În Constantinopol era un bărbat numit Teodorit, având boierie de patriciu și bogăție multă; iar pentru bogăția lui îl pizmuia împărăteasa Eudoxia, dorind să-i ia averea, și căuta asupra lui vreo vină. Dar nu afla, pentru că era om bun și viețuia cu dreptate.
Neputând să-i ia cu sila averea, s-a folosit de un meșteșug, căci l-a chemat la sine și i-a zis:
— Știi câtă avere împărătească se cheltuiește neîncetat; cât aur se dă oștilor care apără împărăția și fără de număr sunt aceia care se hrănesc în toate zilele din vistieria împărătească, din care pricină ni s-a împuținat averea. Deci, să dai și tu o parte din averea ta, ca datorie către vistieria împărătească, pentru ca să afli la noi har, și pe urmă iarăși vei lua la vreme ceea ce vei da acum.
Teodorit, pricepând gândul împărătesei, cum că nu-i trebuie să umple vistieria împărătească, ci voiește a sătura inima ei cea nesățioasă de iubirea de argint cu averea lui, a mers la fericitul Ioan, povestindu-i acea dorință a împărătesei, și-l ruga cu lacrimi să-l ajute și să-l apere de împărăteasă. Iar Sfântul Ioan îndată a trimis scrisoare către împărăteasă, sfătuind-o prin cuvinte alese și blânde, ca să nu facă asuprire lui Teodorit. Iar ea, deși era mânioasă asupra sfântului, însă a făcut atunci după cererea lui, pentru că s-a rușinat de înțeleapta lui sfătuire și a făgăduit că nu-i va face lui Teodorit nici un rău.
După aceasta, Teodorit ascultă gura cea de aur grăitoare a lui Ioan, care învăța despre milostenie și sfătuia să nu ascundem comoara în pământ, unde mâna cea zavistnică voiește a o lua, ci în cer, unde nimeni n-o poftește. Apoi, temându-se ca nu cumva să cadă în vreo nevoie pentru bogăția sa — căci știa năravul împărătesei, că nu va înceta a căuta vină asupra lui până când își va săvârși răutatea —, pentru aceea a socotit să-și dea bogăția sa Împăratului ceresc.
Deci, oprindu-și o mică parte din averile sale pentru chivernisirea casei, toate celelalte averi, care erau foarte multe, le-a dat Bisericii, ca să fie spre hrană străinilor, săracilor și bolnavilor.
Auzind împărăteasa Eudoxia de aceasta, s-a mâhnit foarte și a trimis la Sfântul Ioan, zicând:
— După porunca ta, sfinte patriarh, am iertat pe Teodorit patriciul, neluând nimic de la dânsul pentru trebuința împărăției noastre, iar tu ai răpit averea lui spre a te îmbogăți. Oare, nu era mai de cuviință a o lua noi, iar nu tu? Pentru că acela s-a îmbogățit slujind împăraților. Pentru ce te-ai împotrivit nouă? Noi n-am luat nimic de la dânsul; deci ți se cădea și ție a nu lua averile lui.
La aceste cuvinte, Ioan a scris către împărăteasă în acest fel:
— Socotesc că nu este tăinuit iubirii tale de Dumnezeu cum că, de aș fi poftit bogăție, nimic nu m-ar fi oprit pe mine a o avea, pentru că am avut părinți care aveau avere multă, fiind de neam bun și bogați. Însă de bunăvoie m-am lepădat de bogăție. Deci, cum nu m-aș fi rușinat acum a căuta aceea pe care singur am lăsat-o și pe alții îi învăț ca să le treacă cu vederea? Zici că averea lui Teodorit am luat-o spre a mea îmbogățire. Să știi însă că acela nu mi-a dat nimic, și de mi-ar fi dat, eu nu aș fi primit de la el. Ci el a dat bogăția sa lui Hristos, făcând milostenie săracilor și scăpătaților; și bine a făcut, căci însutit va primi de la Hristos în veacul ce va să fie. Eu aș fi voit ca și tu, râvnind lui Teodorit, să ascunzi averile tale în cer, ca astfel, când vei fi lipsită, să fii primită în veșnicele lăcașuri. Iar dacă gândești ca să iei de la Hristos ceea ce a dat Teodorit, tu vei vedea, căci nu pe noi, ci chiar pe Hristos II vei mânia.
Împărăteasa Eudoxia, citind această scrisoare a Sfântului Ioan, s-a umplut de mânie și cugeta cum i-ar face Sfântului Ioan nedreptate.
În acea vreme a venit din Alexandria la Constantinopol o văduvă cu numele Chilitropa, pentru o pricină ca aceasta. Când era voievod în Alexandria Pavlichie, având în acea vreme dregătoria de la augustal, atunci acea văduvă a fost clevetită de oarecare oameni zavistnici către voievodul Pavlichie că are aur mult; iar Pavlichie, care era foarte iubitor de aur, aflând oarecare pricină asupra văduvei aceleia, a prins-o și a silit-o să-i dea cinci sute de galbeni. Iar ea, neavând atâta aur, și-a pus zălog la Vecinii săi hainele și vasele, și abia adunând cinci sute de galbeni, a dat voievodului, nefiind vinovată cu nimic. Și după ce a fost scos Pavlichie din dregătoria sa și s-a dus la Constantinopol pentru a da socoteală, a plecat și acea văduvă săracă, și intrând în corabie, a mers în urma lui. Apoi, venind înaintea împăratului, a căzut înaintea lui cu plângere, jeluindu-se împotriva lui Pavlichie, că a luat de la dânsa cu sila atâta aur, fără nici o vină.
Împăratul a poruncit eparhului cetății să facă întrebare și judecată de acel lucru, ca să dea văduvei tot ce a luat Pavlichie de la dânsa. Iar eparhul, ajutând lui Pavlichie, l-a scos nevinovat și pe văduvă a lăsat-o păgubașă. Dar ea, fiind împinsă de multă mâhnire, s-a dus la împărăteasa și, spunându-i toată nevoia, cerea de la dânsa milă și ajutor. Împărăteasa, fiind și ea iubitoare de aur, s-a bucurat de un lucru ca acesta, căci nădăjduia că și ea va câștiga aur mult.
Deci, îndată a chemat pe Pavlichie și cu mare mânie l-a mustrat pe el pentru jefuirea averii străine și pentru strâmbătatea ce o făcuse acelei văduve sărace. Apoi a poruncit să-l țină sub strajă până când va da o sută de litre de aur. Pavlichie, văzând că nu este cu putință a scăpa din mâinile împărătesei, a trimis acasă și a adus atâta aur cât ceruse împărăteasa.
Împărăteasa Eudoxia, din tot aurul acela, a dat văduvei numai treizeci și șase de galbeni de aur și a eliberat-o, pe când celălalt aur l-a luat la dânsa. Iar văduva a ieșit de la împărăteasă plângând și văitându-se pentru o strâmbătate ca aceea.
Auzind de Sfântul Ioan că apără pe cei asupriți, a alergat la dânsul și i-a spus cu deamănuntul toate câte i-a făcut ei Pavlichie și împărăteasa. Sfântul Ioan, mângâind pe văduva care plângea, a trimis Ia Pavlichie și, chemându-l în biserică, a zis către dânsul:
— Ne-a venit înștiințare despre nedreptatea pe care o faci, asuprind pe cei săraci și luând cu sila averile cele străine, precum ai făcut acestei văduve sărace, netemându-te de Dumnezeu, Care este părintele orfanilor și judecător al văduvelor. Deci, pentru aceasta te-am chemat aici, ca să dai cinci sute de galbeni femeii căreia i-ai făcut nedreptate. Dă-i ceea ce se cuvine ca să scape de datornicii săi și să nu piară împreună cu copiii săi în cea mai de pe urmă sărăcie. Apoi, să te mântuiești și tu de un păcat ca acesta și să milostivești pe Dumnezeu, pe Care L-ai mâniat și Care va răsplăti ție pentru facerea de rău asupra orfanilor.
— Stăpâne, această văduvă mai mult mi-a tăcut mie nedreptate, pentru că, jeluindu-se împărătesei contra mea, împărăteasa a luat de la mine o sută de litre de aur; și acum, ce voiește mai mult de la mine? Să se ducă la împărăteasa și să-și ia ce este al ei de la dânsa!
— Deși împărăteasa a luat de la tine aurul, însă văduva aceasta n-a primit ce a fost al său și ea nu este vinovată de nedreptatea ce ți s-a făcut ție de către împărăteasă. Pentru că împărăteasa a luat de la tine atâta aur, nu atât pentru dânsa, cât pentru alte păcate ale tale și jefuiri pe care le-ai făcut fiind În dregătorie. Iar tu nu face pricină, vorbind contra împărătesei, căci îți spun că nu vei ieși de aici până ce nu vei da văduvei tot ce ai luat de la dânsa, până la galbenul cel mai de pe urmă; iar cei treizeci și șase de galbeni pe care i-a dat ei împărăteasa, aceia să-i fie de cheltuială pentru drum.
Și astfel, Sfântul Ioan n-a eliberat pe Pavlichie din biserică.
Împărăteasa Eudoxia, aflând despre aceasta, a trimis la Ioan, zicând:
— Liberează pe Pavlichie că am luat aur destul de la dânsul pentru acea datorie.
Ioan a răspuns trimișilor:
— Nu va fi eliberat Pavlichie până când nu va da femeii celei sărace ceea ce a luat de la dânsa.
Împărăteasa Eudoxia a trimis iarăși la Sfântul ca să elibereze pe Pavlichie. Iar Sfântul i-a răspuns:
— Dacă împărăteasa voiește să-l eliberez, apoi să trimită acestei văduve cinci sute de galbeni, căci nu este lucru mare a face aceasta, fiindcă a luat mult mai mult de la Pavlichie, adică o sută de litre de aur.
Împărăteasa Eudoxia, auzind aceasta, s-a umplut de mânie și îndată a trimis doi sutași cu două sute de ostași ca să scoată cu sila pe Pavlichie din biserică. Dar când ostașii s-au apropiat de ușile bisericii și voiau să intre, îndată li s-a arătat îngerul Domnului stând lângă ușă și ținând sabia în mâinile sale și nu-i lăsa să intre.
Ostașii, văzând îngerul cel înfricoșat, s-au temut și au fugit înapoi. Și alergând la împărăteasa cu cutremur, i-au spus de arătarea îngerească. Iar ea, auzind, s-a spăimântat cu duhul și n-a mai îndrăznit a mai trimite la Sfântul Ioan după Pavlichie.
Voievodul, văzând că nu l-a ajutat împărăteasa Eudoxia, a trimis la casa sa după aur și a dat văduvei cinci sute de galbeni, și așa a fost eliberat. Iar femeia, luându-și al său, s-a întors în cetatea sa, bucurându-se.
Să urmăm cu toții îndemnul Sfântului Ioan Gură de Aur, părintele săracilor și ocrotitorul văduvelor, ca să nu ne asemănăm împărătesei Eudoxia, cea iubitoare de avere și de bogății, ci să ne adunăm comori în ceruri, unde furii nu le strică și rugina nu le mănâncă.
din cartea: Fapte de milostenie