Toate gurile oamenilor ce înjură, care vagabondează prin cârciumi, cu petreceri anticreștinești, prăznuiri drăcești, destrăbălări, beții și alte multe blestemății sunt o ciudată gura de iad.
În iureșul vestitei revoluții franceze din 1848, poliția făcea foarte multe arestări. Adeseori oamenii cinstiți, fără nici o vină, se vedeau strânși de pe străzi și duși în beciurile umede, igrasioase și reci ale temnițelor. Așa a pățit și un creștin evlavios.
El fu luat de pe stradă și dus, cot la cot, cu o ceată de ticăloși, culeși întâmplător de prin locurile de băuturi bețive și petreceri nocturne, de polițiștii Parisului, în temniță.
Puși în celule și camere strâmte, unii lângă alții, ca sardelele în cutii, sporovăiau felurite vorbe rușinoase, drăcuieli, înjurături de cele Sfinte, măscăriciuni, blasfemii. După câteva zile de cercetări serioase, creștinul evlavios a fost pus în libertate.
În drumul lui spre casă, oricine îl întâmpina și-l întreba: „Ce ai pățit?” El le răspundea: „Dragii mei, ce-am pătimit, am pătimit. Asta n-are nici o importanță! Ceea ce e mai interesant însă, este că am scăpat din gura iadului„.
Legăturile, lanțurile, carcera, zidurile reci ale pușcăriei, putorile insuportabile nu mă exasperau așa de groaznic, ca vorbele putrede, măscăriciunile, dracuielile, înjurăturile de cele Sfinte, blasfemiile infernale al acelora care erau închiși odată cu mine și din nefericire chiar lângă mine. Acum vă pot mărturisi cu sufletul ușurat: „Am scăpat chiar din gura iadului”.
Un preot călugăr întâlnește o dată pe un creștin din parohia sa, pe care îl auzise adeseori drăcuind și înjurând de cele Sfinte. Din vorbă în vorbă vrând să îl dezbare de năravul acela satanic, îi zise: „Ia spune-mi drept, omule, așa-i că tu ești de loc din iad?!” Parohianul se posomorî, făcu niște ochi mari și apoi întrebă curios: „Ce va să zică vorba asta, Părinte?”
Preotul foarte prietenos, îi răspunse: „Așa te arată vorba ta. Aici la noi în țară vorbim românește. Deci, când auzim niscai oameni vorbind turcește, bulgărește, sârbește, italienește… așa-i că socotim, că acei oameni trebuie să fie de prin: Turcia, Bulgaria, Serbia, Italia?… Iar așa și eu, de câte ori te-am auzit drăcuind, înjurând chiar și de cele Sfinte, mi-am făcut socoteală că tu ești din iad, pentru că dracii din Iad hulesc și înjură cele sfinte!!! Acolo jos în iad este locul blasfemiilor, înjurăturilor de cele sfinte, sălașul diavolilor…Tu care tot mereu drăcui și înjuri de cele sfinte, nu poți să fii din alt loc decât numai din iad…„.
Astfel, creștinul acela întunecat socotindu-se bine, s-a hotărâtă a o curma cu păcatul acela satanic. Iaca și acela era o gură de iad. „Fiara (satana) – adeverește Scriptura – deschizându-și gura, a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, a locașului sfânt (Biserica) și a celor ce locuiesc în cer„.
Dornicilor de fericire! Citind sau auzind acestea, oare mai cutezați careva a spune că: nu este iad… ori că nu știți ce este în iad?… Iadul există. Iadul își cască gura să înghită pe păcătoși. Toți care voim fericirea să ne ferim de iad.
[…] de iubire „ca însuși pe sine”, vrăjmășii și dor de răzbunări. Unii trag câte o înjurătură de fiară apocaliptică, la adresa celui bănuit și încetând sughițul, rămâne cu ranchiunul […]