În Sfânta Scriptură se spune așa: Fiica Babilonului, ticăloasa – și spune mai departe, cum cântăm „La râul Babilonului” -, fericit este cel ce-ți va răsplăti ție fapta ta pe care ai făcut-o nouă. Fericit este cel care va apuca și va lovi pruncii tăi de piatră (Psalm 136, 8-9). Iată pe cine fericește Duhul Sfânt! Pe cel ce ia fiii fiicei Babilonului și-i trântește de piatră.
Tâlcuirea Sfinților Părinți din Filocalie este așa: Fiica Babilonului este mintea noastră. Cuvântul babilon înseamnă „amestecare”. Fiindcă mintea noastră pururea este amestecată cu gânduri bune și rele, o numește „fiica Babilonului”, născută din amestecare, combinată cu amestecarea. Iar fiii fetei Babilonului sunt gândurile minții, care le naște ea.
Și cine-i fericit? Acela care-i treaz cu mintea și, cum vede că s-a născut din minte un copil – un gând rău -, îl ia de picioare și-l dă de piatra Hristos. Cum ți-a venit un gând rău în minte – înțelegi? -, dă-l de piatra Hristos: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Vine un gând de curvie: „Doamne Iisuse…”, dă-l de piatră! Vine un gând de mândrie, dă-l de piatră! Vine un gând de trufie: „Doamne Iisuse…”; un gând de viclenie: „Doamne Iisuse…”; un gând de zavistie: „Doamne Iisuse…”. Trântește-i de piatră pe pruncii aceștia ai „fetei Babilonului” – adică cugetele rele ale minții – de când sunt prunci. Adică ucide patimile din tine cât sunt mici, că pe urmă sunt mult mai greu! Pe acești prunci ai fetei Babilonului îi omoară darul și puterea lui Hristos!.
Noi, dacă ne încredem în sine și în puterea noastră de virtute, de înțelegere și de filosofie, mai întâi mireasma Duhului Sfânt nu mai este cu noi.
Îndată ce Duhul Sfânt simte o mică licărire a mândriei, se ferește și-l lasă pe om în propriile sale puteri. Și atunci vedem că am ajuns la cădere. Ori cu mintea, ori cu cuvântul, ori cu lucrul – ori Doamne ferește – cădere care ne desparte prea tare de Dumnezeu. Iar cine are lucrarea trezviei, trebuie să fie treaz și în privința asta. Nu-mi încape mie în putere să mă trezesc, ca să mă lupt cu păcatul. Mă trezesc, dar Îl chem pe „Doamne Iisuse…!”
Legea sobornicească a Bisericii aceasta este: să mă trezesc, să mă împotrivesc, să chem pe „Doamne Iisuse…”. Asta este lucrarea trezviei atenției. Că „fiica Babilonului” – adică mintea noastră, de care am amintit mai înainte – naște mereu prunci. Și naște prunci răi – gândurile rele! Noi să-i luăm, să-i trântim de piatra Hristos și să-i sfărâmăm!
Duhul Sfânt atunci ne fericește: Fericit este care va apuca și va lovi pruncii tăi de piatră. În momentul când un gând rău l-am lovit de piatra Hristos, am ucis un prunc al fiicei Babilonului. Ne fericește pentru aceasta Duhul Sfânt, că nu am nădăjduit să-l ucidem noi, ci l-am dat de piatra Hristos.
Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 1