În lucrurile bunei credințe și în ostenelile plăcute lui Dumnezeu trebuie ca și cele lăuntrice să împreună-glăsuiască cu cele dinafară. Cele dinafară sunt cele ce se săvârșesc în văzul tuturor; cele lăuntrice sunt dispoziția minții și a inimii, felul de gândire, de așezare sufletească și de simțire pe care nu le văd ceilalți oameni, dar pe care conștiința le cunoaște și Cel Atoatevăzător le zărește.
Când cele dinafară sunt singure, sunt ca frunzele fără roadă; când cele dinafară sunt singure, dacă e cu putință așa ceva, se aseamănă aburilor care nu sunt ținuți laolaltă de nimic, și ca atare se împrăștie în văzduh. Împreună însă ele alcătuiesc un arbore cu frunziș care dă umbră bună, plin cu sevă dătătoare de viață și îmbelșugat în roade.
Astfel, nu numai prin tăcere să mărturisești neîmpotrivirea ta față de credință, ci nici în gând să nu ții ceva potrivnic ei. Pentru aceasta, trebuie să pui ca lege supunerea minții față de hotarele statornicite prin dogme, supunerea inimii față de nădejdile nepământești și de așteptarea bunătăților viitoare. De multe sminteli are parte mintea din partea deosebirilor de părere care ne înconjoară și din partea robiei de obște față de lume; de multe sminteli are parte voința din partea multelor pilde de viață necreștinească pe care le vedem la creștinii din jurul nostru; de multe sminteli are parte inima din partea plăcerilor lumești, cu care vrăjmașul încearcă să întunece în ea amintirea fericirii pe care o așteptăm în veșnicie și să o lege de pământ.
Este nevoie să ne luptăm cu toate acestea mai ales acum, când deșarta cugetare a minții sporește, când obiceiurile rele capătă răspândire. Să nu spuneți: „Este greu să ne călcăm pe inimă și să rezistăm ispitei venite din partea celorlalți”! Nu suntem singuri: aproape este Domnul, Care a zis: îndrăzniți, că Eu am biruit lumea (In. 16, 33).
Sfântul Teofan Zăvorătul; Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor vol 2