Iar Petru Îl urma de departe (Matei 26; 58)
Într-adevăr, Petru ÎI urma, însă urmarea aceasta l-a dus la lepădarea de Domnul, fiindcă Îl urma „de departe”. El s-a îndepărtat de Hristos, și acesta a fost începutul răului; a rămas în urma Lui, între el și Învățător era o depărtare prea mare. Petru se simțea îmboldit să meargă în urma Domnului, însă nu destul de îndeaproape.
Și în zilele noastre mulți Îl urmează pe Hristos la fel ca Petru: nu-L părăsesc de tot, nu trec de partea necredincioșilor, dar nu mai sunt legați de El cu legături strânse, nu merg în urma Lui pas cu pas, ci Îl urmează „de departe”. Câți oameni nu se dedau grijilor lumești, plăcerilor pământești, pierzând astfel împărtășirea cu Hristos! Aceștia sunt prea cufundați în treburile de tot felul, se apropie de Hristos numai din obicei, duminica, pierzându-L din vedere în celelalte zile ale săptămânii.
Rugăciunile lor devin tot mai rare și tot mai scurte; ei încetează să cerceteze cuvântul lui Dumnezeu, credința lor se răcește, toată duhovnicia lor se preface în literă moartă. Ei continuă să-L urmeze pe Hristos numai în aparență, dar de fapt sunt foarte departe de El și aproape de lepădarea deplină.
Să ne întrebăm, așadar, și noi, fraților: cum Îl urmăm pe Hristos? Cu râvnă, cu dragoste Îl urmăm, sau rămânem în urmă, ca Petru, furați de alte lucruri? Această cale este întotdeauna primejdioasă: pe cel care se depărtează astăzi de Hristos îl paște mâine lepădarea deplină de Domnul — și câte lacrimi amare îl va costa asta, câtă vătămare va aduce în acest fel si sieși, și celorlalți!
din cartea: Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu
[…] Într-o scrisoare către un confrate, o față bisericească spunea: „Niciodată nu înceta să vestești turmei tale duhovnicești că suprema fericire constă în sfințenie și că scopul ultim al jertfei răscumpărătoare a Mântuitorului este cel de a-i atrage pe oameni la sfințenie și la urmarea lui Hristos.“ […]
Foarte frumos si adevarat!