În câte categorii se împart demonii?

Întrucât demonii căzuți au alcătuit o întreagă legiune, ei sunt numeroși și se împart în grupe și clase, în stăpâni și supuși. Deși, după părerea Sfântului Ioan Scărarul, „nu există ordine și înțelepciune la cei neînțelepți, ci o totală dezordine și dezorânduială”, totuși toate duhurile rele conlucrează pentru distrugerea noastră. Astfel, când ne atacă, „fiecare din ei își ia locul său, cum se întâmplă și în războiul văzut, și i se încredințează o misiune specială”.

După vremea în care acționează duhurile rele, ele se împart în duhuri de zi și duhuri de noapte. Făcând împărțire mai amănunțită, le întâlnim ca duhuri de dimineață, de prânz, de seară și de miez de noapte. în Scara Raiului se vorbește despre un suflet care de dimineață era războit de demonii slavei deșarte și ai poftei rele, la amiază de demonii trândăviei, tristeții și mâniei, iar după amiază de demonii iubirii trupești, responsabili de patimile mizerabile ale pântecelui. Vedem, adică, cum duhurile rele lucrează în schimburi, pe tot parcursul zilei și al nopții.

În spatele fiecărei patimi se află un grup de demoni, care o susține, și în spatele fiecărui păcat este un demon, care conlucrează la făptuirea lui.

Nu toți demonii au aceeași putere, nici același grad de răutate. Cu toții sunt răi, dar „există demoni scârboși mai răi decât toți” (Sfântul Ioan Sinaitul). Între ei, așadar, există trepte de răutate. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Fiecare dintre demoni, după măsura însușirii sale speciale, se întâmplă să provoace o ispită sau alta. Căci fiecare provoacă o răutate diferită, și fără îndoială că unul este mai necurat decât altul și în stare de a face un anumit fel de răutate”. Domnul ne învață că, dacă un duh necurat pleacă dintr-un om, și omul acesta cade iarăși în trândăvie și nesârguință, atunci duhul care a plecat se întoarce, aducând cu el „alte șapte duhuri mai rele decât el” (Matei 12:45).

Sfântul Casian, într-una dintre cele mai importante lucrări ale lui, enumeră opt duhuri, căpetenii ale răutății: duhul îmbuibării pântecelui – lăcomiei, duhul desfrânării – poftei trupești, duhul iubirii de arginți – iubirii de avuții, duhul mâniei – furiei, duhul mâhnirii – tristeții, duhul acediei – paraliziei duhovnicești, duhul slavei deșarte – ușurinței și duhul mândriei – trufiei.

Lucrarea principală și de căpătâi a acestor duhuri rele este să arunce sufletul nostru în cele opt patimi primare și aducătoare de moarte, încât să ne îndepărteze definitiv de Dumnezeu, provocându-ne moarte veșnică.

Sfântul Ioan Scărarul le descoperă în chip foarte înțelept nevoitorilor duhovnicești uneltirile și urzelile demonilor, descriind structura sistemului lor și arătând care sunt patimile principale („mamele”) și care patimi se nasc din acestea („fiicele”). De aceea ne îndeamnă să ne războim cu înțelepciune și să nu ne risipim puterile duhovnicești luptându-ne în același timp cu mii de vrăjmași, pentru că nu vom afla niciodată toate uneltirile lor. Și încheie: „Cu ajutorul Sfintei Treimi, să ne înarmăm împotriva a trei (patima plăcerilor trupești, a iubirii de arginți și a slavei deșarte), prin mijlocirea a trei (virtutea înfrânării, a iubirii și a smeritei-cugetări). Altminteri, vom suferi foarte multe osteneli„.

Sfântul Diadoh, episcopul Foticeii, împarte demonii în două mari categorii. Din prima fac parte demonii „subțiri”, care războiesc sufletul, iar din cea de-a doua, cei „mai materialnici”, care războiesc trupul cu plăceri trupești. Aceste două categorii de demoni, deși au aceeași intenție, de a-i vătăma pe oameni, cu toate acestea se luptă între ei. Această bătălie dintre ei este arătată și de Sfântul Ioan Sinaitul în Scara Raiului: „Demonul îmbuibării pântecelui este deseori biruit de cel al slavei deșarte„.

Fiecare demon acționează și lucrează în felul lui, după patima căreia îi slujește. De obicei conlucrează între ei, pentru a-l afunda pe om în cât mai multe patimi. Demonul îmbuibării pântecelui, de pildă, își încredințează victima demonului desfrânării și acesta, la rândul său, demonului deznădejdii. Sfântul Casian spune despre asta: „Trebuie să știm că fiecare demon nu răscolește toate patimile în om, căci fiecare patimă are demonul său care o cultivă. Unele duhuri rele, așadar, își află plăcerea în scârboasele pofte trupești, altele în blasfemii și vorbe urâte, altele în tristețe și deznădejde, iar altele în slavă deșartă și mândrie. Fiecare cultivă în inima omului acea patimă în care și el își află mai multă plăcere. Nu sădesc răutățile lor pe toate împreună, ci cu rândul, după vreme, după loc și după slăbiciunea omului”.

Toate patimile, așadar, sunt lucrate în noi prin mijlocirea demonilor. După cum cultivarea virtuților este rodul Sfântului Duh, așa și lucrarea patimilor este rodul duhurilor rele. Adevărul acesta este exprimat în chip expresiv și de rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: „Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Iar duhul curăției și al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, slugii Tale„. Tocmai de aceea experiența patristică ne învață că războiul împotriva patimilor este în principal un război împotriva duhurilor rele: „Cel ce biruie o patimă îl izgonește de la el și pe demonul acestei patimi” (Avva Pitirion).

din cartea: Demonii și lucrările lor