Fiecare om are crucea lui și urcă de pe propria-i cruce la Cer, întrucât aceasta îi este scara.
Cel care dorește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea lui și să-Mi urmeze Mie (Matei 16, 24 ).
Crucea nevăzută, spirituală şi tainică, pe care trebuie s-o purtăm cu toţii, aceasta este suferinţa şi osteneala noastră la lucrarea faptelor bune. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care a purtat crucea văzută pe Golgota, cât şi pe cea nevăzută a suferinţelor pentru a noastră mântuire, ne-a învăţat şi pe noi să răbdam crucea vieţii zicând: „Cine rabdă până la sfârşit, acela se va mântui” (Matei 10, 22; 24, 13; Marcu 13, 13).
Viața noastră seamănă cu o Golgota, pe care fiecare dintre noi, purtându-și crucea sa, o urcă în fiecare zi. Sunt cruci mici, mari, de lemn, de piatră, de fier, pline cu spini. Sunt cruci ale durerii, ale bolii, ale suferinței, ale sărăciei, ale nedreptății și altele.
Toți sfinții și drepții au trăit prin iubirea lui Hristos o viață plină de suferință, imitând pe Începătorul credinței noastre și desăvârșitorul ei, Domnul Iisus Hristos.
Niciodată viața nu este în mod întâmplător plină de suferință. Și aceasta pentru că, așa cum curentul răului nu este întotdeauna lin, astfel și viața oricărui om este uneori cu suferințe și dureri, iar alteori cu bucurii.
Suferințele trupului și toate cele care ne încearcă sufletește sunt date ca să se oprească răul și păcatul. Prin acestea, Dumnezeu încearcă să rupă rădăcina și cauza răului, în același fel în care un doctor, prin operații complicate și urmate de perioade de recuperare lungi și dureroase, încearcă să învingă boala.
Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce.Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce.