Faptele bune
Distribuie

Pentru mântuire nu este de ajuns ca omul să creadă în Hristos: potrivit Sfântului Apostol Iacov, și dracii cred și se cutremură (Iac. 2, 19), dar rămân draci. Ce folos are creștinul doar să creadă în Hristos, dar să nu aibă faptele bune creștinești? Ce folos are doar să se roage lui Hristos, dar poruncile Lui să le calce? Ce bine are în a se închina lui Hristos, dar a-L întrista cu faptele sale nelegiuite așa cum în vremea pătimirii Lui celei de bunăvoie cei fără de lege se închinau Lui și totodată, luând trestia, Îl băteau peste cap? Te închini, omule, lui Hristos, dar totodată Îl bați, chinuindu-l și necăjindu-l pe aproapele tău, făcându-i silnicie, jefuindu-l și luându-i pe nedrept bunurile. Te rogi lui Hristos, dar Îl scuipi în față scoțând vorbe spurcate din gura ta, ocărându-ți și osândindu-ți aproapele. Crezi în Hristos, dar cu faptele tale potrivnice lui Dumnezeu te lepezi de El.

Dacă zici că Hristos este cu tine, iar tu ești cu Hristos, arată-mi asta în viața ta, după cuvântul apostolesc: Arată-mi credința ta din faptele tale, iar eu îți voi arăta credința mea din faptele mele (Iac. 2, 18). Arată-mi semn după care pot să-mi dau seama că Hristos locuiește în tine și să spun: „El este aici!” Nu-ți voi arăta mai degrabă lucruri din care se vede limpede că Hristos nu este în tine? Și atunci voi putea să-ți spun: Nu este aici! (Mt. 16, 6).

Este de mirare că se suie la cer, la Dumnezeu, nu numai faptele cele bune, ci și păcatele omenești. Nu este de mirare că se suie faptele bune, înălțate de îngeri, ci este de mirare că se suie și faptele cele rele, pe care nu le poate înălța la cer nimeni, fiindcă un înger nu se va apuca să ducă la cer fapta noastră rea, iar diavolul nu va îndrăzni. Se suie la cer faptele bune, potrivit cuvintelor grăite de înger către Cornelie: Rugăciunile tale și milosteniile tale s-au suit, spre pomenire, înaintea lui Dumnezeu (Fapte 10, 4). Și lui Tovie îngerul îi grăiește: Când te rugai… și când te-ai dus să ridici pe cel mort, eu duceam pomenirea rugăciunii voastre înaintea Celui Sfânt (Tov. 12, 12). Se suie însă și faptele rele. De pildă, Dumnezeu, trimițându-l pe Prorocul Său Iona să propovăduiască în Ninive, spune: Fărădelegile lor au ajuns până în fața Mea (Iona 1, 2). Și lui Avraam îi spune: Strigarea Sodomei și Gomorei s-a suit până la Mine (Fac. 18, 20-21). David vestește: Pus-ai fărădelegile noastre înaintea Ta (Ps. 89, 8).

Dacă eu, păcătosul, aș avea îndrăznire înaintea Domnului Dumnezeului meu, I-aș spune: „Doamne! Tu l-ai pus pe heruvimul cu sabie de foc să păzească porțile Raiului ca să nu intre nimeni: și atunci, de ce n-ai pus măcar vreun înger mai mic la porțile cerului, ca să nu intre acolo, la Tine, faptele noastre rele?” Le-aș spune și sfinților: „Sfinte Petre, cela ce ai cheile cereștii Împărății! Oare Dumnezeu ți-a poruncit să lași în cer tot răul care se face pe pământ? O, Sfinte Ioane Cuvântătorule de Dumnezeu, care grăiești despre Cerescul Ierusalim: Și nu va intra în el nimic necurat (Apoc. 21, 27)! De ce tu, atunci când păcatele noastre se suie acolo, le pui la porțile cerului în loc să strigi tare: Afară câinii și vrăjitorii și desfrânații și ucigașii și închinătorii de idoli și toți cei ce lucrează și iubesc minciuna! (Apoc. 22, 15)?..

Nu mă ascultă însă sfinții pe mine, păcătosul, și lasă păcatele mele să se arate înaintea lui Dumnezeu. Strigătul răutății mele se ridică până la El, căci după cum magnetul nu poate pierde puterea sa care atrage fierul, nu este cu putință ca atotvăzătorul ochi al lui Dumnezeu să rămână fără putința de a vedea toate faptele omenești, după cuvântul lui Sirah: Ochii Domnului de zece mii de ori sunt mai luminoși decât soarele și privesc la toate căile oamenilor și văd toate pârțile cele ascunse (Sir. 23, 27). Tot ce se săvârșește în lume, chiar și în cele mai adânci prăpăstii ale pământului, toate sunt pentru El atât de vădite, ca și cum s-ar săvârși înaintea feței Lui. Tocmai de aceea se spune că faptele noastre rele se suie în cer, la Dumnezeu.

Dar ce fac faptele omenești, bune și rele, suind la cer? lată ce: cele bune îi mijlocesc toate bunătățile de la Domnul celui care le săvârșește, iar cele rele Îl pornesc spre mânie și răzbunare. Faptele bune îi iau apărarea celui care le săvârșește, zicând: „Doamne, iartă-l!” pe când cele rele se plâng împotriva celui care le săvârșește, zicând: „Doamne, răzbună-Te asupra Lui!”.

Așadar, după orice cădere în păcat trebuie neapărat să ne curățim prin pocăință adevărată, nefățarnică, ca nu cumva păcatele, înmulțindu-se și ajungând până la Dumnezeu, să-L pornească spre o mânie atât de mare, încât nu vom mai putea primi vreme de pocăință. Îndelung-răbdător este Dumnezeu, dar dacă după îndelungă-răbdarea Sa Se aprinde de mânie împotriva omului pentru lipsa de pocăință, acesta nu mai are ce vreme de pocăință să aștepte, precum grăiește Apostolul despre Esau: Nu a fost luat în seamă, căci deși cu lacrimi a căutat, n-a mai avut cum să schimbe hotărârea (Evr. 12, 17).

Așadar, nimeni să nu spună: „Mă voi pocăi când voi fi pe moarte, mă voi pocăi în timpul bolii de pe urmă!” Bine zice Domnul Dumnezeul nostru: Trebuie lucrat până este ziuă, că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze (In 9, 4). Ziua e viața noastră, iar noaptea este sfârșitul nostru; dacă ziua nu semeni, nu sădești, nu seceri, nu culegi, cum vei face aceasta noaptea? Dacă în zilele vieții tale vremelnice nu înmulțești faptele cele bune, cum le vei dobândi la sfârșitul vieții, de unde le vei culege? ..

Aici se cuvine să ne amintim pilda evanghelică despre fecioare: A venit mirele, și cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă, si ușa s-a închis iar mai pe urmă au sosit și celelalte fecioare, zicând: „Doamne, Doamne, deschide-ne nouă!” Iar el, răspunzând, a zis: „Adevărat zic vouă: nu vă cunosc pe voi” (Mt. 25, 10-12). De ce? Fiindcă au venit fără untdelemn și s-au dus să-și cumpere; s-au dus, dar n-au cumpărat. De ce n-au cumpărat? Fiindcă era de acum noapte, vânzători nu se mai găseau. Nu s-au lenevit să meargă chiar și în miez de noapte, aveau și bani să cumpere, dar n-au găsit vânzători, și s-au întors cu mâna goală — și pe bună dreptate au fost lepădate de Mire, căci înainte, când era zi, nu se îngrijiseră să cumpere untdelemn.

Cine nu știe tâlcuirea acestei pilde? Ziua înseamnă viața de acum, noaptea este moartea. Mirele este Dumnezeu, fecioarele sunt sufletele, untdelemnul reprezintă faptele cele bune. Fecioarele înțelepte sunt cei ce s-au îngrijit de mântuirea lor și au dobândit din vreme untdelemnul faptelor celor bune. Fecioarele cele nebune sunt cele leneșe, care au amânat pocăința până în vremea nopții, adică până la sfârșitul acestei vieți. Acestea au bani, adică bogățiile lor, și se gândesc: „Voi face la sfârșitul meu multe milostenii, și mi se vor ierta păcatele, fiindcă este scris: Milostenia curățește de păcate (Sir. 3, 30) și: La toată milostenia va face loc; fiecare după faptele sale va afla (Sir. 16, 15). Dar ce știi tu, omule? Vei primi, oare, la sfârșitul vieții tale vreme ca să poți face milostenie? Vei afla vânzători, adică ajutători? Și dacă vei face multe milostenii, crezi că Îl vei pleca atunci cu ele pe Dumnezeu spre milostivire?

Când prea trufașul împărat Nabucodonosor, care Îl mâniase tare pe Dumnezeu și Îl stârnise spre răzbunare, a văzut în vis un stejar mare — chip al înălțării sale de sine — și a auzit glas: Tăiați stejarul, atunci Sfântul Proroc Daniil, tâlcuindu-i acel vis și lămurindu-l că asupra lui se va împlini tăierea aceea, îl sfătuiește, zicând: Păcatele tale prin milostenie le curățește și nedreptățile tale prin milostivire către săraci: poate că milostiv va fi atunci Dumnezeu către păcatele tale (Dan. 4, 24). Iar noi să cercetăm doar un cuvânt: poate că milostiv va fi Dumnezeu atunci.

Cuvântul poate arată îndoială: va fi aceasta sau nu va fi? Va fi Dumnezeu milostiv față de mine sau nu va fi? Să ne uităm: un bărbat sfânt, Prorocul Daniil, îl sfătuiește pe Nabucodonosor să-și curățească păcatele prin milostenie, dar despre iertarea păcatelor vorbește ca despre un lucru necunoscut, îndoielnic, fiindcă zice: poate. Poate că milostiv va fi atunci Dumnezeu. Bun este sfatul prorocesc, însă nădejdea de mântuire nu este limpede, și este uimitor faptul că Prorocul, care prevedea viitorul, nu a prevăzut limpede dacă Dumnezeu va fi sau nu milostiv față de păcatele lui Nabucodonosor: Dă milostenie, și poate că te vei mântui. De ce poate? Pentru că tu nu te-ai îngrijit din vreme pentru păcatele tale și nu ai dat milostenie, ci faci aceasta doar când s-a apropiat tăierea ta, și tocmai de aceea rămâne o îndoială: poate.

Iar de vreme ce Prorocul nu știa dacă va fi primită milostenia lui Nabucodonosor la sfârșitul lui, tu, nefiind nici bărbat sfânt, nici proroc, și neîngrijindu-te de mântuirea ta, cum poți să fii încredințat că la sfârșitul tău vei face milostenie, că această milostenie a ta va fi primită și că te vei învrednici de iertare? Lucrați cât este zi, cât sunteți sănătoși și în stare! Când ziua vieții se va pleca spre seară, vă va ajunge întunericul morții, veți fi neputincioși cu trupul și cu duhul: să nu vă închipuiți că atunci veți face vreun lucru bun, fiindcă Domnul zice: Vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze.

Sfântul Dimitrie al Rostovului; Dacă vrei să ajungi la Cer

Distribuie
10 comentarii la „Faptele bune îi iau apărarea celui care le săvârșește”
  1. […] Iar domnitorul și toate surorile, după ce au auzit glasul, s-au sculat, dar pe Preasfânta n-au văzut-o. Însă văzând că era vindecată ceea ce mai înainte era fără ochi, au slăvit peste Stăpâna cea atotputernică și i-au mulțumit, făcând priveghere de toată noaptea. Apoi, domnitorul a dar mănăstirii multe daruri și, căindu-se de păcatele sale, după făgăduință, nu s-a întinat mai mult, ci a petrecut viața cu fapte bune. Iar preacinstita Maria s-a făcut minunată foarte în lumea aceasta, pentru marea înțelepciune și păzirea fecioriei ei, și toate surorile au cinstit-o mult pentru minune cea zisă mai sus și pentru petrecerea ei cea cu fapte bune. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *