviere.
Bucură-te, așadar, căci Dumnezeu ne iubește și ne pedepsește pentru a ne odihni veșnic. Dumnezeu nu Se uită la faptul că suferim, ci El caută să ne izbăvească de muncile iadului și să ne dăruiască Raiul.
Pentru cel care primește suferința ca și cum ea ar fi din mâna lui Dumnezeu, crucea vieții se transformă în bucurie de mântuire. Suferința este mântuire dacă o accepți fără murmur, fără a comenta, fără a te împotrivi.