Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Folosul Sfintei Liturghii pentru adormiți

Distribuie

Unul din mijloacele cele mai puternice și mai eficace ale Bisericii pentru a chema mila divină asupra celor adormiți este Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, sau aducerea Jertfei celei fără de sânge pentru mântuirea lor.

Aici, la Sfânta Liturghie, însuși Domnul, în mod tainic, Se Înjunghie pe jertfelnic și, prin aceasta, luptă mila Sa dumnezeiască a ierta păcatele pentru care mijlocește cel mai mare Mijlocitor și pentru care se aduce cea mai sfântă și cea mai puternică jertfă.

Putem, oare, să nu sperăm grațierea și alinarea criminalului, când însuși fiul împăratului este cel care mijlocește pentru el? Fără îndoială că nu! Același lucru trebuie să nădăjduiască și credinciosul pentru care se aduce Jertfa cea fără de sânge, fiind pe deplin convins că prin aceasta i se vor ierta păcatele și va dobândi posibilitatea de a trece într-o stare duhovnicească mai bună.

Această speranță neîndoielnică a Biserici Ortodoxe se întinde și asupra celor adormiți, având în vedere că starea celor răposați nu e încă definitivă, iar nespusa milă divină și Jertfa Mântuitorului Hristos se răsfrânge asupra oamenilor până la înfricoșata  Judecată a lui Hristos.

Sfântul Apostol Pavel ne încredințează despre acest adevăr, zicând: “Căci printr-o singură jertfă adusă, a adus la veșnică desăvârșire pe cei ce se sfințesc. Acesta, fiindcă rămâne în veci, are o preoție neschimbătoare. Pentru aceasta, și poate să mântuiască desăvârșit pe cei ce se apropie prin El de Dumnezeu, căci pururea e viu ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 10, 14; 7, 24-25).

Părticelele scoase din prescuri la dumnezeiasca Proscomidie pentru pomenirea sufletelor celor adormiți, se pun în Sângele cel dătător de viață al lui Hristos, după care preotul zice: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfinților Tăi”. Și Sângele lui Hristos curăță orice păcat.

Două pustnice primesc iertare

Iată un exemplu din care se dovedește că pomenirile făcute la Proscomidie pogoară mila dumnezeiască asupra celor pomeniți.

„În timpul vieții Preacuviosului Benedict – istorisește Sfântul Grigorie Dialogul – erau două postitoare care, slăvindu-se printr-o viață sfântă, aveau urâtul obicei de a vorbi mult și a spune multe neadevăruri și vorbe rele. Sfântul le-a rugat ca să mai pună frâu limbii, amenințându-le cu refuzul Sfintelor Taine, în caz de neascultare. Însă ele nu s-au lăsat de viciul lor înrădăcinat și peste câteva zile au murit amândouă, excomunicate prin amenințarea dreptului. Ca pustnice, ele au fost îngropate în biserică; însă, ca excomunicate, nu puteau rămâne în ea.

Când diaconul, în timpul Sfintei Liturghii, zicea: “Câți sunteți chemați ieșiți”, ele, după cum s-a descoperit unor creștini, părăseau sicriele lor și ieșeau din biserică.

Auzind despre aceasta, Sfântul Benedict, trimise o prescură la biserica unde erau ele îngropate, spunând să se scoată din ea părticică pentru odihna sufletelor lor și să le pomenească la săvârșirea înfricoșătoarelor și dătătoarelor de viață Taine. Deoarece după aceasta nimeni n-a observat ieșirea lor din biserică, credincioșii înțeleseră că prin jertfa adusă pentru răposate, după dorința robului lui Dumnezeu, Benedict, ele au dobândit iertare de la Dumnezeu”.

Un frate este izbăvit din muncile  iadului prin Sfânta Liturghie

Pentru a înțelege mai bine puterea Jertfei celei fără de sânge pentru  sufletele răposaților, vom cita încă un caz din viața Sfântului Grigorie  Dialogul, istorist de el însuși:

“În mănăstirea mea – zice el – un frate cu numele de lust, care se ocupa cu medicina, odată căzu într-o boală grea; și când nu mai era nici o speranță de îndreptare, atunci, alți frați, răscolindu-i lucrurile, găsiră ascunse într-o doctorie trei monede de aur. Făcându-mi-se cunoscut aceasta, eu, pentru ca prin pedeapsă temporară să curăț pe frate de păcatul lăcomiei de bani și, în același timp, să dau pildă și celorlalți frați, am poruncit ca numitul frate să nu mai fie cercetat de nimeni până la moarte, iar după moarte să fie îngropat împreună cu cele trei monede, departe de mormintele celorlalți frați, și, timp de treizeci de zile, să nu se facă pentru el nici o rugăciune. El a murit și a fost îngropat după cum am poruncit.

Trecură treizeci de zile de la moartea lui Iust. În fine, mi se făcu milă de el; și, dorind a-l izbăvi de chinurile de după moarte, am poruncit ca, în următoarele treizeci de zile, să se facă pentru odihna sufletului său rugăciunile pentru cei adormiți, cu parastas. În noaptea după ultima Liturghie pentru cei adormiți, mortul se arătă fratelui său și-i zise: «Până acum îmi era rău, dar acum îmi e foarte bine, pentru că astăzi m-am împărtășit». Așadar, prin mântuitoarea jertfă cea fără de sânge, fratele se izbăvi de munci”.

Un suflet din iad cere să i se facă Liturghie

Era un preot și mergea la baie, pentru că avea o boală, și baia era pe locul lui. În una din zile a mers să se spele și a aflat înăuntru un om pe care nu-l cunoștea și niciodată nu l-a văzut, care a venit și i-a scos încălțămintele din picioare și când voia să se dezbrace, îi ținea hainele până ce ieșea afară din baie, slujindu-l cu mare cinste și smerenie; aceasta făcând-o de multe ori.

Într-o zi, preotul a voit să meargă la baie și s-a gândit în sine: omului aceluia, care îmi slujește cu atâta evlavie și râvnă, să-i iau un mic dar; și așa a luat două prescuri și s-a dus. Cum a intrat în baie l-a aflat iarăși pe acel om care s-a apucat și a slujit preotului cu toată cinstea, cum era deprins. Când preotul a voit să plece, a scos cele două prescuri și le-a dat bărbatului aceluia ca binecuvântare și pentru slujba pe care i-a făcut-o.

Iar acel om, supărat, i-a zis cu lacrimi: „Sfinte părinte, de ce îmi dai mie aceste prescuri? Această pâine este sfântă și eu nu pot să o mănânc, pentru că eu, cel pe care mă vezi, am fost stăpân peste această baie și am făcut multe rele într-însa, și m-am osândit și mă muncesc aici în acest loc, unde am făcut păcatele. Totuși, părintele meu, de vrei să-mi dai dar, aceasta te rog, prescurile acestea să le faci lui Dumnezeu liturghie și să te rogi pentru păcatele mele. Și cum ai făcut liturghiile pentru mine, vino după aceea și dacă nu m-ai aflat aici, să știi că a fost ascultată rugăciunea ta de către Dumnezeu și m-a izbăvit de muncă”. Și cum a zis preotului cuvintele, dispăru din fața lui și n-a mai apărut.

Atunci preotul a cunoscut că acela nu a fost om, ci suflet. Preotul se întristă și plânse mult și cum veni acasă, începu de a doua zi și făcu opt zile liturghii. După ce făcu aceste liturghii, se duse din nou la baie, după cuvântul omului aceluia, dar nu I-a mai aflat acolo. De atunci cunoscu preotul că omul acela a fost izbăvit de munca amară, se mântui și rnerse în rai la locul drepților creștini.

Puterea celor 40 de Sfinte Liturghii pentru adormiți

Pentru sărindarele ce se fac pentru cei adormiți, să ascultați: Se spune la Pateric că un stareț, preot al lui Dumnezeu, avea un călugăr sub ascultare care niciodată nu împlinea cuvântul lui, ci totdeauna se găsea în neascultare. Starețul spunea către el:

— Fratele meu, nu-mi pare rău pentru că nu faci voia mea, ci plâng și-mi pare rău de pierderea sufletului tău, pentru că știu de bună seamă că pentru neascultarea ta, vei lua munca de veci.

Dar acel ucenic își bătea joc de cuvintele lui, nu se căia nicidecum și nu s-a depărtat de neascultare.

Peste putin timp a murit, și sufletul lui, pentru neascultare, merse la munca de veci. Sfântul stareț, cum avea îndrăznire către Dumnezeu, se ruga să vadă pe ucenicul său în ce loc de muncă se află. Și îndată, Dumnezeu ascultă rugăciunea lui, și văzu râul cel foc al iadului care venea cu mare tulburare și vuiet. Și era mulțime de oameni înăuntru, care nu putea fi numărată. Unii erau în râu până la mijlocul trupului, iar alții până la grumaz. Acel nenorocit, care a fost cu neascultare, avea și mâinile și picioarele și tot trupul îngropate în adâncul acelui râu de foc.

Sfântul, cum îl văzuse într-o astfel de muncă, s-a îndurerat și, plângând, îi zise:

— Vezi în ce te afli pentru neascultarea ta, că te-ai făcut moștenitor al focului celui veșnic, împreună cu demonii!

Și strigă acesta, cu mare glas:

— Părinte al meu, de voiești, poți să mă izbăvești și să mă scoți din acest chin, în care mă chinuiesc! Vai de mine, nenorocitul, vai de mine! Pentru că eram cu neascultare, mă muncesc veșnic; ferice de cei ce au ascultarea și vai de cei ce nu ascultă!

Trezindu-se din somn, starețul, și făcând toată slujba după obiceiul Iui, a început și Liturghia, rugând pe Dumnezeu pentru mântuirea nenorocitului său ucenic. Și a slujit zilnic, douăzeci de Liturghii, și s-a rugat iar să vadă unde este ucenicul. Așa a văzut a doua oară râul de foc cu acel popor chinuindu-se și ucenicul lui până la mijlocul trupului chinuindu-se. Și cum văzu ucenicul pe starețul lui, strigă către el cu mare glas:

— Preacinstitul meu părinte, iată, pentru sfintele tale molifte și rugăciuni, am fost izbăvit de muncă cu jumătate din trup, și te rog, ajută-mi ca să fie izbăvit tot trupul și să merg la lutnina de veci.

Iar cucernicul stareț, văzând așa, mări pe Dumnezeu. Atunci începu să slujească in fiecare zi, până se impliniră și celelalte douăzeci de Liturghii, și se rugă să vadă ce este cu ucenicul său. Și văzu a treia oară râul de foc cu tot poporul acela muncindu-se, dar pe ucenicul sau nu-l mai văzu, căci ieșise pentru rugăciunile și rnoliftele făcute și merse in rai, la viața de veci.

Povestire a Părintelui Cleopa Ilie despre folosul celor 40 de Sfinte Liturghii pentru adormiți

„Să vă spun ceva. Noi, ca frați firești, tot am dori să fim împreună. Așa ne leagă dragostea asta firească. Așa au fost frații mei. Când a murit fratele Vasile, Gherasim era în armată la Cernăuți, un frate al meu mai mic, Mihai, era la Durău cu părintele Dorotei; sora mea era la Agafton și eu am rămas din familie singur în mănăstirea asta, din câți frați eram noi pe drumurile astea. Și fratele meu a stat la oi până în Joia Mare și a început a scuipa sânge, că a răcit în pădure cu oile. El a venit jos și m-a dat pe mine în locul lui. I-am schimbat eu ascultarea.

Eu tot veneam pe de vale, după ce-a venit Paștile, să-i aduc ceva, și-l găseam veșnic în rugăciune, veșnic în rugăciune. Și cu trei zile înainte de a muri, era în ograda mănăstirii, i s-a arătat Maica Domnului. El avea mare evlavie la Maica Domnului, știa toate acatistele ei pe de rost.

Părintele Ioanichie Moroi l-a văzut bolnav și a vrut să-l facă călugăr. Făcuse armata. A fost sergent. Om cuminte. Dar eram schit dependent de Mănăstirea Secu. Și ei au spus: «Nu! Să vină la Secu să-l facă călugăr», că a spus că aici se înmulțesc călugării și apoi o să ieșim autonomi. De ce s-au temut, de aceea n-au scăpat, că pe urmă a devenit aici mănăstire. Putea să-l facă cu un an-doi înainte, dar au spus să se ducă la Secu, și atunci starețul nostru n-a călcat porunca și nu l-a mai făcut.

Era îmbrăcat frate și era cu metania în mână și era în fața bisericii de piatră. Și acolo era oleacă de prisacă. El zicea rugăciuni și rugăciuni pe-un scaun acolo, cu fața la biserică. Și a apărut Maica Domnului. Părinții erau la masă cu tot soborul. La masă afară, într-un coridor colo, la fântână. Și el numai ce a văzut că s-a coborât Maica Domnului peste nori, până deasupra bisericii, cu un cârd de îngeri cu aripi de aur în jur. El, când a văzut-o, a lăsat rugăciunea «Doamne Iisuse» și a început a striga: «Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-mă! Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-mă!…». Și a tot strigat, până a căzut jos. Tot se uita în sus și striga!

Călugării au auzit de la masă și au zis: «Ce strigă, măi, săracul Vasile acolo? A căzut jos!». Când au venit călugării, el le-a spus: «Părinte stareț, părinților, închinați-vă! Nu vedeți pe Maica Domnului deasupra bisericii? Uite, este înconjurată de nori albi și are niște copii cu aripi de aur în jurul ei». Dar staretul a zis: «Unde, Vasilică, unde?». „Uitati-vă! închinați-vă că Maica Domnului blagoslovește! Mântuitorul în brațele Maicii Domnului a binecuvântat mănăstirea noastră cu amândouă mâinile, ca un arhiereu!».

Toți călugării de la masă se uitau la dânsul și în văzduh. Eu nu eram aici; eram la oi în locul lui. Și părintele stareț îl întreabă: «Frate Vasile, dar ce ți-a spus?». « A spus că după trei zile vine să mă ia». Și era la ora 11.30, în ziua când a văzut pe Maica Domnului. «Vai de mine, Maica Domnului se înalță la cer». Și călugării au început să facă metanii, dar n-o vedeau, numai cum spunea el. «S-a dus! zice. N-o mai văd».

Apoi fratele Vasile s-a dus în chilie. Avea o chilie mică în dos, unde a stat Dionisie Iorga. Se ruga. A venit starețul repede, l-a împărtășit din nou cu Preacuratele Taine și s-a rugat. Atunci eu am auzit că a avut descoperirea asta și am venit la el. Era cu picioarele umflate de reumatism. «Fratele meu, mi-a zis el, mai am o zi și jumătate și mă duc la Domnul! A fost Maica Domnului și mi-a spus!…».

Eu credeam că a fost vreo nălucire, că și vrăjmașul îți face în vremea morții năluciri. Toți părinții au urmărit. Exact în ceasul și minutul acela la trei zile a murit. Avea o cruce de chiparos de la unul Ghenadie din Sfântul Munte, pe care o săruta pe amândouă părțile, și a spus: «Iertați-mă, că vine ceasul meu!». Și s-a dus, sărutând acea sfântă cruce.

Și atunci toți s-au încredințat că n-a fost nălucire, că și diavolul vine în vremea morții cu năluciri, fel de fel, ca să te arunce în mândrie sau în slavă deșartă.

Dar n-a fost nălucire, că starețul a zis, că dacă se va împlini ce i-a spus Maica Domnului, este de la Dumnezeu. Și drept în același minut s-a dus fratele meu. Așa a murit fratele meu Vasile, mai mare și decât Gherasim cu care am venit eu la mănăstire.

Când a murit, era o primăvară ploioasă, pe la sfârșitul lui mai. Și ploua, ploua toată ziua, de nu se mai usca apa în opinci. Eu eram cu oile prin pădure. Și am început a citi câte o Psaltire în fiecare zi, până la 40 de zile, ca să văd: s-a mântuit fratele Vasile?».

La 40 de zile eram cu oile sterpe și am venit ud și năcăjit, ca vai de capul meu, că toată ziua m-a plouat. Am vrut să fac oleacă de foc și mi l-a stins ploaia și m-am culcat așa ud. Aveam un butuc acolo de mesteacăn și am adormit mort.

Se împliniseră șase săptămâni. A doua zi era sâmbătă, trebuia să-i facă pomenirea de șase săptămâni, că așa se face. Și eu am adormit de obosit ce eram, dar am uitat în care zi este. Și m-am făcut deodată, într-o grădină frumoasă, cu o livadă. Și iaca văd biserica Sihăstriei acolo și cimitirul cu cruci, cu toate, și în mijlocul cimitirului un tânăr foarte frumos, îmbrăcat cu un brâu în trei culori.

Zice Sfântul Ioan Scărarul să nu crezi vedeniile și visurile, că toate sunt de ia diavoli. Numai care îți vestesc ție moarte și judecată, acelea sunt de la Dumnezeu. Iar dacă te duc la deznădejde, și acelea sunt de la diavoli. Să nu le crezi.

Și eu eram atent. Și parcă acela m-a întrebat: «Pe cine cauți? Pe fratele Vasile?». Când am auzit de fratele Vasile, eram bucuros. «Hai să vezi ce se petrece cu fratele Vasile!». Și m-a dus drept lângă biserica noastră, că acolo a fost mormântul lui; acum am mutat cimitirul în locul unde este acum, cu toți părinții. El a fost drept lângă geamul altarului.

Și iaca s-a deschis mormântul fratelui. Eu voiam să știu dacă s-a mântuit, de aceea am citit 40 de Psaltiri. S-a deschis mormântul, s-a deschis sicriul. Și l-am văzut îmbrăcat cum l-au pus. Că i-au pus în cap un culion frumos de pluș și pe față i-au pus un voal alb; i se vedea fața prin voalul acela.

Dar tânărul acela se uita și la mine și la el. Din sfântul altar ieșea o țeavă cu apă rece și curgea pe fața lui în sicriu. Și curgând apă, el se făcea tot alb, curat, frumos, mai frumos și a început a se lumina la față, a străluci. Și apa aceea a început să spele veșmintele de pe el. Și veșmintele în loc să fie negre, se făceau albe și acelea. Și numai văd că a înviat fratele din sicriu și mi-a zis: «Măi, frate, spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi». Aceste cuvinte mi le-a spus. Și pe urmă m-am trezit. «Măi, zic, dar frumos mai era!». Și când mi-am adus aminte, zic: «Măi, astăzi sunt 40 de zile!».

Și vin la stareț, nu cumva să mă înșel, că diavolul poate să te prăpădească cu visurile, mai tare ca și cu orice. Și mă mărturisesc întâi de păcatele mele de la ultima spovedanie și i-am spus ce am visat.

Când i-am spus starețului, el mi-a zis: «Ai văzut, băiete? S-au împlinit  40 de zile. I-am făcut de 40 de zile. Fratele Vasile ce nevoință mare avea! Știa atâtea acatiste pe de rost. A murit martir în ascultare. Până la ultima suflare s-a ținut de oile mănăstirii. Ai văzut de unde vine izbăvirea și izvorul? Din Sfântul Altar. Acea apă pe care ai văzut-o că venea pe țeavă din altar și curgea pe fața și pe hainele lui, sunt Liturghiile pe care le-am slujit 40 de zile. Și prin Liturghiile Bisericii și cu cât a mai făcut el fapte bune, l-a spălat Dumnezeu și l-a albit».

Așa mi-a tâlcuit starețul visul”.

Cu toate acestea, nu tuturor morților le sunt de folos rugăciunile făcute pentru ei; și nu pentru toți se pot face rugăciuni. Cel care se desparte aici de Sfânta Biserică, se lipsește în viața viitoare de mijlocirile și rugăciunile ei. Alți păcătoși sunt desprinși de Trupul lui Hristos prin lucrarea nevăzută a judecății divine, când cu totul sunt stăpâniți de păcate și vicii care înăbușesc în ei orice tendință spre bine. Asemenea păcătoși nu sunt apți de a primi un bun ajutor din afară, sau a se folosi de el pentru binele și mântuirea lor.

Este evident, că dacă păcătosul care se află într-o asemenea penibilă și disperată, moare fără veste și fără pocăință, nici Biserica nu-i poate ajuta întru nimic, și chiar interzice orice rugăciune pentru el. Aici  încadrează toți păcătoșii care au refuzat să primească Taina Pocăinței; de asemenea sinucigașii, care, pierzând cu desăvârșire speranța pentru mântuire, și-au curmat viața.

Rugăciunea, atât pentru unii cât și pentru alții, ar fi de prisos și fără folos, ba chiar ar supăra pe Dumnezeu. Lor li se potrivesc cuvintele pe care Dumnezeu le-a zis oarecând Proorocului Ieremia despre evrei cărora le hotărâse pedeapsa: “Nu te ruga pentru acești oameni și nu cerca să fie miluiți” (Ieremia 7, 15).

Distribuie