Familia este izvorul divin al vieții pe pământ, precum Însuși Dumnezeu este singurul izvor al vieții cerești și pământești, prin harul Duhului Sfânt care s-a dat Bisericii. Omul nu poate exista și rodi singur, ci numai în comunitate, în familie. Familia este casa vieții firești, așa cum Biserica este casa vieții duhovnicești, căci pe amândouă le-a întemeiat Dumnezeu. Una pentru trup, iar cealaltă pentru suflet. Dar numai unite una cu alta, familia cu Biserica, vor putea înnoi viața pe pământ, vor putea salva societatea omenească de la pierzare și vor asigura mântuirea sufletelor noastre. Familia și Biserica își au ca izvor și model, unitatea Preasfintei Treimi și doar cel ce își duce viața fără prihană, în familie și în Biserică, va fi vrednic de a intra în lumina cea veșnică a Preasfintei Treimi.
Dacă familia creștină păstrează cu sfințenie dreapta credință și este iubitoare de Dumnezeu, de rugăciune, de biserică și de toate cele sfinte, ea formează cea mai tare cetate și obște duhovnicească de pe pământ. O asemenea familie, formată din părinți credincioși, în mod sigur va avea și copii buni, sănătoși, ascultători și binecredincioși. Iar familia ruptă de Biserica Ortodoxă și robită de păcate grele, ca: beția, desfrâul, uciderea de copii, înjurăturile, ura și furtul, este o casă a iadului, prăvălie a diavolilor și povară a societății. O asemenea familie bolnavă ucide viața adevărată pe pământ, naște și crește copii răi, necredincioși și ucigași, și poate îmbolnăvi pe toți cei din jur.
Numai trăind în marea familie a Bisericii lui Hristos și într-o familie cu adevărat creștină, omul rezistă mai ușor în fața ispitelor de tot felul și a greutăților vieții, biruind singurătatea și tristețea care îl lovesc așa de mult pe pământ. De aceea a și zis Domnul Dumnezeu: Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el (Facerea 2, 18).
Așadar, familia este întemeiată de Dumnezeu pentru a continua viața pe pământ, pentru a păstra credința și viața morală în societate, pentru a crește copii credincioși și ascultători de Biserică, spre lauda Preasfintei Treimi, și pentru a birui toate ispitele trupești și sufletești care vin de la diavolul, de la lume și de la trup.
arhim. Ioanichie Bălan; Călăuză ortodoxă în familie și societate vol. 2
[…] scopuri pământești, materiale, precum avere, cinste și mândrie, care, de obicei, ruinează familia creștină și o îndepărtează de […]