Nu te tulbura în necazuri, ci cu osebire bucură-te, urmând poveței Sfântului Iacov, care ne îndeamnă așa: Mare bucurie să socotiți, frații mei, când cădeți în felurite ispite (Iac. 1, 2). Prin ispite Apostolul înțelege aici toate felurile de necazuri, nenorociri, prigoane, chinuri, boli, sărăciri, pătimiri, care au loc cu îngăduința lui Dumnezeu, din pricina răutății oamenilor, de Ia fire, din întâmplare sau de la bântuirea vrăjmașului. El nu vorbește despre o ispită anume, ci vorbește de feluritele ispite, și poruncește să avem în ele bucurie, căci toată viața omenească e plină de ispite, adică de felurite necazuri și nevoi, după cuvântul Scripturii: În primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la păgâni; în primejdii în cetăți, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între frații cei mincinoși (II Cor, 11, 26).
Necazuri și în afară, și înăuntru: în afară lupte, înăuntru temeri; și precum după val urmează alt val, după furtună altă furtună, după vânt alt vânt, așa și în viața omenească vin necaz după necaz, nenorocire după nenorocire, ispită după ispită. De aceea și spune Iov: Au nu ispită este viața omului pe pământ? (Iov 7, 1). Prin aceasta arată că viața locuitorilor pământului stă tocmai în a petrece în felurite necazuri și năpaste și că nu este pe pământ om fără necaz, fără suferință, fără ispită și fără boală. Totuși, Apostolul poruncește ca în toate acestea să nu ne descurajăm, ci să ne bucurăm.
Din in și din cânepă, dacă nu sunt întâi frânte și zdrobite în piuă cu uneltele potrivite, nimic nu se poate face: nici funie, nici fir, nici pânză sau vreun alt lucru folositor. Nici sufletul, dacă nu e frânt și înmuiat de feluritele ispite, nu poate să ajungă la desăvârșita cunoaștere a neputinței sale si la smerenie. Toate acestea au trebuință de multă osteneală/ de nevoință si de lucrare neîncetată a minții/ până când omul ajunge să își cunoască neputința și să petreacă în smerenie întotdeauna.
Cine va putea învăța ceva fără răbdare la învățătură? Cine își va tămădui rana fără să rabde lecuirea? Cine va urma lui Hristos fără să poarte pe umeri crucea răbdării? Nimeni. Toți câți au vrut să urmeze Lui au fost gata să rabde orice ispită, după cuvântul Scripturii: Dacă te apropii să slujești Domnului Dumnezeu, gătește sufletul tău spre ispitire: încordează inima ta și fii tare (Sir. 2, 1-2). Se întristează și se tulbură tânărul în vremea învățăturii, dar după ce va termina se va bucura foarte. Se întristează și strigă bolnavul, nedorind să rabde durerile lecuirii, dar când se va însănătoși va fi foarte recunoscător doctorului. Așa se întâmplă și cu îmbunătățirea duhovnicească.
Feluritele ispite se fac pricină multor feluri de bunătăți. Ce poate fi mai bun decât bunătățile cereștii Împărății, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit (I Cor. 2, 9)? Și în ce fel poate omul să le primească? Nu altfel decât prin ispite și prin îndurarea cu răbdare a necazurilor. Prin multe necazuri se cuvine nouă să intrăm întru Împărăția lui Dumnezeu (Fapte 14, 22).
Cui i se dăruiesc cununile cerești, dacă nu celui ce rabdă răul în ispite? Fericit bărbatul care rabdă ispita, zice Sfântul Iacov, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieții, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El (Iac. 1, 12).
Cine se va învrednici de slava veșnică? Nu cel care petrece în necazuri și sărăcie, după cuvântul apostolesc: Căci necazul nostru de acum, ușor și trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veșnică covârșitoare (II Cor. 4, 17)? Asta înseamnă că orice necaz ce se abate fără veste asupra noastră, chiar dacă e ușor, dacă-l răbdăm cu recunoștință ne mijlocește mare slavă veșnică și chiar mai mult decât atât: dacă-l primim dând mulțumită lui Dumnezeu, asta ne face fii ai Lui, după cum spune și Scriptura: Dacă răbdați pedeapsă (prin pedeapsă Apostolul înțelege aici orice necaz și năpastă ce se întâmplă cu îngăduința lui Dumnezeu), Dumnezeu Se poartă cu voi ca față de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepsește? Iar dacă sunteți fără de certare, de care toți au parte, atunci sunteți fii din preacurvie, nu fii adevărați (Evr. 12, 7-8).
Sfântul Dimitrie al Rostovului; Dacă vrei să ajungi la cer