Cele trei feluri de rugăciuni sunt următoarele: rugăciuni de slavă, rugăciuni de cerere și rugăciuni de mulțumire.
Pe primul loc se află Rugăciunea de slavă (laudă) – când îl slăvim pe Dumnezeu și-L mărim pe El pentru desăvârșirea Lui, asemenea îngerilor din ceruri. Atunci omul nu se mai gândește la sine și la treburile sale, ci întreaga lui privire duhovnicească năzuiește către Dumnezeu. Aceasta este cea mai înaltă rugăciune către Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului, aceasta este lauda adusă Domnului pentru toți și pentru toate. Pentru dureri și necazuri, pentru mântuire și izbăvire, pentru faptul că trăim, pentru bucurie și durere… Domnul e Ziditorul nostru. Toate vin de la El, El ne-a zidit și ne-a dat putința unei vieți evlavioase pe pământ, ca să ne mântuim și după îndurarea Lui să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu. Aceasta este cea mai înaltă rugăciune a sufletului.
Rugăciunea de cerere – când cel care se roagă cere de la Dumnezeu să-l ajute, să-l izbăvească de nenorociri și de necazuri, să-i ajute pe cei apropiați, să dea vindecare în boli, să mângâie în dureri, să dea pâinea cea de toate zilele, să ierte păcatele, ori atunci când ne rugăm pentru cei adormiți.
Ne rugăm adesea nu doar din dragoste curată către Domnul, ci și în așteptarea bunurilor pe care nădăjduim să le primim de la El.
Rugându-se cu o astfel de rugăciune, omul simte dependența sa față de Domnul și își întărește nădejdea în El. Prin aceasta învață să ceară ajutor de la Preaputernicul Dumnezeu, nu de la om ori să nădăjduiască în rațiunea și în puterile sale. Domnul a poruncit să ne întoarcem către El nu doar cu rugăciune de laudă ori cu rugăciune de mulțumire, ci și cu rugăciune de cerere pentru trebuințele noastre: „Cereți și vi se va da” (Matei 7, 7). „Până acum n-ați cerut nimic în numele Meu; cereți și veți primi, ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 16, 24).
Însuși Domnul ne-a dat nouă chip al rugăciunii particulare și chiar El S-a rugat cu o astfel de rugăciune către Dumnezeu-Tatăl.
Dumnezeu nu așteaptă ca noi să-I arătăm nevoile noastre, pentru că El le știe. Aceasta este însă de trebuință pentru noi înșine ca noi adeseori să-L pomenim pe Dumnezeu și să vedem limpede toate bunurile pe care le avem ne vin de la El. Pentru aceasta, Dumnezeu ne dă nouă bunătățile Sale adeseori doar după rugăciunile noastre fierbinți.
Rugăciunea de mulțumire – înălțată drept recunoștință pentru ajutorul primit de cineva în faptele sale, pentru împlinirea cererilor noastre, pentru că Domnul miluiește și dă viață… Rugăciunea de mulțumire năzuiește către Dumnezeu, către Preasfânta Fecioară și către sfinți; și năzuiește nu doar o singură dată, ci de mai multe ori, arătându-se ca o întoarcere a datoriei omului către Dumnezeu, pentru împlinirea celor cerute mai înainte în rugăciunea de cerere.
Rugăciunea de mulțumire este de trebuință sufletului omenesc care simte dumnezeiasca purtare de grijă față de sine. Întru ea omul Îl recunoaște pe Dumnezeu ca binefăcător al său și nu cere nimic mai mult pentru sine, arătând înaintea Domnului un simțământ de recunoștință pentru îndurările primite. Hristos l-a lăudat pe samarineanul care s-a reîntors să mulțumească pentru tămăduire și i-a certat pe prietenii lui care nu au făcut aceasta (Luca 17, 12-19). „Dați mulțumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi” (I Tesaloniceni 5, 18).
Indiferent de aceste tipuri de rugăciuni făcute, fiecare creștin trebuie în primul rând să se roage pentru mântuire sa și pentru mântuirea aproapelui. Dragostea lui față de aproapele trebuie să îmbrățișeze întreaga omenire, și el se cuvine să se roage, astfel, pentru toți oamenii.