Pentru că v-am vorbit oleacă de milostenie, să vă mai spun o istorioară despre importanța rugăciunii către Maica Domnului. A fost un tâlhar mare în Antiohia. Și a făcut tâlharul ăsta 99 de omoruri. Că așa erau atunci vestiți tâlharii, care aveau mai multe crime. Dacă făcea 20-30 de omoruri, acela era tâlhar mai de mijloc. Dacă avea 100, acela era vrednic să comande mari bande de tâlhari. Dar el, când pleca la furat, scotea icoana Maicii Domnului și o săruta. Și zicea: „Maica Domnului, ajută-mă!” Poftim, crezi că Maica Domnului vrea să te ajute la rău? Dar iată ce-a făcut Maica Domnului cu dânsul! Ceilalți râdeau de el: „Bă, ce să te mai închini la Maica Domnului? Tu ești un criminal!” Dar el zicea: „Măi, eu am auzit că are o mare putere Maica Domnului”. Ca să vedeți cât poate Maica Domnului.
Și într-o dimineață se scoală ei și după ce au stat la masă cu fripturi, cu băuturi scumpe, fiecare a plecat în direcția lui la prădat. El ascuțea sabia. „Strașnic, zice! Măi, astăzi trebuie să fac suta! Nouăzeci și nouă am până acum”. Suta de omoruri. „Ce-oi întâlni în cale primul, acela-i de la Dumnezeu, îi tai capul, ca să am suta”. Și a încălecat pe cal. Avea cai buni, că prăda în toate părțile Antiohiei. Era groaza lumii, Man tâlharul, pentru că ataca cu banda lui și orașe, lume multă, drumuri mari. Omora, sfărâma, prăda, batjocorea femei, era groaza lumii.
Au încălecat pe cai și fiecare a plecat în altă direcție, fiecare opera pe direcția lui. El a plecat prin munți călare cu calul. Și plecând el prin munții Antiohiei, fără să observe, a greșit cărarea, că el se ducea pe o cărare să iasă de-a dreptul într-un sat, unde voia să dea o lovitură. Și greșind calul cărarea, a apucat-o în altă parte și a dat de un pustnic. Voi știți ce înseamnă pustnic? Un călugăr care trăiește în pustie și se hrănește numai cu ce găsește el acolo.
A nimerit la chilia pustnicului. Pustnicul avea peste 90 de ani, bătrân, foarte bătrân. Când l-a văzut Man – el a jurat că pe cine întâlnește întâi, capul jos -, i-a zis:
— Părinte, pregătește-te că îți iau capul! Eu sunt Man tâlharul, ai auzit de mine?
Auzise și pustnicul.
— Eu am jurat când am plecat de la banda mea și trebuie să fac suta. Și am să fac o sută de morți cu capul dumitale. Ce ești?
— Sunt un preot bătrân, fiule.
— De când stai aici?
— De 70 de ani.
Dar pustnicul, stând acolo, era înainte-văzător cu mintea. Știți ce înseamnă înainte-văzător? Ca să vezi acum câți draci sunt aici și câți îngeri. Oriunde sunt oameni, sunt și draci și îngeri. Și să vezi și gândurile fiecăruia, toate gândurile. Asta înseamnă înaintevăzător. Mintea curățită de rugăciune și de post devine înainte-văzătoare. Darul străvederii se cheamă acesta.
Pustnicul, când l-a văzut pe tâlhar că s-a dat jos de pe cal, i-a văzut mâna lui dreaptă că e de aur și a înțeles că are ceva. Și ce s-a întâmplat? Pustnicului tocmai îi secase atunci izvorul de apă. De nouă zile nu mai băuse apă. Ar fi băut apă, dar era bătrân și alt izvor unde mai era apă era departe și izvorul de aproape îi secase. Și a zis:
— Fiule, bine faci că îmi tai capul, că de acum ce mai este pentru mine viața? Am aproape o sută de ani, Dar fiule, dacă ești bun, n-am băut apă de nouă zile.
— Dar de ce, părinte?
— Izvorul meu a secat și nu mai pot să aduc apă și mor de sete. Uite, eu mă voi ruga la Dumnezeu pentru tine și pe cealaltă lume, dacă înainte de a-mi tăia capul, o să-mi aduci o cănuță de apă, să beau apă să mă răcoresc și pe urmă poți să-mi tai capul.
El, dacă era din fire milostiv, avea și milă câteodată, cât era el de tâlhar. Și zice:
— Părinte, unde ți-e vasul de apă?
— Uite colo un vas de lemn.
— Știu eu unde este apă.
A luat vasul, a încălecat pe cal și s-a dus, iar pustnicul a căzut la rugăciune. Se ruga pentru el:
— Doamne, dă-mi mie sufletul acesta. Doamne, nu-l pierde pentru câte răutăți a făcut el, că uite, are și milă.
Vezi ce înseamnă milostenia? Și s-a rugat pustnicul până ce a venit el cu apa. Și s-a dat jos de pe cal:
— Părinte, uite, ți-am adus apă. Bea apă.
Dar călugărul, după ce a băut, a zis:
— Să-ți dea ție Dumnezeu mare plată în ziua cea mare a judecății, că m-ai răcorit.
Și atunci s-a întors inima tâlharului și a zis:
— Părinte, nu te pot tăia pe sfinția ta. Dar voi găsi eu altul. Dar, părinte, dacă vrei, să-mi spui mie, oare mai este mântuire pentru mine, dacă eu m-aș întoarce la pocăință?
Ai văzut ce a lucrat Dumnezeu pentru cănuța cu apă, că acela s-a rugat: „Dă-mi, Doamne, mie, sufletul tâlharului acestuia”, iar Dumnezeu l-a ascultat, că era om sfânt. Și zice:
— Fiule, la Dumnezeu este iertare până în ultimul ceas, dacă se întoarce omul.
— Părinte, se mai poate să mă mai ierte? Eu am 99 de omoruri și am vrut să fac azi al o sutălea.
— Oprește-te, fiule, că mare e Dumnezeu. Adu-ți aminte de împăratul Manase. 52 de ani a făcut un popor să se închine la idoli. Și atunci n-a pierdut 99, ci a pierdut milioane de suflete. Și dacă s-a pocăit, l-a primit Dumnezeu și l-a făcut sânt.
— Este, părinte, mântuire după câte rele am făcut eu? a strigat tâlharul.
— Este, nu te deznădăjdui.
— Dar, părinte, eu mai am 30 de tovarăși tâlhari în peștera noastră. Și am prădat și avem mari bogății acolo.
Iar pustnicul a zis:
– Fiule, dacă mă duci pe mine până la peștera voastră, am să vă spun o mare taină.
— Părinte, uite, am șaua și calul. Te sui pe matale pe cal și eu merg cu calul de căpăstru. Că nu-i prea departe de aici unde stăm noi și avem peșterile.
— Am să vă spun o mare taină spre folosul tuturor. Și pe urmă, dacă vreți să mă aduceți tot aici, că eu aici vreau să mor, că nu mai trăiesc mult.
Bietul tâlhar l-a luat în brațe pe pustnic. Era ușor ca o pană bătrânul. L-a pus pe șa și mergea cu calul de căpăstru să-l ducă până la peștera lor tâlhărească. Și când a ajuns acolo, ceilalți veniseră cu prăzi și au început a râde:
— Uite, băi, comandantul nostru a zis că se duce să facă o sută de morți și vine cu un călugăr.
Călugărul era bătrân, cu barba până la brâu. Dar comandantul a zis:
— Tăceți din gură!
— De ce ai adus bătrânul ăsta aici?
— Băi, mare taină am pățit eu astăzi. Luați bătrânul ăsta – că ei pregătiseră masa – și duceți-l în camera aceea și să stea liniștit.
— Dar del ce ai adus bătrânul ăsta aici?
— Mare taină are să ne spună el nouă.
Și au stat la masă. Mâncau cărnuri, fripturi, nu știau ei ce-i acela post. Și cum stăteau la masă, a luat comandantul de tâlhari o porție de pâine și un pahar de vin curat și a zis:
— Du-te și dă-l la pustnicul acela care l-am adus, că el n-a băut vin de 70 de ani, de când e în pustie. Și spune-i că am spus eu să guste oleacă din vinul ăsta și din pâinea asta, până stăm noi la masă.
Și-i duce. Bătrânul, săracul, stătea la rugăciune. Și când a văzut că a avut milă de el, a zis: „Doamne, nu m-am înșelat. Vezi că are milă. Dă-mi sufletul acesta. Câte rele a făcut, iartă-l, pentru îndurările tale cele fără de margini”. Și cu putere se ruga pentru el.
Iar după ce au stat la masă – erau toți acolo -, a zis comandantul:
— Ia adă, măi, pustnicul încoace. Că el a zis că dacă îl aduc la peștera noastră tâlhărească are să ne spună o mare taină. Călugării aceștia care stau prin pustie știu mari taine.
Și l-au adus și i-au dat un scaun.
— Ei, părinte, noi suntem treizeci și ai spus că ne zici o mare taină.
Dar un tâlhar, un bandit tânăr care slujea la masă, când a venit pustnicul, ba fugea încolo, ba fugea dincolo, punea pe masă și fugea.
Călugărul, când a venit, a văzut că toți stau, dar acela fuge. Și atunci zice:
— Ia chemați pe bucătarul vostru încoace.
Și când l-au chemat în față pe bucătarul lor, pustnicul a zis:
— În numele Preasfintei Treimi, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, te leg să stai pe loc, să spui cine ești tu, de ce ai venit aici și până când stai aici.
I-a zis așa pentru că bucătarul lor era diavol. De 11 ani era acolo și le slujea dracul la bucătărie, la banda asta de tâlhari. Și atunci acela zice:
— Părinte, nu mă lega.
— Taci, nu te clinti deloc. Te arde puterea Sfintei Cruci. Cine ești tu? De când ai venit aici și până când vrei să stai aici?
Și atunci el a început a mărturisi cu glas tare și toți tâlharii erau atenți:
— Eu sunt diavol și sunt trimis de satana. Am venit aici să iau sufletul comandantului tâlharilor și să-l duc în iad.
— Și până când stai aici?
— Până în ziua în care nu se va ruga el la Maica Domnului și n-a face milostenie. Două fapte bune sunt pentru care nu mă pot apropia de el: se închină la Maica Domnului și poartă icoana ei la dânsul și când vede un om necăjit face milostenie. Pentru aceste două fapte bune nu-i pot lua sufletul lui, iar în ziua când a uita să facă acestea, îi pot lua sufletul și să-l duc în gheena, că se teme satana să nu-l piardă, pentru aceste două fapte bune.
Ai auzit ce fac milostenia și rugăciunea către Maica Domnului?
Când a auzit comandantul, a sărit:
— Cum, părinte, aista-i diavol? Dar el ne slujește bucătar de 11 ani aici.
— Ehei, fiule, ăsta nu pândește numai sufletul tău, ci și pe al celorlalți tâlhari și vă ia sufletul la toți, că voi prădați și faceți răutăți. Și Dumnezeu m-a trimis aici să vă scot din gheena pe voi.
Și atunci toți tâlharii au zis:
— Părinte, e diavol? Nu vezi că-i om?
Atunci a zis pustnicul către diavol:
— Ia să te arăți tu oleacă așa, numai cât să nu moară de frică.
Că un diavol dacă se arată cum este el, toți murim de frică, atât e de urât.
— Arată-te așa ca să te cunoască că nu ești om.
Și când s-a făcut ca un leu, scoțând pară de foc pe gură și cu ochii ca și cărbunele, și când a mugit o dată, toți tâlharii au căzut cu fața la pământ, încât nu se puteau ridica de jos.
— Părinte, murim de frică.
Dar părintele râdea de ei:
— Ăsta-i bucătarul vostru, ce vă temeți, măi? Nu vă făcea mâncare bună?
— Părinte, murim! Părinte, du-l de aici!
— Dar ce mâncare și băutură bună vă dădea?! Câți ani ai slujit?
— 11 ani de când le slujesc trimis de satana ca să Ie iau sufletul – întâi comandantului de tâlhari și ăsto ăstora.
Și au zis bandiții, cu fața la pământ:
— Părinte, dacă îl duci de aici, toți ne pocăim. Nu ne mai trebuie tâlhării, nu ne mai trebuie nimic. Dacă unul e așa de urât, dar ce-i în iad unde-s miliarde?
Și atunci a zis pustnicul către drac:
— Ia ascultă, măi. În numele lui Iisus Hristos, pleacă în gheena!
Și s-a făcut ca un fulger, nu l-au mai văzut. Și au rămas cu pustnicul. Și le-a zis:
— Ridicați-vă, fiilor.
Le amorțiseră mâinile, picioarele. Și le-a zis:
— Ați văzut cine era bucătarul vostru? Satana de 11 ani. Ca să vă ia sufletele, întâi al comandantului și apoi ale voastre. Și ați auzit de ce nu poate să le ia?
— Vai, părinte, de acum purtăm și noi icoana Maicii Domnului, ne rugăm, postim și noi, facem milostenie.
— Fiilor, tot ce ați adunat din jaf să dați la săraci, la văduve și la necăjiți. Voi duceți-vă și vă pocăiți și luați și faceți milostenie, iar dacă vreți să fiți iertați mai repede, intrați în mănăstire și vă faceți călugări. Dacă nu, chiar de veți fi la țară, să vă mărturisiți curat la duhovnic, să puneți început bun și să nu mai faceți ce ați făcut. Iar tu, comandantule de tâlhari, să mai prazi.
— Eu, părinte, să mai prad, după ce am văzut pe satana? Nu!
— Taci, eu vreau să te scot pe tine. Tu să mai prazi, dar să păzești ascultarea care îți spun: În cele douăsprezece praznice de peste an Schimbarea la față, Sfântă Măria Mare, Duminica Mare, Ispasul, Paștile… – să nu porți arme la tine și să nu mai faci moarte de om. Dar să mai prazi cât îți trebuie ție hrană și îmbrăcăminte.
— Părinte, nu mai fac, mă duc la pocăință.
— Nu, rămâi la peșteră.
— Părinte, mi-e urât aici. Dacă e diavolul aici, nu mai pot sta aici.
Că ei acum au prins frică de draci.
— Stai pe aici, zice, că ai icoana Maicii Domnului și nu pot să se apropie de tine. Și să nu porți arme la tine și cine va vrea să-ți facă rău în zilele acelea, să te predai. Să nu te mai aperi.
Așa i-a dat canon comandantului de tâlhari, dar lor le-a spus: „Plecați la pocăință”. Și ei s-au dus și au împărțit aur, argint, haine, câte aveau ei, tot au dat de pomană. Unii s-au dus și s-au făcut călugări, alții s-au dus în lume și au lăsat păcatul, că au văzut pe dracul cu ochii lor. Iar pustnicul a rămas acolo. Și i-au zis:
— Părinte, dar dumneata ce faci?
— Pe mine luați-mă, fiilor, și mă duceți de unde am venit, că eu nu mai am mult de trăit.
Și l-au suit pe cal și l-au dus la peștera lui.
Iar comandantul a rămas și a început a plânge:
— Vai, Maica Domnului, vrei să mă scoți pe mine din iad, se poate una ca asta? Un om care am făcut atâtea omoruri!
Și plângea și se ruga. Și potera din Antiohia îl căuta și se temea foarte tare de el, că acesta era Man tâlharul, cel mai mare tâlhar din părțile acelea, și avea atâția tovarăși. Și a dat odată peste dânsul, dar era într-o zi când el nu purta arme, era în ziua de Sfântă Măria Mare. Și el a ridicat mâinile și a zis:
— Măi, fraților, veniți și mă prindeți, că nu mai am arme.
Dar aceia:
— Măi, ăsta și sub limbă are arme. El anume te cheamă, dar bandiții lui poți să știi pe unde sunt acum? Ei ne fulgeră pe noi pe departe și gata suntem.
Și se temeau să se apropie. Dar odată, ei pândindu-l așa, îl găsesc într-o poiană, în alt praznic, tot al Maicii Domnului, în Sfântă Măria Mică. Stătea și se ruga.
— Măi, aista-i Man tâlharul. Uite, domnule, că se roagă. Stai!
— Stau.
— Mâinile sus! Unde ți-s armele?
— N-am arme!
— Unde ți-s tovarășii?
— S-au dus la pocăință.
Și le-a zis de departe:
— Am dat de un pustnic mare care ne-a sfătuit să ne predăm și eu nu mai prad toată viața. Vreau să sufăr mii de morți numai să-mi mântuiască Dumnezeu sufletul. Prindeți-mă, că n-am arme.
Ei s-au uitat întâi în stânga, în dreapta, și au zis: „Măi, n-are arme”. Dar nu erau nici patruzeci de zile de când fusese întâmplarea cu călugărul.
— Măi, n-are măi, nu-i nimeni pe lângă el.
— Uită-te colo în pădure.
— Nu-i nimeni.
— E o taină aici, ia să-l prindem.
Și atunci au îndrăznit și s-au apropiat și au pus mâna pe dânsul:
— Hai la ighemon (adică la prefect).
— Merg oriunde. Să nu vă temeți de mine, că vreau să mor de o sută de ori, că multe rele am făcut.
— Dar cine v-o învățat pe voi aici să vă pocăiți?
— Am dat de un mare sfânt părinte în munții ăștia. Și el ne-a spus să ne pocăim și am văzut și pe diavolul cu ochii noștri.
Ei credeau, dar cu rezervă, că era hoț. L-au dus la Antiohia și l-au băgat într-o temniță mare. Ziceau: „Nu-l judecăm până nu-i prindem pe ucenicii lui — credeau că ceilalți pradă, ca să facem un proces mare să vedem cât a operat el, că a făcut prădăciuni mari”. Dar el a zis:
— Nu vă bateți capul, că aceia s-au dus la pocăință. Pe unde s-or fi dus, nu știu.
Și l-au dat la închisoare și el scotea icoana Maicii Domnului și plângea. Și avea cinci batiste și atâta a plâns, că acelea s-au făcut numai apă, au putrezit de lacrimile lui. Și iată, când s-au împlinit patruzeci de zile, l-au scos la judecată. Și a venit călăul cu sabia trasă, că era pedepsit cu tăierea capului. Și l-a întrebat ighemonul:
— Cum de te-ai predat tu?
— Domnule, nu m-am predat decât de frica lui Dumnezeu. Uite așa am dat de un pustnic și uite așa ne-a arătat pe diavolul și uite așa a fost.
Și au început să creadă, că erau creștini pe atunci, era pe timpul împăratului Anastasie, care a fost pe vremea Sfântului Simeon Stâlpnicul.
— Domnule, omul ăsta s-a predat de bunăvoie și a fost pedepsit cu mare foamete la temniță.
Dar el mânca foarte puțin, numai plângea și se ruga la Maica Domnului să-i ajute în vremea morții.
Și atunci a dat ordin ighemonul:
— Scoateți-l de aici și duceți-l în cutare loc (unde-i executa, că era o râpă, o prăpastie, ca să le taie capetele).
Dar el a spus:
— Vă rog, nu-mi tăiați capul până când nu aduceți pe duhovnicul meu.
— Dar unde stă?
— Uite, în cutare munți, în cutare loc.
Și au trimis repede și l-au găsit. Nu murise încă bătrânul. Dumnezeu l-a ținut pentru ajutorul tâlharului. Și când l-au adus aceia cu mare cinste, au zis:
— Într-adevăr, domnule, tâlharul ăsta a avut mare fericire. Ce bătrân venerabil a găsit el în pustie!
Și a întrebat ighemonul:
— Părinte, acest tâlhar s-a pocăit? Este adevărat?
— Da, fiule. Le-a slujit dracul de bucătar și a vrut să-i ducă pe toți în gheenă. Dar fiindcă a avut milă de mine, mi-a adus apă, că muream de sete, și n-a vrut să mă taie, Dumnezeu și-a întors mila spre el.
— Uite, părinte, el de când stă la închisoare numai plânge, nu mănâncă aproape nimica.
— Nu-i tăiați capul, zice, până nu-l mărturisesc.
L-a luat deoparte și el s-a mărturisit din mica lui copilărie. Tot ce a făcut el, cât și-a adus aminte, cât a plâns acolo în temniță. Și pe urmă a chemat duhovnicul pe călăii care trebuiau să-i taie capul, că era condamnat la moarte.
— Acuma lăsați-l să se roage trei ceasuri.
Dar când se ruga, el uda pământul cu lacrimi. Aceia n-au avut răbdare, a scos unul sabia, dar când l-a lovit, sabia s-a îndoit ca ceara și s-a dus în jurul gâtului lui. Nu l-a putut tăia, pentru că nu terminase rugăciunea.
— Părinte, nu-l putem tăia, e vrăjitor.
— Nu e vrăjitor. El acum se roagă. El s-a mărturisit la mine de tot ce a făcut ca om în viață, și rugăciunea lui e înainte de sfârșit. Nu-l puteți tăia până nu termină rugăciunea.
— Dar când o termină?
Trei ceasuri s-a rugat singur. Când s-au împlinit trei ceasuri, ei l-au lovit cu sabia, i-au tăiat capul, iar de pe grumazul lui a zburat un porumbel alb, care avea trei batiste legate de un picior și două de celălalt picior. Cele cinci batiste cu care a fost el în închisoare, care erau pline de lacrimi, cum a plâns el atâta la închisoare. Și a văzut duhovnicul, că era înainte-văzător, că atunci când a ajuns sufletul tâlharului porumbelul la vămi, când puneau îngerii batistele în cântar, îi ridicau pe draci în sus, că erau mai grele pocăința și lacrimile tâlharului decât fărădelegile lui. Și a trecut în ceruri. Și în loc să curgă sânge din grumazul tâlharului, a curs lapte, ca la unii martiri, cum a fost la Sfântul Pantelimon.
Așa s-a săvârșit în pocăință sfântă Man, tâlharul Antiohiei. Pentru că a purtat icoana Maicii Domnului și s-a rugat Maicii Domnului și a făcut milostenie. Și am vrut să auziți și această istorie sfântă, ca să vedeți că Dumnezeu primește pe om la pocăință până la ultima lui suflare, dacă se întoarce din toată inima, dacă cinstește pe Maica Domnului, mijlocitoarea noastră către Dumnezeu, și dacă face milostenie. Amin.
Ilie Cleopa; Ne vorbește părintele Cleopa vol.15