Unii și-au închipuit Raiul a fi simțit, iar alții spiritual. „Eu însă, spune Sfântul Ioan Damaschin, cred că așa cum omul a fost creat simțit și gândit, tot astfel și locașul cel preasfințit al Raiului a fost creat simțit și gândit, având o îndoită înfățișare. Căci cu trupul Adam locuia în acel Ioc dumnezeiesc și preafrumos, însă cu sufletul se afla într-un loc mai înalt și cu neasemănare mai frumos, având ca sălaș pe Însuși Dumnezeu și înveșmântat fiind în Harul Său și desfătându-se ca un alt Înger de singurul rod dulce, adică de contemplarea chipului lui Dumnezeu, și hrănindu-se cu acesta, care, așa cum s-a spus, și Pom al Vieții a fost numit.„
Se poate trage concluzia că Raiul cel dumnezeiesc avea două chipuri, după cum ne învață Sfinții Părinți.
Tot astfel spune și Sfântul Grigorie al Nyssei: „Nu le lepădăm nici pe cele trupești, dar și pe cele duhovnicești le căutăm. Așa cum, într-adevăr, și în cazul Legii exista și aspectul simțit, care recomanda tipul cel gândit, tot astfel și Raiul îl înțelegem și simțit, dar îl înțelegem și duhovnicește.„
Cuvântul „Edem” înseamnă desfătare, însă prin desfătare trebuie să înțelegem ceva vrednic de Dumnezeu, ceva care se potrivește Sfinților. Acolo unde răsare lumina cunoștinței, se sădește Raiul desfătării. Acolo fusese așezat omul pentru a se desfăta de Harul lui Dumnezeu și de dumnezeiasca fericire. Locuia acolo, fiindcă era de curând născut și avea nevoie de mult ajutor. Raiul pământesc este închipuire a celui ceresc. Urmărind descrierea acestui Rai ceresc, făcută de Sfântul Ioan Teologul, ne dăm seama că Pomul Vieții este Însuși Domnul. „Și în mijlocul pieței din cetate, de o parte și de alta a râului, crește Pomul Vieții, făcând rod de douăsprezece ori pe an, în fiecare lună dându-și rodul, și frunzele pomului sunt spre tămăduirea neamurilor.„
Adam avea datoria să se înalțe către Dumnezeu, iar mintea lui numai pe Acesta să-L caute, iar nu desfătarea adusă de creaturi. Această alipire de cele pământești a adus neglijarea îndatoririi de a-L iubi pe Dumnezeu. Dar prin această nepăsare s-a îndepărtat de Dumnezeu și a pierdut Harul dumnezeiesc Care îl acoperea și-l păzea. Căderea lui Adam este urmarea îndepărtării de pomenirea lui Dumnezeu.
Sfântul Nectarie spune: „Privirea către pomul oprit era dovada alipirii acestuia (a lui Adam) de materie; atunci și-a îndreptat privirea către materie când și-a retras privirea de la Dumnezeu. Cercetarea frumuseții roadelor pomului oprit era semnul cugetărilor pământești; de la privirea pomului căderea lui Adam era deja un fapt ce nu putea fi ocolit.„
Din cele de mai sus putem să tragem următoarele concluzii:
• Neascultarea lui Adam a fost ispășită prin ascultarea Noului Adam, Hristos, Care „S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte pe cruce.” Acest Pom al Vieții este Înțelepciunea ipostatică a lui Dumnezeu-Cuvântul: „Pom al vieții este ea (înțelepciunea) celor ce se alipesc de dânsa, și celor ce se sprijină pe ea ca pe Domnul sunt întemeiați.„
• Cea mai sfântă dintre Taine, Sfânta Euharistie, Trupul și Sângele Domnului nostru, Dumnezeu-Omul, este Izvorul Vieții, hrana sufletului și chezășia vieții celei veșnice.
Stihirile Fericirilor Glasul 7: Frumos era și bun la mâncare rodul ce m-a omorât. Hristos este Pomul Vieții, din Care mâncând, nu mor, ci strig cu tâlharul: „Pomenește-mă, Doamne, întru Împărăția Ta!”
Marcel Karakalinul; Cugetări duhovnicești