Femeia și bărbatul în căsnicia creștină

Un om înțelept, care a spus multe cuvinte de folos, le-a spus și pe acestea: „Femeia și bărbatul să se înțeleagă bine între ei” (Parafrază la Înțelepciunea lui Sirah 25, 1). De la început Dumnezeu a avut grijă ca soții să trăiască în armonie. De aceea vorbește despre amândoi ca și când ar vorbi despre unul, și spune: „Bărbat și femeie i-a făcut” (Facerea 1, 27); și „nu mai este parte bărbătească și parte femeiască” (Galateni 3, 28). Pentru că nu poate exista legătură strânsă între doi bărbați așa cum este legătura dintre un bărbat și o femeie.

De aceea și David, plângând și jelind pentru moartea bunului său prieten, Ionatan, pe care-l iubea foarte mult, nu l-a numit tată ori mamă, frate ori soră, ci a spus: „Iubirea ta mi te-a făcut minune mai sus decât iubirile femeii” (II Regi 1, 26). Și într-adevăr, această iubire este mai presus decât toate. Celelalte iubiri sunt puternice, această însă este și puternică și neofilită. Pentru că există un instinct erotic care cuibărește în natura soților și, fără să înțelegem cum, leagă cele două trupuri. De aceea încă de la început, din bărbat a provenit femeia, iar în continuare din bărbat și femeie au provenit alți bărbați și alte femei. Vezi ce legătură a creat Dumnezeu, neîngăduind vreunei alte firi să pătrundă din afară?

Vezi și câte altele a încuviințat? A îngăduit ca sora lui Adam să-i devină acestuia soție; sau mai bine-zis, nu sora, ci fiica sa; sau poate nici fiica lui, ci ceva mai mult, însuși trupul lui. Iar legătura lor a stabilit-o direct de la început, ca pe o stâncă, unindu-i într-un singur întreg. De aceea nici pe femeie n-a făcut-o dintr-o natură străină lui Adam, pentru ca acesta să nu se lege cu ea ca și cu o străină, și nici n-a oprit căsnicia la unirea lui Adam cu Eva, ca acesta să nu se despartă, datorită unirii lui cu o singură femeie, de restul neamului omenesc. Aici s-a întâmplat adică ceea ce se întâmplă cu un copac frumos: are un trunchi, care se înalță deasupra rădăcinii și după aceea se întinde în multe ramuri. Dacă nu are trunchi și ramurile ies direct din rădăcină, nu valorează nimic; iar dacă are doar multe rădăcini, nu-l admiră nimeni. Așadar în felul acesta Dumnezeu, dintr-un singur om, Adam, a făcut să se nască tot neamul omenesc, la fel ca ramurile din trunchiul copacului. Și pentru ca iubirea să nu se micșoreze, ci să se întindă la toată omenirea, n-a îngăduit ca oamenii să se căsătorească cu surori și fiice, impunându-ne despărțirea de rudele noastre. De aceea se spune: „Acela Care i-a făcut de la început, bărbat și
femeie i-a făcut” (Matei 19, 4).

Din acestea provin mari lucruri bune dar și mari lucruri rele pentru familii și societăți. Pentru că iubirea dintre bărbat și femeie constituie, mai mult decât orice altceva, cea mai puternică legătură din viața noastră. Datorită acesteia mulți oameni încep a se război și chiar și sufletele și le vând și le jertfesc.

Așadar nu întâmplător și zadarnic a vorbit Pavel despre această chestiune, spunând: „Femeile să li se supună bărbaților lor precum Domnului” (Efeseni 5, 22). De ce oare? Pentru că dacă soții conviețuiesc în bună înțelegere, atunci și copiii lor vor crește bine și vecinii se vor desfăta de mireasma vieții lor creștine și prietenii lor se vor bucura și rudele lor se vor mândri. Dar dacă se întâmplă invers, toate se vor învălmăși, toate vor fi tulburi și confuze. Se întâmplă adică și aici ce se întâmplă într-o armată: Când generalii ei au legături liniștite și conlucrează armonios, armata merge bine și poartă biruințe; însă când aceștia nu se înțeleg și se ceartă, toată armata se întoarce cu susu-n jos. Așadar de aceea spune: „Femeile să li se supună bărbaților lor
precum Domnului”.

Însă cum se face că Scriptura într-un alt loc spune: „Dacă vine cineva la mine și nu urăște pe femeie și pe bărbat, nu poate fi ucenicul Meu”? (Parafrază la Matei 14, 26). Dacă femeile trebuie să li se supună bărbaților lor precum Domnului, cum de în altă parte le cere să se
lepede de ei pentru Domnul? Citind cu atenție ambele fragmente, veți constata că unul nu-l contrazice pe celălalt. Sunt valabile în paralel amândouă. Adică ce vrea să spună aici Apostolul? Sau „să vă supuneți bărbaților voștri, știind că așa Îl veți sluji pe Domnul” sau „să-i ascultați pe bărbații voștri, considerând, ca ucenice ale lui Hristos, că faceți voia Lui”. Pentru că, dacă cel care nu se supune puterii statului și autorităților se împotrivește ordinii pe care a așezat-o Dumnezeu, mult mai mult femeia care nu se supune bărbatului ei calcă porunca dumnezeiască.

Să considerăm deci că bărbatul este capul și femeia trupul, după cum o arată și acest pasaj apostolic: „Bărbatul este cap femeii (adică cârmuitor), așa cum și Hristos îi este cap Bisericii, El Mântuitorul trupului. Dar așa cum Biserica I se supune lui Hristos, tot astfel și femeile să le fie întru toate bărbaților lor” (Efeseni 5, 23-24).

Tu, bărbatul, îl auzi pe Pavel, care o povățuiește pe femeie să ți se supună ție, și-l lauzi și-l admiri. Auzi însă ce spune mai jos: „Bărbaților, iubiți pe femeile voastre așa cum și Hristos a iubit Biserica și pe Sine S-a dat pentru ea” (Efeseni 5, 25). Ai văzut mai înainte un model de supunere? Vezi acum și modelul de iubire. Vrei ca femeia să ți se supună așa cum Biserica i se supune lui Hristos? Poartă-i și tu ei de grijă, așa cum Hristos îi poartă de grijă Bisericii. Și dacă trebuie să-ți jertfești viața pentru ea, să fii făcut bucăți de o mie de ori, să le suferi și să le rabzi pe toate, nu refuza s-o faci. Căci nici măcar așa nu vei face ceva egal cu ceea ce a făcut Hristos pentru Biserică, de vreme ce tu vei suferi acestea pentru cea cu care ești unit, iar Domnul a suferit pentru cea care s-a întors împotriva Lui și L-a nesocotit. Așadar pe când Hristos, nu cu amenințări, nu cu huliri, nu cu spaime, ci cu multă iubire și blândețe, cu grijă și jertfă a reușit să inspire încredere celei care atât de mult L-a necăjit, așa să faci și tu, așa să te porți cu femeia ta.

Dacă nu-ți acordă atenție, dacă te înfruntă cu mândrie, dacă te nesocotește, vei putea s-o îndreptezi prin marea ta purtare de grijă, prin dragostea și bunătatea ta, nu prin mânie și înfricoșare. Doar pe un slujitor îl poți cuminți în felul acesta, sau poate că nici pe el, pentru că se va înfuria degrabă și va înceta să te mai slujească. Pe tovarășa ta de viață, pe mama copiilor tăi, pe temelia oricărei bucurii din familie, nu trebuie s-o îndreptezi cu sălbăticie și amenințări, ci cu iubire și bune maniere.

Ce căsnicie mai e asta, când femeia tremură în fața bărbatului său? Și de ce afecțiune familială se va bucura bărbatul, când trăiește cu o femeie pe care o exploatează ca pe o roabă? Și dacă pățești ceva datorită ei, să nu i-o reproșezi. Nici Hristos n-a făcut așa ceva. „Și pe Sine S-a dat pentru ea”, zice, „ca s-o sfințească, curăţind-o…” (Efeseni 5, 25-26). Prin urmare era necurată, avea slăbiciuni, era urâtă și josnică.

Orice femeie ai lua, nu va fi ca Biserica, pe care Hristos a ales-o ca Mireasă a Lui, și nici nu se va deosebi de tine atât cât se deosebea aceea de Hristos. Și cu toate acestea, Domnul n-a simțit repulsie față de ea și nici n-a scârbit-o pentru marea ei urâțenie. Și vrei să pricepi cât de mare era urâțenia ei? Auzi ce spune Apostolul: „Altădată erați întuneric” (Efeseni 5, 8). Vezi cât de neagră era? Există ceva mai negru decât întunericul? Iată însă și necuviința ei: „Că noi eram cândva fără de minte… petrecându-ne viața în răutate și invidie” (Tit 3, 3). Iată și necurăția ei: „Eram neascultători, rătăciți, slujind poftelor și feluritelor desfătări…” (Tit 3, 3). Și totuși, deși Biserica avea atâtea slăbiciuni, Hristos S-a dat pe Sine morții pentru ea, de parcă era una bună, frumoasă, vrednică de admirat. Pavel, fiind uimit de acest lucru și admirându-l, spunea: „Hristos a murit pentru noi, oamenii nelegiuiți. Cu greu va muri cineva chiar și pentru un drept. Dar Dumnezeu, depășind aceste hotare, și-a arătat iubirea față de noi prin aceea că Hristos a murit pentru noi pe când noi eram încă păcătoși” (Parafrază la Romani 5, 6-8). Și în vreme ce în starea asta era când a luat-o pe mireasa Lui, Biserica, a curățit-o, a împodobit-o, a îmbăiat-o.

Voia în felul acesta „ca s-o sfințească, curățind-o prin baie de apă întru cuvânt, ca s-o înfățișeze Sieși Biserică slăvită, fără să aibă pată sau crețuri sau altceva de acest fel, ci să fie sfântă și fără prihană” (Efeseni 5, 26-27). Așadar a curățit-o prin baie de apă. Dar și „întru cuvânt”, zice. Care cuvânt? „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”. Și nu numai că a împodobit-o, dar a li slăvit-o, a făcut-o strălucitoare, „fără pată sau crețuri sau altceva de acest
fel”.

Și noi, așadar, această frumusețe să o cerem. Și dacă o nădăjduim, vom putea s-o dobândim. De aceea nu cere de la femeie cele ce nu sunt ale ei. Vezi cum Biserica le-a luat pe toate de la Domnul. De la El s-a făcut slăvită și strălucitoare. Să nu simți respingere față de femeie pentru că s-a nimerit să nu fie frumoasă. Ascultă ce zice Scriptura: „Albina e mică printre zburătoare, dar rodul muncii ei întrece orice dulceață” (Înțelepciunea lui Sirah 11, 3). Făptură a lui Dumnezeu este și femeia. Prin respingerea ta n-o jignești pe ea, ci pe Ziditorul ei. Ce are ea al ei? Nu i le-a dat pe toate Domnul? Dar nici pe femeia frumoasă să n-o lauzi, să n-o admiri. Admirația pentru una și nesocotirea celeilalte arată că omul acela e desfrânat. Să cauți
frumusețea sufletului și să-L imiți pe Mirele Bisericii. Frumusețea trupească, dincolo de faptul că este plină de mândrie, provoacă gelozie, și deseori chiar bănuieli neîntemeiate. Nu dăruiește însă, și plăcere? Pentru puțin, da; pentru o lună sau două, sau cel mult pentru un an; mai târziu, însă, nu. Pentru că, datorită obișnuinței, nu te mai preocupă frumusețea, care însă întreține mândria femeii. Așa ceva nu se întâmplă în cazul unei femei care nu are frumusețe exterioară, însă are frumusețe lăuntrică. Acolo este normal ca plăcerea și iubirea soțului să rămână de la început și până la sfârșit nemicșorate, întrucât provin din frumusețea sufletului, nu a trupului.

Există ceva mai frumos decât stelele cerului? Un trup mai alb ca al lor nu poți găsi. Ochi mai strălucitori nu-mi poți arăta. Când Dumnezeu a zidit stelele, îngerii le-au admirat plini de uimire. Și noi acum le admirăm, însă nu atât de mult, așa cum o făceam când le-am văzut pentru prima oară. Aceasta este obișnuința. Micșorează uimirea, și prin urmare și admirația și atracția. Gândiți-vă acum cât de mult este valabil acest lucru în cazul femeii. Iar dacă se întâmplă s-o afle și vreo boală, toate au pierit. Iată de ce de la femeie trebuie să cerem bunătate, cumpătare, responsabilitate și sinceritate. Acestea sunt însușirile frumuseții sufletești. Frumusețe trupească să nu cerem. Nu-i vezi pe atâția și atâția care și-au luat femei frumoase, cum și-au distrus viețile în chip jalnic? Și nu-i vezi pe alții, care fără să aibă femei frumoase au trăit foarte fericiți?

Însă nici femeie bogată să nu căutăm. Nimeni să nu aștepte să devină bogat prin căsătorie. Vrednică de scârbă și de nesocotire este o asemenea îmbogățire. În plus, cum spune Apostolul, „Cei ce vor să se îmbogățească, aceia cad în ispită și în cursă și în multe pofte nebunești și vătămătoare, care-i cufundă pe oameni în ruină și-n pierzare” (I Timotei 6, 9).

De la femeie, deci, să nu ceri bani, ci virtuți. E cu putință să fii nepăsător față de cele importante și să te îngrijești de cele lipsite de importanță? Din păcate însă, cu toate facem așa. Dacă dobândim copil, ne interesează nu de cum va deveni om bun, ci de cum îi vom asigura averi; nu de cum va dobândi bune maniere, ci de cum va agonisi multe venituri. În profesia noastră, la fel, nu ne preocupăm de cum s-o practicăm cinstit, ci de cum ne va aduce mari câștiguri. Așadar toate se fac pentru bani. Ne-a cuprins iubirea de arginți, și de aceea mergem spre pieire.

„Așa sunt datori bărbații să-și iubească femeile”, continuă Apostolul, „ca pe propriile lor trupuri. Cel ce-și iubește femeia, pe sine se iubește. Că nimeni vreodată nu și-a urât trupul; dimpotrivă, fiecare îl hrănește și-l îngrijește, precum și Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Său, din carnea Lui și din oasele Lui” (Efeseni 5, 28-30). Ce vrea să spună prin aceste cuvinte? Ne proiectează o imagine mai puternică, un exemplu mai viu. Totodată ne
conduce mai aproape și cu mai multă limpezime de încă o îndatorire a noastră. Ca să nu spună cineva că, „Acela Dumnezeu a fost și S-a dat pe sine”, de aceea Pavel zice: „Așa sunt datori și bărbații…”. Prin urmare nu e vorba de o harismă, de un dar, ci de o îndatorire, de o obligație.

După ce zice, „să-și iubească femeile ca pe propriile lor trupuri”, adaugă: Căci „nimeni vreodată nu și-a urât trupul; dimpotrivă, fiecare îl hrănește și-l îngrijește”. Și cum este femeia trup al tău? Citim în cartea „Facerii” că, atunci când Adam s-a trezit și a văzut-o pe femeia pe care Dumnezeu a plăsmuit-o din coasta lui, a spus: „De data aceasta iată os din oasele mele și carne din carnea mea!” (Facere 2, 23). Așadar așa cum Domnul îngrijește cu blândețe de Biserică, adică de noi toți, pentru că suntem mădulare ale Lui, trup al Lui și oase ale Lui – și asta o cunoaștem bine noi, cei ce participăm la Sfintele Taine –, la fel și bărbatul este dator să se îngrijească cu blândețe de soția lui, pentru că din el s-a zidit, este bucată din trupul lui.

„De aceea”, spune Scriptura, „va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și cei doi (prin căsătorie) vor fi un trup”, un singur om (Facerea 2, 24; Efeseni 5, 31). Iată și al treilea motiv. Aici se arată că bărbatul, după ce-i părăsește pe cei care l-au născut, se lipește de femeie. De aici înainte trupul, tatăl și mama, nasc copil care se plăsmuiește din unirea semințelor lor. Încât toți trei sunt un singur trup, așa cum și noi la fel suntem un trup cu Hristos.

Așadar câtă iubire ai pentru tine, atâta iubire vrea Dumnezeu să ai și pentru femeia ta. Nu vedeți că și în trupul nostru există multe lucruri nedesăvârșite și multe lipsuri? Unul are picioarele strâmbe, altul mâinile paralizate, un al treilea are vreun mădular bolnav etc. Însă nici nu se poartă rău cu mădularul acela, nici nu-l taie; dimpotrivă, îl îngrijește și-l ocrotește mai mult decât pe mădularele sănătoase, și motivul este lesne de înțeles.

Așadar iubește-o pe femeia ta tot așa cum te iubești și pe tine. Nu numai pentru că bărbatul și femeia au aceeași fire, ci și dintr-o altă pricină, mai însemnată: Deoarece nu mai sunt două trupuri separate, ci unul singur; și bărbatul este capul, iar femeia trupul. După cum spune apostolul Pavel într-o altă epistolă de-a sa, „Hristos este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul, iar capul lui Hristos este Dumnezeu” (I Corinteni 11, 3). Însă așa cum spune, că „capul lui Hristos este Dumnezeu”, la fel zic și eu că, după cum noi suntem un trup, așa este și Hristos cu Tatăl. Prin urmare și Tatăl este capul nostru.

Ne aduce și două exemple, unul despre trup și altul despre Hristos. De aceea și adaugă: „Taina aceasta” – adică cea care spune că femeia și bărbatul vor deveni un trup – „mare este; iar eu zic, în Hristos și în Biserică” (Efeseni 5, 32). Se referă la legătura dintre Hristos și Biserică, pentru că și Acela L-a lăsat pe Tatăl Său, s-a arătat ca om pe pământ, s-a unit cu mireasa (Biserica), adică cu noi, și s-a făcut un duh cu ea – cu noi, căci „cel ce se lipește de Domnul este un duh cu El” (I Corinteni 6, 17). Și este taină mare, pentru că omul pe tatăl lui, care l-a născut și l-a crescut, pe mama lui, care în dureri înfricoșătoare l-a adus pe lume, pe părinții lui, care i-au făcut atât bine și l-au ocrotit atâția ani, pe aceștia îi părăsește. Și ce face? Se lipește de o femeie care cu puțin înainte îi era necunoscută, cu care nu avea nimic în comun. Cu adevărat, mare taină! Iar părinții nu numai că nu regretă că se întâmplă acest lucru, ci se și bucură și cheltuiesc cu bunăvoință bani pentru nuntă. Negrăită taină! Necercetată taină! A profețit-o și Moise în cartea „Facerii” (2, 23-25). A propovăduit-o acum cu glas tare Pavel, zicând că se referă la legătura dintre Hristos și Biserică.

„Dar și în ceea ce vă privește, fiecare din voi să-și iubească femeia ca pe sine însuși, iar femeia spre bărbat să se-nfioare” (Efeseni 5, 33). Nu se arată aici doar dragoste, ci și respect. Nefiind stăpân al familiei, femeia nu trebuie să ceară aceeași cinstire cu a stăpânului, bărbatul, de vreme ce este mai jos ca el. Dar nici bărbatul nu trebuie să-și nesocotească femeia pentru că aceasta i se supune, căci ea este trupul; și dacă capul nesocotește trupul, va pieri și el împreună cu acela. De aceea bărbatul trebuie să-i ofere femeii iubirea lui ca o răsplată a supunerii ei. Și capul este necesar, și trupul. Trupul pune în slujba capului mâinile, picioarele, și toate celelalte mădulare ale sale, iar capul se îngrijește de trup și-l ocrotește. Nu există lucru mai bun precum
căsnicia și conlucrarea de acest fel: respect din partea femeii, iubire din partea bărbatului. Desigur, femeia care-l respectă pe bărbat îl și iubește. Îl respectă ca pe capul ei și-l iubește ca pe un mădular, de vreme ce și capul este tot un mădular al trupului.

Așadar în felul acesta Dumnezeu a stabilit ca femeia să i se supună bărbatului, ca să existe pace și înțelegere între ei. Căci nicăieri unde sunt mai mulți stăpâni nu există pace. Unul trebuie să fie stăpânul. Aceasta o observăm peste tot. Oricum, acolo unde există oameni duhovnicești există și pace. De pildă, primii creștini ai Ierusalimului erau cinci mii de oameni, dar aveau o inimă și un suflet. Și nimeni nu considera că vreunul din bunurile lui era al său, ci se supuneau unul altuia. Acest lucru arată înțelepciune și respect față de Dumnezeu.

Fii cu luare-aminte însă, la faptul că Apostolul stăruie mai mult pe iubire decât pe respect. E firesc. Căci atunci când există iubire între soți, pentru toate problemele se găsesc soluții. Bărbatul care-și iubește femeia sa, chiar dacă ea ar fi neîmblânzită, o va răbda. În căsnicie, înțelegerea fără iubire nu se poate realiza.

Iar dacă la prima vedere poziția femeii pare dezavantajată, deoarece i-a fost poruncit să arate respect față de bărbatul ei, în realitate poziția este avantajată, căci bărbatului i s-a poruncit să fie înzestrat cu ce-i mai important, cu iubirea. Ce trebuie să se întâmple, însă, dacă femeia nu-l respectă pe bărbat? Și într-o asemenea împrejurare, acesta are datoria s-o iubească. Dacă ceilalți nu-și fac îndatoririle lor, noi trebuie să le facem. Zice, de pildă, „să vă supuneți unul altuia întru frica lui Hristos” (Efeseni 5, 21). Porunca se referă la amândoi. Ce însemnătate are, așadar, dacă unul nu se supune? Tu să asculți de legea lui Dumnezeu. Femeia, chiar dacă soțul său n-o iubește, este datoare să-l respecte, ca să nu încalce îndatorirea ei. Și când fiecare își duce la îndeplinire îndatorirea, atunci căsnicia lor este creștină, este duhovnicească, nu trupească.

Dar să ții seama de un lucru, bărbate, că, atunci când Apostolul a poruncit soției tale să-ți arate respect, a vorbit despre respectul care se cuvine unei femei libere, nu unei sclave. Am spus-o, femeia este trupul tău. Dacă vrei să aibă respect de roabă, atunci îți necinstești trupul și te insulți pe tine însuți. Care este conținutul respectului acestuia? Să nu-ți vorbească împotrivă, să nu se răzvrătească, să nu vrea să fie stăpână în casă. E de ajuns ca respectul ei să se limiteze la acestea. Dacă tu o iubești, cum ți-a poruncit Dumnezeu, vei izbuti mai multe. Căci firea femeiască este oarecum mai slabă și are nevoie de ajutor, ocrotire, blândețe, purtare de grijă. Pe toate să i le oferi, pe toate să le faci de dragul ei, chiar și la chinuri să te supui.

Femeia stă pe lângă stăpânul casei. Are și ea putere asemănătoare cu cea a bărbatului. Bărbatul, însă, are ceva mai mult, un lucru izbăvitor pentru familie. A primit rangul de a fi cap al trupului, așa cum este Hristos cap al Bisericii, nu numai de a o iubi și îngriji pe femeie, dar și s-o călăuzească spre bine, „ca s-o înfățișeze…”, zice, „sfântă și fără de prihană” (Efeseni 5, 27). Și dacă el se va îngriji ca femeia să dobândească sfințenie și neprihănire, toate celelalte vor veni de la sine. Dacă le cere pe cele dumnezeiești, cele omenești vor urma foarte ușor, și în casă vor domni ordinea, pacea, evlavia.

Așadar Apostolul a spus că toate problemele căsniciei pot fi rezolvate, dacă bărbatul își iubește femeia și femeia își respectă bărbatul. N-a explicat însă în ce fel se vor realiza acestea. Vă voi explica eu: Nesocotind banii, năzuind la virtuțile sufletului și având frică de Dumnezeu.

„Orice va făptui cineva, bun sau rău, va fi răsplătit pe măsură de Domnul” (Parafrază la Efeseni 6, 8). Așadar nu de dragul ei, ci de dragul lui Hristos și ascultând de El s-o iubească pe femeia lui. Dacă se gândește așa, ispita sau cearta nu se vor cuibări între ei. Femeia să nu creadă pe nimeni când soțul ei este vorbit de rău. Dar nici nu trebuie să urmărească bănuitoare unde intră și de unde iese tovarășul său de viață. Bărbatul, de asemenea, nu trebuie să îngăduie calomnii despre femeia sa, însă nici să nu-i nască bănuieli prin purtarea lui. De ce, omule, rătăcești de colo-colo toată ziua și te aduni acasă abia seara, fără să-i dai explicații mulțumitoare soției tale? Dacă-ți va reproșa asta, să nu-ți pară rău. Reproșurile ei dovedesc iubire, nu îndrăzneală și răceală. Și iubirea ei pentru tine o face să-i fie teamă. Îi e teamă ca nu cumva vreo alta să i te răpească, ca nu cumva să-i ia tot ce are mai de preț, ca nu cumva să-i rupă legătura căsniciei. Ești dator deci să faci tot ce poți pentru a n-o amărî pe femeia ta.

Dar nici femeia nu trebuie să-l nesocotească pe bărbatul ei pentru vreun motiv, mai ales dacă este sărac. Să nu cârtească și să nu hulească, spunând, de pildă, „Lașule și fricosule, leneșule, nesârguinciosule și somnorosule! Cutare, chiar dacă se trage dintr-o familie săracă, prin multe osteneli și primejdii a făcut avere mare. Și iată, femeia lui poartă haine scumpe, umblă cu trăsura, are atâția slujitori, iar eu te-am luat pe tine, care ești măcinat de sărăcie și trăiești fără rost!”. Femeia nu trebuie să-i spună bărbatului ei asemenea vorbe. Trupul nu se răzvrătește împotriva capului, ci i se supune. Însă cum va răbda sărăcia? De la cine va afla mângâiere? Să se gândească la femeile mai sărace ca ea. Să cugete câte fete provenite din familii bune, nu numai că n-au primit nimic de la bărbații lor, ci și-au cheltuit și averea lor pentru ei. Să socotească primejdiile care însoțesc o astfel de bogăție, și va prefera atunci viața săracă dar liniștită. În general, dacă-și iubește soțul, nu va grăi nicicând cârteli sau vorbe de ocară la adresa lui. Va prefera să-l aibă lângă ea fără averi, decât să fie bogat dar ea să trăiască în nesiguranța și neliniștea care însoțesc lucrările negustorești.

Nici bărbatul însă, auzind cârtelile și ocările femeii sale, nu trebuie s-o înjure sau s-o lovească, sub pretext că are putere asupra ei. Mai bine s-o sfătuiască și s-o povățuiască liniștit, fără ca vreodată să ridice mâna asupra ei. S-o învețe filozofia cerească, creștină, care este adevărata bogăție. S-o învețe nu numai prin cuvinte, ci și prin fapte, că sărăcia nu este deloc rea. S-o învețe să nesocotească slava și să iubească smerenia; și atunci ea nici cârteli n-ar mai rosti, nici bani nu și-ar mai dori. S-o învețe să nu iubească bijuterii de aur și hainele luxoase și multele parfumuri, nici să nu-și dorească în casă mobilă scumpă și podoabe de prisos. Toate acestea vădesc zădărnicie și prostie. Podoabele ei și ale casei sale să fie buna cuviință și decența. Și ea și casa în care locuiește să fie înmiresmate de mireasma înțelepciunii și a virtuții.

Așadar s-a terminat sărbătoarea nunții? Au plecat invitații? Ai rămas numai cu mireasa, soția ta? Nu arunca imediat de pe tine seriozitatea, așa cum fac bărbații desfrânați. Păstreaz-o pentru multă vreme, și mare câștig vei avea. Acum, în prima perioadă a căsniciei, înainte de a vă cunoaște bine și a căpăta libertate în relația voastră, când femeia este stăpânită de o anume rușinare și reținere, este ocazia cea mai bună s-o modelezi după tine şi să-i impui, în chip delicat și cuminte, principiile tale. Căci, când femeia va prinde curaj, le va învălmăși pe toate. Bine ar fi, deci, să menții sfiala ei cât mai mult cu putință. Și cum vei face asta? Când și tu arăți că nu ai mai puțină reținere ca ea; când vorbești puțin, când ești serios și înțelept. Astfel te va asculta și va accepta, vrând-nevrând, cele pe care i le vei spune. Dar și mai binevoitor le va primi dacă-i vei arăta din belșug iubirea ta; căci nimic altceva nu contribuie atât de mult la a convinge un om de cuvintele noastre, cât dacă înțelege că i le-am spus cu dragoste și din dragoste.

Și cum îi vei arăta iubirea ta? Spunându-i, de exemplu: „N-am vrut să iau de soție o altă femeie, care poate ar fi fost mai bogată sau mai gospodină. Te-am ales pe tine pentru caracterul, cumințenia, blândețea și înțelepciunea ta. Căci am învățat să nesocotesc bogăția ca pe ceva zadarnic, ceva pe care-l dobândesc tâlharii, oamenii imorali și înșelători. Pe mine m-a atras virtutea sufletului tău, pe care o prefer în locul vreunei alte bogății. O fată înțeleaptă, care trăiește în evlavie, merită cât lumea întreagă. De aceea te-am iubit, te iubesc și te pun mai presus de viața mea. Viața de aici este deșartă. Mă rog, așadar, la Dumnezeu și fac tot ce pot ca să ne învrednicim să ne trăim viața astfel încât și în împărăția cerurilor să fim împreună. Căci viața pământească este și scurtă și provizorie, însă dacă ne vom învrednici s-o petrecem făcându-ne plăcuți lui Dumnezeu, vom fi veșnic împreună cu Hristos, desfătându-ne în fericire negrăită. Eu mai presus de toate pun iubirea pentru tine, și nimic nu-mi va fi atât de neplăcut și greu decât să mă cert vreodată cu tine. Și dacă ar trebui să le pierd pe toate și să devin sărac sau să mă aflu în primejdie sau să pățesc orice, pe toate le voi îndura cu răbdare, e de ajuns să știu că legăturile dintre noi doi sunt bune. Dar e necesar să faci și tu la fel. Dumnezeu vrea ca legătura iubirii noastre să fie reciprocă și nedespărțită. Auzi ce spune Scriptura: „Va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa”. Să nu avem, deci, nici o pricină de împuținare a sufletului. Piară toți banii, slujitorii și cinstirile! Eu mai presus de toate pun iubirea pe care o am pentru tine”.

Cuvintele acestea vor fi prețuite de femeie mai mult decât mulțimi de comori și de bogății! Să-i spui c-o iubești, fără să te temi că vreodată se va răsfăța sau se va folosi în chip rău de vorbele astea. Femeile necuviincioase, care se duc cu unul și cu altul, e firesc să se răsfețe la auzul unor asemenea cuvinte. O fată bună, însă, nu numai că nu se va înfumura, ci se va și smeri. Arată-i că-ți place mult să stai cu ea, că preferi să rămâi acasă de dragul ei, decât să te întâlnești cu prietenii tăi. S-o cinstești mai mult decât pe prietenii tăi, mai mult chiar şi decât pe copiii voștri. Și pe aceștia, de dragul ei să-i iubești. Dacă face ceva bun, s-o lauzi și s-o admiri. Dacă va cădea în vreo greșeală, s-o povățuiești și s-o îndreptezi într-o manieră delicată.

Să faceți rugăciuni împreună. La biserică să mergeți amândoi. Dacă se întâmplă să vă afle sărăcia, adu-i aminte soției tale că Sfinții Apostoli Petru și Pavel, care sunt mai presus de toți împărații și bogătașii, și-au petrecut viața în foame și sete. Arată-i că nici un necaz din viață nu este înfricoșător, fără doar să ne împotrivim lui Dumnezeu și voii Sa.

Dacă te comporți în felul acesta în căsnicia ta și acestea o înveți pe soția ta, nu vei fi mai prejos decât un monah. Și dacă vrei ca vreodată să oferi un prânz și să faci un praznic, nu invita oameni necuvioși și imorali. Găsește un sărac sfânt, care, intrând în casa ta, va aduce cu el toată binecuvântarea lui Dumnezeu, și pe acesta invită-l.

Să spun și altceva? Nimeni să nu facă greșeala să-și ia soție mai bogată ca el. Mai săracă să ia. Căci cea care este mai bogată, intrând în casă, se va purta în chip neplăcut. Cu aerul bogăției sale, va vorbi urât, va cere multe, va risipi fără rost. Iar dacă bărbatul ei va îndrăzni să-i spună câteva vorbe, îi va răspunde cu nerușinare: „Nu cheltuiesc dintr-ale tale, ci dintr-ale mele!”.

Ce spui, doamnă? Ale tale? Care ale tale? Există vreun cuvânt mai necuviincios decât acesta? Acum, că te-ai măritat, nu mai ai un trup al tău, dar ai banii tăi? Prin căsătorie tu și soțul tău ați devenit un trup, un singur om, și spui încă „ale mele”? Cuvântul acesta blestemat și mizerabil a fost adus de diavol în lume. Toate cele care sunt necesare în viață, Dumnezeu ni le-a dat la toți. Nu poți spune „lumina mea”, „soarele meu”, „apa mea”. Toate sunt obștești, să nu fie așa și cu banii? Of, iubirea asta de arginți! Să piară de o mie de ori banii; sau poate că nu banii, ci mentalitatea acelora care nu știu să mânuiască cum trebuie banii și-i prețuiesc mai presus decât toate lucrurile.

Și despre acestea s-o înveți pe femeia ta, însă cu mult drag. Această povață de virtute în sine este grea și neplăcută, și de aceea trebuie să fie dată în chip plăcut. Mai presus de toate acest lucru să-l dezrădăcinezi din sufletul ei, pe „al meu” și „al tău”. Și dacă-ți va spune vreodată „ale mele”, să-i răspunzi: „Care sunt ale tale? Căci eu nu le știu. Eu n-am nimic al meu. Așadar cum spui „ale mele”, de vreme ce toate sunt ale tale?”. Dăruiește-i-le pe toate. Nu facem așa și cu copiii? Când iau ceva pe care-l ținem în mâini și apoi vor să mai ia și altceva, le spunem cu îngăduință: „Da, și ăsta e tot al tău, și ăla e tot al tău”. Așa să faci și în cazul femeii, căci are minte copilăroasă. Ți-a spus „ale mele”? Spune-i: „Toate ale tale sunt, și eu sunt al tău”. Nu sunt cuvinte lingușitoare, ci cuvinte înțelepte. În felul acesta vei putea să-i potolești mânia și să stingi ținerea de minte a răului. Spune-i deci: „Și eu al tău sunt!”. De altfel aceasta este și porunca pe care a lăsat-o apostolul Pavel: „Bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia” (I Corinteni 7, 4). Dacă eu nu sunt stăpân pe trupul meu, ci tu, cu mult mai mult nu sunt stăpân pe bani. Spunând aceasta ai liniștit-o, ai făcut-o sluga ta, ai legat-o strâns, dar și pe diavol l-ai rușinat. Și niciodată să nu-i vorbești urâcios și cu răceală, ci în chip dulce, cu cinstire și cu multă dragoste. Dacă o cinstești tu, nu va avea nevoie de cinstirea altora. S-o pui mai presus de toți, s-o iei cu binișorul, s-o lauzi. Astfel nu va fi atentă decât la tine. Pune-i în inimă frica de Dumnezeu, și toate celelalte vor curge cu îmbelșugare ca din izvor. Casa se va umple de bunătăți nenumărate. Când le cereți pe cele nestricăcioase, vă vor veni și cele stricăcioase. „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea vi se vor adăuga” (Matei 6, 33).

Dacă trăiți în felul acesta, și copii mulți veți dobândi, și plăcuți lui Dumnezeu vă veți face, și bunătățile veșnice le veți moșteni, cu harul și iubirea de oameni ale Domnului nostru.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții