Desfrânații și preadesfânații prin patimile trupești, pierd firea înaltă a judecății și se aseamănă cu dobitoacele cele necuvântătoare. Desfrâul, preadesfrânarea, sodomia, împreunarea cu dobitoacele și malahia sunt vătămătoare de suflet. Cât de stricăcioasă răutate este desfrâul se arată din pricinile care urmează:
● Că cine desfrânează își vatămă își strică trupul, pentru că îl supune la boli numeroase și fără leac. Pentru aceasta Apostolul a zis: „Cine se dedă însă desfrânării păcătuiește în însuși trupul său” (1 Corinteni 6, 18 ). Așadar, dacă cel ce săvârșește alt păcat este vrăjmaș sufletului său, potrivit cu cuvântul: „iar cel ce iubește nedreptatea își urăște sufletul său” (Psalmi 10, 5), cel ce desfrânează este vrăjmaș încât și al trupului său.
● Fiindcă cine desfrânează își pierde fecioria, care este o comoară ce nu are preț cu care să fie prețuită și care – după ce a fost odată pierdută – nu mai este chip să se redobândească vreodată. „Căzută ca să nu se mai scoale fecioara lui Israel, trântită stă la pământ și nimeni nu o ridică” (Amos 5, 2).
● Fiindcă desfrâul atât de mult întunecă mintea și atât de mult slăbește voința încât, mai mult decât orice alt păcat, nu-l lasă pe nefericitul făptaș al lui să se întoarcă la Dumnezeu și să se pocăiască: „Faptele lor nu le dau răgaz să se întoarcă la credința în Domnul Dumnezeul lor, că un duh de ticăloșie sălășluiește în mijlocul lor” (Oseria 5, 4). Pentru aceasta, pe drept a zis dumnezeiescul Isidor acest înfricoșat cuvânt: „Neamul omenesc mai mult este supus diavolului prin desfrâul trupului, decât prin vreun alt păcat.„
● Fiindcă desfrâul este atât de mult urât lui Dumnezeu, încât numai datorită lui a adus în lume acel potop, de n-au mai scăpat alții, fără numai opt oameni și L-a silit să spună că S-a căit că l-a făcut pe om: „Și s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om” (Facere 6, 7 ).
Și preadesfrânarea ucide sufletul și este urâtă de Dumnezeu:
● Preadesfrânarea este un rău atât de mare, încât Însuși Dumnezeu poruncește să se omoare bărbatul și femeia care l-au săvârșit. „De se va desfrâna cineva cu femeia măritată, adică se va desfrâna cu femeia aproapelui său, să se omoare desfrânatul și desfrânata” (Levetic 20, 10 ).
● Dacă în Legea veche preadesfrânarea este o fărădelege atât de mare, cu atât mai mult este azi, sub harul Evangheliei, când nunta a fost înălțată la cinstea unei Taine. Pentru aceasta după cum atunci Dumnezeu mâniindu-Se i-a spus lui David că nenorocirile nu vor lipsi din casa lui, pentru preadesfrânarea pe care o făcuse: „Nu se va depărta sabia de deasupra casei tale în veac, pentru că tu M-ai nesocoti pe Mine și ai luat pe femeia lui Urie” (2 Regi 12, 10 ), așa și acum cu mai multă asprime aceasta fiecărui preadesfrânat.
● Că fiecare preadesfrânat se numește fiu al morții, precum singur David i-a spus lui Natan: „Precum este adevărat că Domnul este viu, tot așa este de adevărat că omul care a făcut aceasta este vrednic de moarte” (2 Regi 12, 5 și 7), că fiecare răpire și furtișag, asemănate cu preadesfrânarea, sunt ca marea de mijloc (Mediterană) față de întreg oceanul, sau ca un om înalt de un cot, față de un uriaș. De aceea și Solomon a spus: „Nu este lucru de moarte dacă este prins cineva furând…, iar preadesfrânatul, din lipsă de minte, își aduce pierzanie sufletului său, suferă chinuri și necinste, și rușinea lui nu se va șterge în veac” (Pildele lui Solomon 6, 30-33).
Sfântul Nicodim Aghioritul; Carte foarte folositoare de suflet