Povestire a părintelui Cleopa Ilie despre femeia care a înviat la înmormântare
Am fost vara asta cu Părintele Vartolomeu la o femeie Maria Olaru în satul Izvorul Muntelui, comuna Ceahlău, județul Neamț. Ea este o femeie care vine mereu cu lume aici și m-a trimis părintele stareț să-i fac o aghiasmă în casă. A venit cu mașina și ne-a luat de aici, cu primarul orașului Bicaz, unul Sandu, și tot el ne-a adus înapoi. Mare evlavie avea ea să aibă un preot călugăr să-i facă o agheasmă.
Ea-i de la barajul Bicazului, în jurul muntelui, numai mergi în dreapta spre Ceahlău. Care ați fost pe acolo știți: Izvorul Alb, Izvorul Muntelui…
Acolo în satul acela, că-i împrăștiat tot prin păduri și prin poieni, el coboară din vârful Ceahlăului, era o fată cu oile. Păștea și ea oile – că fetele de la munte știu să și mulgă oile, să le tundă, să le pască, că dacă se ocupă cu creșterea oilor!
Un cioban de acolo, fără frica lui Dumnezeu, tot s-a împrietenit cu ea, tot, până a înșelat-o și a batjocorit-o. Ea, dacă ar fi spus unui duhovnic, dacă s-ar fi spovedit și ar fi făcut canon, ar fi știut ce să facă, dar diavolul, când îl dă pe om în păcat, niciodată nu-i sapă o groapă mai mică, că zice acolo la Psaltire: Adânc pe adânc cheamă. Adică un păcat mare care te duce spre iad, la adânc, te duce în altul, mai adânc, cum este deznădejdea. Ea a rămas gravidă. Și tot s-a păzit, ca să nu știe părinții. Tot o vedea tată-său și mamă-sa supărată tare, că numai pe ea o aveau și nu știau ce-i cu dânsa. Tot o întrebau: „Marie, ce-i cu tine?”, dar nu pricepeau.
Ea când a născut copilul s-a dus la o stână acolo în pădure, unde avea oile, a născut acolo, a luat copilul și l-a dat în Bistrița. Și pe urmă a spus că-i bolnavă, că nu știu ce, și nu i-au dat de capăt părinții că ea a născut acolo. Dar numai ea știa ce-i în sufletul ei.
Acum nu era nimic păcatul că a căzut, că avea un copil, era un înger dacă îl năștea, dar a pus-o diavolul să facă și ucidere, să ucidă copilul.
Dar mare evlavie avea fata asta la Maica Domnului: citea zeci de acatiste, Paraclise, rugăciuni; și înainte și acum! Și ea plângea totdeauna și se ruga la Maica Domnului s-o ierte de păcatul acesta. Se ducea la mărturisire, postea toate posturile, mergea la biserică, dar acest păcat nu-l spunea. Îi era rușine, că este păcat greu. Și satana n-o lăsa, că știa că printr-un singur păcat se duce în iad. Cu un păcat de moarte, că auzi ce spune Evanghelia: Nimic necurat nu poate intra în Împărăția Cerurilor. Deci nu putea să se ducă niciodată în cer cu această crimă asupra ei.
Și Bunul Dumnezeu, Care vrea mântuirea omului, a rânduit că s-a îmbolnăvit de cancer după vreo câțiva ani. Au adus tată-său și mamă-sa preotul, a mărturisit-o, i-a făcut Sfântul Maslu, ea s-a mărturisit, dar acel păcat tot n-a vrut să-l spună. Dar atâta plângea și se ruga la Maica Domnului, și când era bolnavă. Ea a văzut că de acum moare.
Ea lua Acatistierul din casă și-l citea tot și tot timpul plângea și zicea: „Maica Domnului nu mă lăsa, ajută-mă!” Venea mamă-sa și o întreba:
– Dragul mamei, dar te-ai mărturisit?
– M-am mărturisit, mamă.
– Dar de ce plângi așa?
– Plâng că am durere mare! dar ea nu spunea.
Și n-o lăsa vrăjmașul să spună păcatul acesta. Ori, pentru un păcat nemărturisit te duci în iad. Ferească Dumnezeu! Nu poate – cum zice Apostolul Pavel – stricăciunea pe nestricăciune să moștenească.
Ce s-a întâmplat? După multă suferință, a mai venit preotul, a mai mărturisit-o, s-a împărtășit, dat tot n-a spus păcatul acesta greu. Vezi ce face diavolul? Dar cui îi spui? Doar preotul nu-i o mână de pământ ca și tine? Dar îi spui lui Dumnezeu sub epitrahilul preotului. Preotul are doar putere să te lege și să te dezlege! Dar nu-i altceva! Este tot de țărână ca și tine. Nu ți-a pus Dumnezeu duhovnic un înger, care să nu știe ce înseamnă greșeală și păcat pe lume.
Dar ea s-a temut să spună. Preotul a bănuit și i-a spus lui mamă-sa și lui tată-său:
– Are ceva pe sufletul ei și nu poate spune!
Preotul, ca duhovnic bătrân, cunoștea că ea are o stare sufletească neliniștită.
– Nu știu ce-o fi având, dar, zice, o văd plângând și tot se roagă la Maica Domnului!
Și a murit. Când a murit, a venit preotul imediat să-i citească stâlpii, trisaghionul, veșnica pomenire, a îmbrăcat-o de moarte, a pus-o în sicriu. A trecut o zi, a trecut două, a treia zi înmormântarea. A venit atâta lume. Cred că avea neamuri multe și era o zi frumoasă în ziua aceea.
Când o duceau la groapă, capacul îl ducea unul, crucea altul, a văzut cineva că a scuturat din cap o dată în sicriu.
– Măi, mi s-a părut mie că moarta aceea a mișcat capul.
Și când colo, a mai scuturat o dată capul.
– Vai de mine, a înviat Maria! că Maria o chema.
Și după aceea numai ce-o vede că se ridică așa, în șezut în sicriu, cum duceau aceia sicriul pe sus. S-au speriat toți. Au lăsat jos sicriul. Groază mare! „A înviat moarta!”
Preotul era înainte cu epitrahilul și cu Molitfelnicul și dascălii cântau Sfinte Dumnezeule. Ai văzut cum cântă la înmormântare. Și ea a strigat din sicriu, dar oamenii s-au depărtat, căci se temeau și se minunau tare, că era ceva neobișnuit. Zice:
– Nu vă temeți! Preotul să vină la mine! Preotul. Părintele să vină la mine!
Preotul a venit:
– Părinte, părinte. Am înviat că am un păcat greu nemărturisit!
Auzi! Preotul:
– De unde vii tu? Spune la oameni!
Oamenii s-au dus tot mai încolo oleacă. Și ea zice:
– Părinte, pune epitrafilul pe capul meu să-ți spun!
Și a spus:
– Mă duceam în iad pentru un păcat mare nemărturisit! Când am murit, acum când ați pornit voi la groapă, m-au luat și mă împingeau diavolii, zice, și mă mușcau cu dinții. Erau ca balaurii, ca leii și ziceau: „Hai încoace, că ești a noastră! Ai plâns tu și te-ai rugat și ai postit, dar degeaba, că ai un păcat nemărturisit”.
M-au dus la o prăpastie, n-am mai văzut pe lumea asta atâta adâncime și se auzeau acolo țipete și vaiete și curgea un râu de foc clocotind, din care se auzeau mii și mii de glasuri. Și când mau dus pe malul prăpastiei, au zis: „Acum s-o aruncăm aici!” Și eu am întrebat: „Ce este aici?” „Aici este gura iadului și te înghite și pe tine, cum a înghițit atâtea milioane și miliarde de suflete”. Eu atunci am strigat la Maica Domnului: „Maica Domnului, nu mă lăsa!” Că de acum, dacă mă duc, nu mai pot să mă rog ție!.
Când am strigat: „Maica Domnului, nu mă lăsa!” a apărut Maica Domnului ca un fulger și dracii au fugit și m-au lăsat pe mal. Și strigau: „Doamnă, n-are dreptate! E a noastră. Uite, zice, Domnul a dat-o în mâna noastră pentru că are un păcat greu nemărturisit”. „Nu-i a voastră, este a mea! Că toată viața m-a rugat pe mine și s-a rugat mie. Și acum a strigat la mine și am venit”. „Da, dar nu poate merge la împărăția cerurilor, că nu-i mărturisită!” „Lasă, că o învii eu, că păcatele făcute pe pământ trebuie să le spovedească”, a zis Maica Domnului.
A venit Maica Domnului și mi-a făcut o cruce și a zis: „Ei scoală-te de acum și cheamă preotul, că trupul tău merge la înmormântare și spovedește-te la preot, că ce dezleagă preotul pe pământ, este dezlegat și în cer, cum spune Evanghelia”.
Și s-a mărturisit la preot. Și atunci a spus:
– Spune la lumea asta – care era adunată la înmormântare – să se adune aici.
Și s-a adunat toată lumea și au întrebat pe părinte:
– Părinte, dar ce vorbești cu ea?
– S-a mărturisit. Dar uite, mi-a dat voie să vă spun ceva. A avut un păcat greu nemărturisit și ea a avut mare evlavie la Maica Domnului, și Maica Domnului a înviat-o din morți, să spună păcatul și să fie dezlegată pe pământ, ca să nu se ducă în iad.
Și au întrebat-o și pe ea:
– Cum este acolo? Ce-ai văzut trei zile?
– Ei, ce-am văzut! Ai văzut cum este la primărie? Că acolo este scris și când s-a născut omul, că notarul face asta, și când a murit și câtă lume este în sat, și care-i dator la primărie și câți copii are și cum îi cheamă. Așa am ajuns la niște tribunale, unde mii de suflete care mureau pe pământ, veneau și dădeau socoteală. Și era scris acolo tot ce-a făcut omul. „Tu ești cutare. Tu așa ai făcut bine, așa ai făcut rău, așa ești…”, toate, toate. Aveau registre. Totul este înregistrat acolo. Și cei mai mulți merg la rău, că mor nemărturisiți și nepocăiți. Și eu trebuia să mă duc în iad, dacă nu era Maica Domnului. Maica Domnului atâta putere are, că m-a înviat să vin să-mi spun păcatul, ca să fiu dezlegată de preot pe pământ.
Să aveți mare credință în puterea preoției, că acest dar l-a dat Dumnezeu ca să se poată mântui lumea, ca preotul să poată lega și dezlega păcatele lumii. Să știți un lucru: Tot ce dezleagă preotul pe pământ, este dezlegat și în cer. Oricum, siliți-vă să vă faceți mărturisirea cât mai curat! Eu, păcătoasa, pentru un păcat, dacă nu era Maica Domnului, mă duceam în muncile iadului pentru vecii vecilor, dar prin mijlocirea Maicii Domnului am înviat și mi-am mărturisit păcatele. Să țineți cu mare putere la Biserică și la darul preoției, pentru că prin preoți se poate mântui toată lumea!
Zicând aceasta, a spus: „Iertați-mă și mergeți mai departe!” Și numai s-a culcat înapoi în sicriu. Și atunci au îngropat-o. Este scrisă această minune în Istorioare duhovnicești. Spune și anul și locul.
Iată minuni mari ale Maicii Domnului în timpul acesta. Dar cine poate spune minunile Maicii Domnului, că nimeni nu poate spune, pentru că sunt în tot pământul și lucrează cu fiecare suflet. De aceea vă rog, vorbind despre Maica Domnului, să aveți toți în casă icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria. Să vă siliți cât mai mult să lăudați pe Dumnezeu și pe urmă, după Dumnezeu, pe Maica Domnului și apoi sfinții lui Dumnezeu! Amin.
Cleopa Ilie, Ne vorbește părintele Cleopa vol. 12