Distribuie

Indiferent de ceea ce crezi despre Halloween, vreau să știi că aceasta este cea mai mare zi satanică. Anton Lavey, fondatorul bisericii satanice, a afirmat: ”Mă bucur că părinții își lasă copiii să îl serbeze pe diavol cel puțin o data pe an”.

După ce a cucerit Apusul, Halloween-ul își continuă marșul triumfal și către țările ortodoxe ale Răsăritului creștin, având ca principal aliat, statul. Da, statul laic, preocupat tot mai mult de modul în care ar putea interzice cu totul manifestările creștine în spațiul public — lucru reușit deja în unele state unde nu este permisă afirmarea credinței în Hristos în perimetrul școlilor —, este cel ce promovează astăzi prin mass-media și prin mai toate sistemele de învățământ sărbătoarea păgână Halloween. Să înțelegem de aici că denumirea de stat laic este doar o formulă cosmetizată a noțiunii de stăpânire păgână?


Anul acesta, mai mult decât în toți anii anteriori, Halloween-ul a devenit un fel de sărbătoare oficială a multora dintre grădinițele, școlile și liceele din România. Ne-a sosit la redacție știrea că și în sate uitate de lume, în care oamenii abia au cu ce se îmbrăca, copiilor li s-a cerut de către dascălii lor să se prezinte la școală în seara de 31 octombrie spre 1 noiembrie cu echipamentul adecvat sărbătorii Halloween, adică cu costume de spiriduși, fantome sau chiar diavoli.


Unii părinți s-au scandalizat și au refuzat să dea curs „invitației”, dar alții, poate mai familiarizați cu duhurile ce bântuie prin televizor, s-au supus cu docilitate. Dacă așa e la modă acum… Și o mai cere și școala! Dar oare câți dintre guvernanții, profesorii sau părinții care au urmat directiva venită probabil foarte de sus știu sau conștientizează ce este Halloween-ul?


Unii susțin că este vorba doar de o mare afacere, căci în seara de Halloween în S.U.A. se cheltuiesc anual în jur de 7 miliarde de dolari, fiind cea mai bine „vândută” sărbătoare după Crăciun. Nu negăm importanța factorului de câștig material, pentru că, dacă stăm să ne gândim puțin, în tot ceea ce înseamnă industrie a pornografiei, prostituției și drogurilor, câștigurile sunt imense. Mai important ni se pare însă aspectul duhovnicesc al chestiunii.


Halloween-ul este noaptea în care aparent totul este îngăduit: invocarea morților și a duhurilor rele, vrăjitoria, necromanția, divinația — vechea și mai noua practică a prezicerii viitorului plecând de la anumite semne —, magia, sacrificiul ritualic și multe alte practici, denumite într-un cuvânt păgâne, pe care creștinii nu și-au îngăduit să le imite nici măcar în joacă, fiind extrem de conștienți de simbolismul lor — în fond, de potențialul demonic al acestora —, practici de invocare în diferite „locuri” și „prilejuri” a unor prezențe demonice și de intrare în comuniune cu ele.

Să vedem însă care sunt implicațiile acestei sărbători, denumite, pe bună dreptate, a fricii, a întunericului și a morții! Halloween-ul este o sărbătoare păgână în care celții celebrau trecerea în noul an. Ei credeau că la originea vieții se află moartea, motiv pentru care la mare cinste se afla zeul Samhain, zeul și stăpânul morții. Și cum pentru celți nu existau decât două anotimpuri, vara și iarna, începutul întunericului, al morții și decadenței coincidea cu începutul sezonului friguros, mai exact cu data de 1 noiembrie.


Astfel, în seara de 31 octombrie spre 1 noiembrie, celții sărbătoreau Noul An, o sărbătoare închinată de fapt Zeului Morții, Samhain. Cu acest prilej, druizii — preoții cultului celtic — îi instruiau pe oameni să-și stingă focurile care le alimentau vetrele, focuri care pentru antici în general aveau o funcție nu numai practică, dar și profund simbolică. În același timp însă, era aprins pe un deal un mare foc care trebuia să primească ofrandele aduse zeului morții — nu numai roade ale pământului, dar și sacrificii de animale și chiar oameni. Celții credeau că, mulțumit de ofrande, zeul permitea morților să se întoarcă la căminele lor — credință care stă de fapt la baza escapadelor nocturne în costume care imită fantomele, vrăjitoarele, spiridușii sau demonii, pentru că prin acest act de imitare a spiritelor cei vii încercau să intre în contact și în comuniune cu cei morți.


Halloween-ul are așadar la bază practici oculte prin care se încerca intrarea în comuniune cu sufletele morților și cu demonii, în urma unui ritual în care erau sacrificați oameni în cinstea zeului morții. Și, în ciuda unei aparențe de farsă, joacă și distracție cu care se îmbracă Halloween-ul în modernitate, există mărturii care atestă faptul că practica sacrificiului uman este încă folosită în vremurile noastre, chiar dacă bine ascunsă de indiscrețiile publicității. Chiar și aparent inocentul joc de-a „ne dați ori nu ne dați”, atât de familiar în cultura americană, în care copiii întreabă gazda „Farsă sau dulciuri?”, își are originea în ritualul celților care credeau că sufletele morților astfel eliberate de Samhain sufereau de o mare foame și umblau cerșind pe la casele lor. Iar gazdele care ar fi refuzat să potolească foamea celor ce-i imitau pe morți cerșind mâncare ar fi trezit furia zeului morții, care i-ar fi supus unor farse sau blesteme.


În acest fel, părinții, dar mai ales copiii zilelor noastre sunt angrenați într-un scenariu simbolic tulburător, întrucât în credința celților cei ce se costumau deveneau slujitori ai zeului morții, așa încât o insultă adusă lor reprezenta o insultă adusă zeului. Oare cum ar putea un creștin conștient de credința lui și, deci, de ceea ce se întâmplă în lume, să rămână indiferent față de o sărbătoare precum Halloween-ul, care nu numai că-i învață pe copii că vrăjitoria, magia și alte practici oculte sunt cel puțin neutre, sugerându-se astfel că practicarea lor ar fi lipsită de consecințe, dar, mai mult decât atât, îi integrează într-un scenariu simbolic în care cei mici devin slujitori ai diavolului?


Oare nu tocmai în momentul în care astfel de lucruri ne sunt prezentate de o întreagă industrie mass-media care în ultimele zeci de ani a împânzit imaginarul oamenilor cu simboluri oculte și macabre îmbrăcate în haina divertismentului — ar trebui să ne sporim atenția, întrebându-ne dacă nu cumva tocmai acest spirit de glumă reprezintă o farsă sub a cărei mască se ascund lucruri foarte serioase? De altfel, o trăsătură fundamentală a epocii noastre este tocmai încercarea de a seduce și a pune stăpânire pe sufletele copiilor, de a le jupui inocența și de a le batjocori, în cele din urmă, trupurile. Pentru a-i transforma pe copii în agenți ai consumului, s-au dezvoltat cele mai sofisticate strategii de marketing și publicitate: — pentru a le întina mintea, în școli sunt introduse cursuri obligatorii de educație sexuală care invită la desfrâu și legitimează homosexualitatea; — pentru a le poseda sufletele, copiii sunt transformați, iată!, în principalii actori ai unei scenete macabre, repetată la nesfârșit și sub diferite forme de o întreagă industrie a publicității și filmului.


Oare vom începe să sărbătorim și Halloween-ul cu aceeași inconștiență cu care am sărbătorit — și încă o facem — ziua de 1 mai, declarată și impusă de ideologia comunistă ca zi internațională a muncitorilor? Deși îmbrăcată cu haina ideologiei comuniste, 1 mai muncitoresc are în chip simbolic aceeași origine. Pentru că dacă Halloween-ul nu reprezintă altceva decât o sărbătoare păgână care urmărește în principal coruperea copiilor noștri și inițierea în misterele vrăjitoriei, Ziua Internațională a Muncii era — și oare câți știu aceasta? — o prelungire a Nopții Valpurgiei (noaptea de 30 aprilie spre 1 mai), marele sabat demonic anual în care participanții, păgâni de odinioară, intrau în comuniune cu dracii. Care alta putea fi sărbătoarea comunismului antihristic decât celebrarea biruinței diavolului?


Diferența dintre cele două sărbători sau regimuri este aceea că 1 mai s-a impus cu amenințarea, cu teroarea și cu arma, iar Halloween se impune astăzi ca mijloc de divertisment. Una definește strategiile polițienești ale dictaturii, iar cealaltă mijloacele de corupere ale statului magic. Amândouă însă îl celebrează și îl ridică în slăvi pe stăpânitorul lumii acesteia, la care se închină ideologiile atee ale modernității. Noi, românii, vrând să o ducem mai bine, am tot făcut compromisul de a ne alinia directivelor europene și duhului lumii, care ne propune bunăstarea și fericirea. Am liberalizat avortul, pornografia, desfrânarea, homosexualitatea și multe altele. Rezultatul îl vedem. Acum ni se cere să ne educăm copii într-un duh păgân. Vom face și acest pas? Credem cumva că de la stăpânitorul întunericului ne va veni lumina? De la cel ce dezbină vom primi dragostea? De la cel cunoscut dintru început ca ucigător de oameni vom primi fericirea și viața? Frica, depresiile și bolile psihice pun tot mai mult stăpânire pe omul apusean și se răspândesc cu o viteză tot mai mare și în spațiul societății noastre. Aceasta este urmarea firească a supunerii oamenilor către duhul desfrânării și al vrăjitoriilor, al puterii și al banilor.


Pe de altă parte, cei ce călătoresc pe calea cea strâmtă către împărăția lui Dumnezeu, deși nu le lipsesc durerea și necazurile, se luminează și se veselesc de împărtășirea din harul Duhului Dumnezeului celui adevărat. Aceștia au înțeles că cea mai mare comoară pe care nu ne-o poate lua nimeni e însăși dreapta credință prin care putem să ne împărtășim cu Hristos, piatra cea din capul unghiului. Deși nu sunt mulți, pe rugăciunile unora ca aceștia se sprijină lumea în care trăim. Ce bine ar fi dacă am înțelege tot mai mulți acest lucru! Căci, precum în poveste, după ce rătăcim în lumea întreagă pentru a găsi adevărul și fericirea, întorcându-ne osteniți, Îl aflăm în satul nostru cel parcă uitat de lume, în ograda noastră, în inima noastră, pe Hristos cel răstignit.


Sursa: Revista Familia Ortodoxa

Distribuie