Hristoase al meu, iubirea Ta n-are hotar

Sfântul Porfirie zicea: „Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat multe boli. Adeseori Îi spun: „Hristoase al meu, iubirea Ta n-are hotar!” E o minune că mai trăiesc. Printre alte boli, am și cancer la hipofiză. S-a format acolo o tumoare care crește și apasă pe nervul optic. De asta acum aproape nu mai văd. Am dureri cumplite. Mă rog însă, purtând Crucea lui Hristos cu răbdare. Vedeți cum îmi este limba? S-a mărit, nu mai este cum era. Asta din pricina cancerului de la cap. Și cu cât trece timpul, cu atât starea o să mi se înrăutățească. Se va mări și mai tare, o să ajung să nu mai pot vorbi. Am dureri mari, sufăr, dar boala mea e foarte frumoasă. O simt ca pe iubire a lui Hristos. Mă las pradă străpungerii inimii și mulțumesc lui Dumnezeu. Este pentru păcatele mele. Sunt păcătos și Dumnezeu încearcă să mă curățească.

Pe când eram de șaisprezece ani, mă rugam lui Dumnezeu să-mi dea o boală grea, un cancer, ca să sufăr pentru dragostea Sa și să-L slăvesc dinăuntrul durerii. Ii ceream boală doar pentru a mă nevoi. Așa cum unii fac metanii, iar alții, alte feluri de nevoințe, eu ceream pentru dragostea lui Dumnezeu o boală. Mă gândeam că, atunci când trupul o să mă doară, mă voi ruga cu mai multă iubire față de Dumnezeu. Sufletul meu se va întoarce spre El cu dor. Multă vreme am făcut această rugăciune. Dar Starețul mi-a spus că aceasta-i din egoism și așa Îl silesc pe Dumnezeu [să îmi facă voia]. Știe Dumnezeu ce va face. Așa că n-am mai stăruit [în rugăciunea aceea]. Uite că Dumnezeu nu mi-a uitat cererea și mi-a dat după atâția ani această binefacere!

Acum nu-L rog pe Dumnezeu să ia înapoi ce I-am cerut. Mă bucur de ceea ce am, ca să mă fac și eu părtaș la Pătimirile Lui din multa mea iubire pentru El. Durerile pe care le am de pe urma bolilor nu sunt dureri. Acestea îi dau de lucru trupului, eu nu le iau în seamă. Am parte de „certarea Domnului”. „Căci pe cine îl iubește Domnul îl ceartă.” Bolile mele sunt o înlesnire aparte dată de Dumnezeu, Care mă cheamă să pătrund înlăuntrul tainei iubirii Sale și, prin harul Său, să mă străduiesc să-I răspund. Dar eu nu sunt vrednic. O să-mi spuneți: „Toate acestea pe care ți le descoperă Dumnezeu nu te fac vrednic?” Acestea mă judecă. Pentru că ele sunt ale harului lui Dumnezeu. Nimic nu e al meu. Dumnezeu mi-a dat multe harisme, numai că eu n-am răspuns chemării, m-am arătat nevrednic. Dar n-am încetat să mă străduiesc. Poate că Dumnezeu îmi va da ajutorul Lui, ca să mă dăruiesc iubirii Sale.

De aceea nici nu mă rog să mă facă Dumnezeu bine. Mă rog să mă facă bun. N-am nici o îndoială că Dumnezeu știe că sufăr. Mă rog totuși pentru sufletul meu, pentru iertarea păcatelor mele. Medicamente nu iau, nici nu m-am dus să mă operez, nici să-mi fac analize, și nici n-o să accept operația. O să-L las pe Dumnezeu să rânduiască. Singurul lucru pe care-l fac este să mă străduiesc să ajung bun. Asta să vă rugați pentru mine. Harul lui Dumnezeu mă ține. Încerc să mă dăruiesc lui Hristos, să mă apropii de Hristos, să mă unesc cu Hristos. Asta-mi doresc, dar n-am izbutit încă — n-o spun din smerenie. Însă nu-mi pierd curajul. Stărui. Mă rog să-mi ierte Dumnezeu păcatele. Am auzit pe mulți spunând: „Nu mă pot ruga.” Mie nu mi s-a întâmplat așa ceva. Numai în ziua când am făcut neascultare în Sfântul Munte mi s-a întâmplat așa ceva.

Nu vreau să mă gândesc cât și dacă voi trăi. Am lăsat asta în seama iubirii lui Dumnezeu. Oricui i se poate întâmpla adeseori să nu vrea să-și amintească de moarte. Asta-i pentru că-și dorește viața. Dintr-un punct de vedere, aceasta este o dovadă a nemuririi sufletului. Însă „și dacă trăim, și dacă murim, ai Domnului suntem”. Moartea este puntea ce ne va duce la Hristos. De îndată ce vom închide ochii, îi vom deschide în veșnicie. Ne vom înfățișa înaintea lui Hristos. În cealaltă viată vom trăi „mai adevărat” harul lui Dumnezeu.”

Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul; Cuvinte despre boală și mângâiere