Hainele lui Iisus Hristos îmbrăcate în Vinerea Mare reprezintă o învățătură cu tâlc, mijlocită prin simboluri.

– M-ai întrebat, cinstită soră, despre cele trei haine, în care Domnul a fost îmbrăcat și răsâmbrăcat în Vinerea Mare în răstimpul a câtorva ceasuri.

De ce L-a îmbrăcat Pilat în haină de purpură? De ce L-a îmbrăcat Irod în haină albă? Și de ce, în fine, împlinitorii osândei la moarte L-au îmbrăcat în haina Lui?

Tot ce s-a întâmplat în viața pământească a lui Hristos – totul – e plin de tâlc, totul ne descoperă un adevăr, și totul slujește spre învățătură oamenilor. Unele învățături sunt nemijlocite și apar limpezi fără întârziere, iar altele sunt mijlocite și prin simboluri, având nevoie de tâlcuire. Schimbarea Domnului în cele trei felurite haine intră în acest al doilea fel de învățături.

Haina purpurie e haina împăraților romani. Când Domnul a vorbit înaintea lui Pilat despre Împărăția Sa care „nu este din această lume”, lucrul acesta a părut duhului materialist al funcționarului roman ca o nebunie și ca o batjocorire a vredniciei imperial împărătești.

Ca atare, ostașii lui Pilat L-au îmbrăcat pe Hristos în purpură – se înțelege, cea mai ieftină ce se putea găsi – ca, dându-I numele de împărat, să-L expună batjocurii.

Dar însăși această împărătească culoare purpurie de pe Domnul mărturisea că Hristos este într-adevăr împărat Ostașii lui Pilat L-au proclamat, așadar, în râs pe Domnul ceea ce El era de fapt. Nici nu putea să-i treacă prin cap vreunuia dintre ei că Împărăția lui Hristos avea să moștenească împărăția romană și toate celelalte împărății de pe pământ.

Mizerabilul împărat Irod aștepta ca Hristos să facă vreo minune înaintea lui. Nu dorea o minune folositoare și de oameni iubitoare, ci o minune de bâlci, din cele care sunt doar pentru curiozitatea ochilor.

Și totuși, înaintea lui stătea cea mai mare minune din lume: un Om curat şi fără de păcat. Drept în fața lui, a pângăritorului de rudenie și ucigașului Sfântului Ioan.

Eu cred că acest necurat urmaș al lui Esau putea crede în toate minunile de pe lume, numai nu – nicicum și niciodată – în minunea curăției și nepăcătoșeniei unui om.

Şi tocmai această Minune, cea mai mare şi mai de necrezut, stătea înaintea lui. Dar mizerabilul lipsit de suflet nu avea cum să vadă acest lucru. Precum Pilat, împotmolit în minciuna idolatriei, privind în faţa Adevărului nu putea vedea Adevărul, nici Irod, orbit de bubele negre ale păcatului, privind în faţa Nevinovăţiei nu putea vedea Nevinovăţia.

Dezamăgit în aşteptarea sa, Irod L-a îmbrăcat pe Hristos în haină albă. Iar culoarea albă închipuie curăţia şi nevinovăţia.

Ai citit cum îngerii lui Dumnezeu, cei curaţi şi neprihăniţi, se arătau în haine albe (Ioan 20, 12)? Şi astfel deci, necuratul Irod, care credea că Hristos este necurat ca şi el, ca şi toţi ceilalţi, L-a îmbrăcat în haină albă, simbol al curăţiei şi nevinovăţiei. Şi precum ostaşii lui Pilat, deşi în râs, L-au recunoscut pe Domnul drept Împărat, şi Irod L-a recunoscut drept Om al nevinovăţiei.

Adică în amândouă cazurile Hristos a fost recunoscut şi vestit de către neprietenii Săi – chiar dacă fără voia şi ştiinţa lor – ceea ce El era de fapt.

În fine, chiar înainte de răstignire, Domnul a fost îmbrăcat din nou în haina Sa. Era haina pe care I-o ţesuse Sfânta Lui Mamă, Născătoarea de Dumnezeu. Aceeaşi haină în care umblase pe pământ şi pentru care ostaşii au aruncat zarul pe Golgota.

Dar nu vezi în toate acestea o mare învăţătură pentru noi? Oamenii bănuiesc despre noi de bine sau de rău, şi după bănuielile lor ne şi preţuiesc – ne laudă sau ne osândesc.

Feluritele judecăți cu privire la noi ale oamenilor nu seamănă, oare, cu niște haine de culoare felurită? Ba ne îmbracă în haina înțeleptului, ba în cămașa de forță a nebunului. Ba ne împodobesc cu mantia eroului, ba ne acoperă cu zdrențele ticălosului. 

Dar toate aceste haine sunt grabnic date jos și schimbate, potrivit șovăielii și nestatorniciei judecăților omenești. Și în cele din urmă, în ceasul morții, fiecare dintre noi se arată în culoarea sa adevărată, în propria sa haină.

Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1