Distribuie

Maica Domnului deține toate harismele sfinților, și de aceea aparține tuturor categoriilor:

Este o sfântă zăvorâtă, când locuiește în Sfânta Sfintelor; este profet și apostol când spune iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău în pace; este prima tămăduitoare fără de arginți, este Fecioară desăvârșită și Mamă desăvârșită, rugând-se pentru noi în toți vecii.

Numai preoție nu are, și aceasta pentru că a slujit taina dumnezeieștii iconomii doar prin jertfa tăinuirii și a tăcerii sale. Maica Domnului nu a fost hirotonită preoteasă pentru a sluji pe Sfânta Masă  odată ce ea însăși s-a făcut o sfântă masă veșnică a Dumnezeului întrupat.

Dacă astăzi unele femei vor hirotonirea, să se gândească la faptul că nici Preasfântă Născătoare de Dumnezeu nu a primit-o. Să slujească și acestea taina cerului prin dragoste, dăruire și maternitate în slava veșnică și liniștită a tăcerii și a smereniei.

Chiar și femeile care nu sunt mame naturale, dar și toți oamenii, bărbați și femei, putem și trebuie să avem ca model pe Doamna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, și să devenim cu toții prin starea noastră „mame” pentru lume, având ca exemplu jertfa și dragoste aceleia.

Să zici această scurtă rugăciune preadulcei noastre Maici: ” Maica mea, ajută-mă în așa fel încât toată dragostea, sufletul și viața mea să o dau Fiului tău și ție!”

Distribuie
4 comentarii la „În ce categorie de sfinți s-o încadrăm pe Maica Domnului?”
  1. maica domnului a fost aleasa de Dumnezeu sa nasca iear mariea nu a fost sfant doar a fost aleasa sa nasca un prunc dar avea multa credinta

  2. Ba trebuie sa ne rugam Maicii Domnului, caci are mare trecere in fata Lui Dumnezeu si puterea de a ne scoate din iad, cu ajutorul rugaciunilor catre fiul sau!

  3. Maria a fost aleasă de Dumnezeu datorită credinței sale dar nu ei trebuie să ne rugăm și să o preamărim,ci toată cinstea și slava este a lui Dumnezeu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *