Sfinții Părinți învață că patimile întunecă cugetul omului. Iubirea de avuție, iubirea de stăpânire sunt și ele patimi care îmbolnăvesc cugetul omului, făcându-l să sufere uneori chiar de slăbiciunea minții.
Irod era subjugat de dorința de stăpânire, avea sufletul și mintea bolnave. Era în vârstă de 70 de ani. Se temea ca nu cumva cineva să îi ia locul. Și, iată, s-a temut ca nu cumva sa îi ia puterea Pruncul Iisus. Pe atunci bărbații intrau în viața publică la vârsta de 30 de ani, cu alte cuvinte Irod cel de 70 de ani ar fi trebuit să se simtă în primejdie doar când ar fi ajuns la 100 de ani.
Dar Irod cel fără de minte s-a gândit să își ia măsuri din timp. A hotărât să taie toți pruncii din Bethleem și dimprejur, până la doi ani, gândind că între ei se va afla cu siguranță și CopiIul Iisus. Domnul, pentru a ne învăța ca atunci când simțim pericol să ne ferim, a trimis înger către Iosif (iată, nu către Maria, ci către bărbat, către Iosif, care în ochii lumii era cap al familiei) și i-a spus: Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce îți voi spune, pentru că Irod are să caute Pruncul să-L ucidă! (Matei 2, 13).
De îndată Iosif și Maria cu Pruncul Dumnezeu în brațele ei au pornit în călătorie, în exil ( se pare că împreună cu ei l-au luat și pe Iacov, fratele Domnului, adică fiul lui Iosif; căci biserica zice despre Iacov la laudele zilei prăznuirii lui la 24 octombrie: Ai fugit împreună cu ei în Egipt, cu Iosif și Maria, mama lui Iisus!). Au trecut prin locuri primejdioase și rele, prin pustiul sălbatic ce despărțea Palestina de Egipt. Au urcat munții Iudeii și s-au oprit lângă Ierihon, puțin mai departe de râul Iordan. Aici, conform tradiției, Maria a coborât de pe măgăruș, avându-L pe Hristos în brațe. Trecătorii au văzut-o și au fost impresionați de prezența ei. Era frumoasă, deosebită. Iat-o înveșmântată simplu și firesc, precum erau evreicele atunci. Atât de frumoasă, încât trecătorii nu se săturau să o privească.
Egiptul era pe atunci plin de idoli și de statui. Intrând Pruncul Iisus în Egipt și trecând pe lângă statuile ce reprezentau diferiți zei, acestea nu au răbdat prezența Lui și au căzut (v. Isaia 19, 1, 4). Iată, în biserică cântăm: „Strălucind Tu în Egipt lumina adevărului, ai izgonit întunericul minciunii, că idolii lui, Mântuitorule, nerăbdând tăria Ta, au căzut” (Condacul al III-Iea din Acatistul Bunei Vestiri). De aceea a și mers Domnul, fugind de Irod, în Egipt, și nu în altă țară.
Iisus, Maria și Iosif s-au așezat în apropiere de orașul Cairo de astăzi, iar cheltuielile le-au acoperit din darurile pe care I le-au adus magii lui Hristos imediat după nașterea Sa. Au rămas într-un loc necunoscut, în mijlocul străinilor, departe de ai lor, de cunoscuți, de prieteni — refugiațll .
Nu știau câtă vreme vor rămâne în această țară străină, căci i-a spus îngerul: rămâi până când vei fi înștiințat, atunci când Iosif a plecat din Iudeea (v. Matei 2, 13). Dar deocamdată trebuiau să aștepte. Iar Dumnezeu a așteptat până ce a murit Irod, pentru a le da voie să se întoarcă în siguranță în țara lor. Desigur, Dumnezeu știa când va muri Irod, dar nu le-a arătat-o, ca sa îi încerce, ca să-i țină în priveghere. Și, mai mult, Dumnezeu ar fi putut să îl ia mai devreme pe Irod, dar n-a făcut-o. A așteptat să îi vină ceasul.
Iar Dumnezeu, Care niciodată nu uită de noi, l-a înștiințat pe Iosif, nu pe Maria, că Irod a murit: Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului (Matei 2, 20). Iosif i-a luat pe cei doi, s-au întors și s-au așezat în Nazaretul Galileei (v. Matei 2, 23).
din cartea: Viața Maicii Domnului
[…] în Viața Sfântului Iacov, fratele Domnului, pentru că Iosif – după întoarcerea din Egipt – împărțind pământul său fiilor lui cei firești, pe care i-a avut cu femeia cea […]