Iar Domnul să îndrepteze inimile voastre spre dragostea lui Dumnezeu și spre răbdarea lui Hristos (2 Tesaloniceni 3, 5 )
Bineînțeles, toți ar trebui să înălțăm către Dumnezeu o asemenea rugăciune, fiindcă toți ducem lipsă de răbdare. În Iisus Hristos răbdarea, ca de altfel toate însușirile Lui, era la treapta desăvârșirii.
Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit (Ioan 1, 11). Mântuitorul nu Și-a pierdut niciodată răbdarea, n-a încetat niciodată să iubească, să dea binecuvântare, să facă bine tuturor oamenilor și fiecăruia în parte, a fost gata întotdeauna să reverse darurile iubirii Sale, deși știa și vedea că oamenii, în împietrirea inimii lor, le respingeau.
El Și-a deschis brațele, Și-a întins mâinile către popor, iar acesta L-a pironit pe Cruce! Dar sfintele Sale mâini, pironite pe cruce, purtau răscumpărare și viață. Cât de des nu L-au înțeles nici măcar ucenicii, cât de des L-au întristat cu necredința lor, cu puținătatea lor de suflet, cu șovăielile lor! Și totuși, El nu Și-a ieșit niciodată din fire: n-a neîncetat să-i învețe, dragostea Sa față de ei n-a cunoscut știrbire.
Câtă răbdare I-a trebuit ca să se afle zi de zi în mulțimea aceea suferindă, nefericită, adeseori nestăpânită și furioasă, care nu-I dădea liniște, cerându-I vindecări și ajutorare! Și totuși, El Se dăruia acestei mulțimi cu neschimbată blândețe, punându-Și toate puterile în slujba omenirii căzute și suferinde – iar când s-a aflat în față cu vrăjmașii Săi, ce minunată pildă de smerenie vedem în El! De când este lumea asta, în nimeni nu s-a arătat atâta smerenie! La vorbele crude, la amenințări, la învinuirile grosolane El răspundea cu dragoste, cu rugăciune pentru ucigașii Săi. Ca răspuns la răutatea omenească, El Și-a dat propria viață.
Rămânem uimiți în fața acestei răbdări și statornicii a Mântuitorului în timpul anevoioasei Sale lucrări pământești, care părea atât de des lipsită de rezultat. El Însuși aproape că nu vedea urmarea binefăcătoare a învățăturii Sale: în mulțimea ce Îl urma puțini erau cei care au crezut. Mântuitorul era Semănător: secerișul avea să apară mai târziu!
Așadar, în toate împrejurările vieții Sale pământești Domnul ne-a dat o pildă de răbdare dumnezeiască. Să ne rugăm deci așa: „Domnul se îndrepteze inimile noastre spre iubirea lui Dumnezeu și spre răbdarea lui Hristos!”
Să învățăm să îndurăm cu răbdare, fără descurajare, nereușitele; să învățăm să așteptăm vremea prielnică pentru a lucra, ca nu cumva, pripindu-ne, să aducem mai multă vătămare decât folos, deoarece rodul necopt, rupt înainte de vreme, nu are gustul cuvenit.
din cartea: Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu
[…] Tău cel Sfânt. Deci Tu Însuți mă vindecă, Stăpâne, că s-au tulburat oasele mele și-mi dă răbdare până la sfârșit ca să nu zică vreodată vrăjmașul meu: «M-am întărit asupra […]
[…] Însă atât de luminoase și de vesele erau fețele mucenicilor, încât toți se minunau de răbdarea și de bărbăția cea nebiruită a sfinților. Iar după bătaie a zis către dânșii ighemonul: […]
[…] De aceea, pe drept cuvânt, Sfântul Ioan Gură de Aur îl socotește pe Iov drept binevestitor al Evangheliei și al vieții celei noi în Hristos, și pildă pentru creștin, iar Sfântul Grigorie de Nazianz îl vede drept chip al sfințeniei la care îl urcă pe om răbdarea suferinței. […]