Unii tineri pot fi complexați din cauza fecioriei sau a virginității. Ei sunt abordați adesea cu motivul că, fecioria este o concepție de modă veche și că nu o să se căsătorească din această cauză. Adesea sunt împinși și sfătuiți de anturaj să cadă în desfrânare. Nemaiexistând această dorință de a rămâne virgini până la căsătorie, tinerii cad în păcatul desfrânării și cu greu realizează în ce mocirlă au căzut.
Desfrânarea este un păcat de moarte, care aruncă sufletul în prăpastia iadului. Doar pocăința adâncă și îndreptarea vieții pot uni iarăși un asemenea suflet cu Dumnezeu, cu Sfânta Lui Biserică.
Desfrânarea lipsește sufletul omului de harul lui Dumnezeu. Lipsindu-se de har, desfrânatul rămâne adeseori lipsit și de pacea sufletului. Oamenii de acest fel sunt foarte nevrotici, în ei este prezent aproape permanent sentimentul de frământare. Acesta este unul dintre motivele pentru care ei se află aproape tot timpul în căutare de noi aventuri și plăceri.
Desfrânarea îl face pe om să nu poată iubi cu adevărat. De regulă, cei vinovați de acest păcat nu pot clădi familii solide, să educe copii sănătoși din punct de vedere moral — iar despre urmări ca SIDA, bolile venerice, avorturile, infertilitatea, cred că nu e nevoie să mai vorbim.
Să nu credeți că sunt feciorelnici numai aceia care și-au păzit viața sfântă și nu s-au culcat cu femeie sau bărbat.. Nu! Este mare lucru și acesta. Dar fecioria este de trei feluri: fecioria trupului, adică a nu cădea cu femei sau bărbați, sau în alte păcate spurcate; fecioria minții, adică a nu primi nici un gând păcătos și spurcat în minte; și fecioria inimii sau a sufletului, adică desăvârșita despătimire de gândurile răutății și ale stricăciunii omenești.
Așa o tâlcuiește dumnezeiescul părinte Isaac Sirul. Nu-i de ajuns să te păzești cu trupul de păcat. Trebuie să nu primești păcatul nici cu mintea, pentru că Legea Darului când vine, o desăvârșește pe cea Veche, că zice: Ați auzit că s-a zis în Lege: Să nu curvești. Dar Eu vă zic vouă: Cel ce privește la femeie spre a o pofti pe dânsa, iată, a preacurvit cu dânsa întru inima sa.
Ai auzit preacurvie care o face omul întotdeauna? Numai dacă gândește la păcatele trupești. Vezi cât este de desăvârșită Legea Darului? Ea nu taie păcatul numai din obișnuință și deprindere, ci scoate și rădăcina. Și care sunt rădăcinile păcatului? Gândurile. Gândurile sunt rădăcinile păcatelor. Cine nu smulge din inimă poftele cele necurate în zadar se pocăiește.
Pe lângă fecioria din fire există și fecioria din călugărie. Unii sunt feciorelnici, căci n-au cunoscut femeie sau bărbat până la moarte, alții au fost călugăriți și de la călugărie iau votul fecioriei și sunt la fel cu ceilalți, dacă duc viață curată până la moarte. Sântul Ioan Scărarul arată că fecioria cea după făgăduință are aceeași valoare cu cea din fire.
Sfântul Serafim de Sarov spune că de dragul fericirii viitoare, dobândiți curăție, păziți fecioria. Fecioara care-și păzește fecioria pentru dragostea lui Hristos are cinste împreună cu îngerii și e mireasă a lui Hristos. Hristos este Mirele ei, care o duce în cereasca Sa cămară de nuntă. Orice suflet omenesc este din firea sa fecioară, dar sufletul care petrece în păcate e văduvă.
Fecioria este egală cu viața îngerească. Pentru a o păstra trebuie să ziceți continuu rugăciunea inimii și să aveți grijă să fugiți de pricina păcatului. Atenție la ceea ce văd ochii voștri, ne sfătuiește și părintele Efrem Filotheitul.
Fecioria trebuie păstrată până la căsătorie, și de femeie și de bărbat, fiindcă căsnicia este așezământ dumnezeiesc, familia a fost menită de Dumnezeu să fie o mică Biserică. Fecioarele creștine evlavioase se rugau Domnului și Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să le dea mire, își păstrau fecioria pentru viitorul soț și se împodobeau cu modestia, castitatea, smerenia: iată zestrea pe care și-o pregăteau. În vechime se spunea: „Smerenia este giuvaerul fetei”. Iar familiile erau solide — spre deosebire de ceea ce se întâmplă acum.