V-am vorbit deunăzi despre pedeapsa copiilor care nu ascultă de părinții lor. Astăzi am să vă spun ceva despre cele paisprezece pricini, pentru care se vor judeca părinții care nu-și cresc copiii în frica și certarea Domnului. Și iată ce am a vă spune:
1. Începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu și cu cei credincioși ea se formează o dată în sânul mamei ( Sirah 1, 14). Ați auzit în dumnezeiasca Scriptură că Dumnezeu poruncește în Legea Veche să nu trecem cu vederea dobitoacele vrăjmașilor noștri, când acelea vor pătimi rău ( Ieșirea 23, 4-5). Deci prima pedeapsă pe care o dă Dumnezeu părinților care nu se îngrijesc de a-și crește fiii în frica și certarea Domnului este tocmai pentru această adâncă nepăsare a lor; căci nevorbind ei a se îngriji de creșterea fiilor lor după voia Domnului, prin aceasta îi au mai rău decât pe niște dobitoace străine.
Calul neîmblânzit ajunge nărăvaș, așa și un copil lăsat în voia lui ajunge rău-crescut (Sirah 30, 8).
2. A doua pedeapsă a lui Dumnezeu vine asupra părinților, de nu vor crește pe fiii lor în frica și certarea Domnului, fiindcă ei prin această negrijire îi au mai rău decât pe vrăjmașii lor. Mântuitorul nostru nu poruncește să iubim pe vrăjmașii noștri ( Matei 5, 44). Apoi, câtă urgie a lui Dumnezeu nu va veni peste acești părinți care nu-și iubesc pe fiii lor după porunca lui Dumnezeu și-i lasă pe ei să lucreze orice răutate, spre a moșteni focul gheenei?
Cel ce învață pe fiul său, întărâtă pe vrăjmași și înaintea prietenilor se va bucura pentru el ( Sirah 30, 3). Varga și nuiaua dau înțelepciune, iar copilul lăsat de capul lui va aduce scârbă și rușine părinților săi ( Pilde 29, 15).
3. Iarăși, în Sfânta Scriptură este poruncă de a nu defăima pe cei străini (Ieșirea 23, 9). Deci a treia pedeapsă a lui Dumnezeu vine asupra părinților, de nu se vor îngriji a-și crește fiii în frica de Dumnezeu, deoarece prin această nepurtare de grijă ei se arată față de fiii lor mai cu nepăsare decât față de un oarecare om străin pe care fiecare este dator de a nu-l defăima sau de a-l trece cu vederea.
În ce chip miluiește tatăl pe fii, așa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El (Ps. 102, 13).
4. Iarăși auzim pe marele Apostol Pavel că de nu se îngrijește cineva de cei ai casei lui, unul ca acela s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios; deci a patra pedeapsă a lui Dumnezeu care vine asupra părinților este deoarece prin această nepăsare față de casnicii lor, ei sunt mai răi decât necredincioșii. Dacă însă cineva nu poartă de grijă de ai săi și mai ales de casnicii săi, s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios ( I Timotei 5, 8).
5. A cincea pedeapsă vor lua de la Dumnezeu părinții care nu se îngrijesc de buna viețuire a copiilor lor, căci prin această negrijă, ei nu necinstesc numai trupurile lor, ci chiar și sufletele lor, care sunt neprețuite înaintea Domnului, după mărturia cuvântului care zice: Ce va da omul în schimb pentru sufletul său? ( Matei 16, 20). Deci, chiar dacă numai un fiu ar avea cineva și, prin nepurtarea sa de grijă, acesta își va pierde sufletul, ce răspuns va da acel părinte în fața Dreptului Judecător?
Nu râde cu el, ca să nu te doară împreună cu el și mai pe urmă să ți se strepezească dinții ( Sirah 30, 10).
Nu-l lăsa în voia lui la tinerețe și nu trece cu vederea greșelile lui (Sirah 30, 11).
6. A șasea pedeapsă vor lua acești părinți pentru că ei, datorită nepurtării lor de grijă, nu numai pe casnicii lor îi defaimă, ci și pe înșiși copiii lor, care le sunt mult mai apropiați decât casnicii, căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepsește? ( Evrei 12, 7).
Dacă ești drăgăstos cu fiul tău, te va înfricoșa; joacă-te cu el și te va întrista (Sirah 30, 9).
7. A șaptea pedeapsă a lui Dumnezeu va veni peste părinți, atunci când ei nu numai că nu poartă de grijă de fiii lor spre a-i crește în frica Domnului, ci chiar și pe alții care ar putea să-i ajute spre acest lucru, nu îi caută (ex. Duhovnici, profesori buni etc).
Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie să o aibă; chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea ( Pilde 22, 6).
8. A opta pedeapsă a lui Dumnezeu asupra părinților vine atunci când ei nu numai că nu se îngrijesc să caute povățuitor și dascăl pentru fiii lor, ci chiar și pornirea cea bună a lor o opresc și cu orice chip se silesc să pună piedici obiceiurilor lor cele bune, cum ar fi atunci când opresc pe fiii lor de a merge la călugărie sau de a viețui în lume cu mare frică de Dumnezeu.
Ceartă pe fiul tău și fă-l să lucreze, ca să nu se poticnească întru rușine (Sirah 30, 13).
9. A noua pedeapsă asupra părinților vine de la Dumnezeu atunci când nu numai că opresc pe copiii lor de la fapta bună, ci chiar se luptă pe toate căile spre a-i pedepsi și a nu-i lăsa să lucreze cele bune. Dacă Scriptura zice: Nu necăjiți pe slugă ( Sirah 7, 21-22), cu cât mai mare pedeapsă nu vor lua acești părinți pentru această răutate a lor?
Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i întru învățătura și certarea Domnului ( Efeseni 6, 4).
10. A zecea pedeapsă vor lua părinții de la Dumnezeu, când nu se vor îngriji de creșterea fiilor lor în frica Domnului, deoarece păcatul lor nu este numai cu firea mai mare, ci și cu vremea; fiindcă mult mai grea și mai mare este osânda celor ce greșesc acum, în legea Darului, decât asupra celor ce greșeau în Legea Veche, deoarece Legea Darului mult mai desăvârșite învățături are în această privință decât Legea cea Veche, care a fost numai o umbră a Evangheliei ( Evrei 10, 1, 2, 27 ).
Povestiți-le feciorilor voștri, iar ei feciorilor lor, iar aceia neamului care va veni după ei! ( Ioil 1, 3).
11. A unsprezecea pedeapsă a lui Dumnezeu va veni peste părinții care nu-și cresc fiii în frica și certarea Domnului, fiindcă în legea Darului, însăși nunta, prin care vin copiii în lume, de mai mare cinste s-a învrednicit de la Dumnezeu, suindu-se la treapta de Taină, prin minune care s-a făcut de Mântuitorul Hristos în Cana Galileii ( Ioan 21, 8-10).
Binecuvântarea tatălui întărește casa fiilor, iar blestemul mamei le dărâmă până în temelie ( Sirah 3, 9).
12. A doisprezecea pedeapsă a părinților care nu și-au crescut copiii în frica de Dumnezeu este întristarea și scârba pe care o vor avea din cauza fiilor celor rău crescuți.
Copiii răi fac viața amară părinților, și viața amară este mai rea decât moartea (Sirah 30, 17 ).
Un fecior nebun este nenorocirea tatălui său (Pilde 19, 13).
13. A treisprezecea pedeapsă a părinților acestora este că vor fi prigoniți de fiii lor la bătrânețe, așa cum a fost prigonit David Proorocul de fiul său, Abesalom (II Regi 15), deoarece nu l-a pedepsit atunci când l-a ucis pe fratele său, Amon, fiindcă îl iubea pe el mai mult decât trebuia.
Pleacă grumazul lui la tinerețe și bate-l până este prunc, ca nu cumva, încăpățânându-se, să nu te asculte ( Sirah 30, 12).
14. A paisprezecea pedeapsă și nu ultima, a părinților care nu și-au crescut fiii în frica și certarea Domnului, este aceea că ei vor muri cu morți jalnice, de scârbe și de vești rele, din partea fiilor lor, și se vor duce în munca veșnică, după cum s-a întâmplat și cu Eli preotul, care a murit de năprasnă, auzind de moartea fiilor săi celor răi și nelegiuiți ( I Regi 4, 17).
Cel care ceartă pe fiul său va avea mulțumire și între cei cunoscuți se va lăuda cu el (Sirah 30, 2 ).
Acestea toate se întâmplă atunci când nici părinții și nici copiii nu au frica de Dumnezeu. După dumnezeieștii Părinți, înțelepciunea are două capete: unul este frica de Dumnezeu, iar la celălalt dragostea Lui. Dumnezeiscul Prooroc David zice că frica Domnului este începutul înțelepciunii; iar fiul său Solomon o numește pe ea școala înțelepciunii. Isus Sirah, arătând că frica Domnului este mai presus decât toate faptele bune, zice: Frica Domnului mai presus de toate a covârșit.
Cu frica Domnului se abate tot omul de la rău. Cu acestă frică și proorocul David pururea se împodobea spre a nu greși; de aceea și zice: de-a pururea vedeam pe Domnul înaintea mea, ca să nu greșesc. Apoi Sfântul Ioan Scărarul ne sfătuiește zicând: „Să ne temem de Dumnezeu măcar cum ne temem de fiară”.
Marele Vasile și Sfântul Dorotei și alții dintre Sfinții Părinți arată că sunt două frici de Dumnezeu: Prima este a celor noi începători, care nu fac binele pentru Dumnezeu, ci fiindcă se tem de muncile viitoare; iar a doua este frica Domnului cea curată, care rămâne în veacul veacului ( Psalm 18, 10).
Aceasta se naște din dragostea de Dumnezeu și este o frică firească, nu de rob sau slugă, ci frica de a nu pierde dragostea lui Dumnezeu; și cu această frică se tem de Dumnezeu toți cei ce Îl iubesc pe El foarte. Despre aceasta zice psalmistul: Temeți-vă de Domnul toți sfinții Lui ( Psalm 33, 9 ).
Cu această frică născută din dragostea de Dumnezeu era îmbrăcat marele Antonie, când zicea: „Eu nu mă tem de Dumnezeu, fiindcă Îl iubesc pe El”. Este acea dragoste care scoate afară frica, despre care zice dumnezeiescul Evanghelist Ioan în epistola sa sobornicească. Dar să se știe, că nu poate cineva să câștige frica cea desăvârșită, de nu o va câștiga mai înainte pe cea dintâi. Așadar, începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu, iar sfârșitul este dragostea de Dumnezeu sau, mai bine-zis, sfârșitul este desăvârșita și curata frică, care se naște din dragostea de Dumnezeu.
Deci frica cea deplină și desăvârșită a sfinților, cu care ei se tem de Dumnezeu, are înaintemergătoare frica cea din nou începător, care se mai numește și începătoare.
Mustră pe fiul tău și el îți va fi odihnă și îți va face plăcere sufletului tău (Pilde 29, 17).
Cleopa Ilie, Ne vorbește părintele Cleopa vol. 11
[…] văzut mânia lui Dumnezeu cea dreaptă? L-a ajuns blestemul și suspinul părinților pe acest tânăr rău și necredincios, căci zice la Psaltire: Dreptatea lui Dumnezeu rămâne în […]