Unui creștin au început să-i meargă toate bine: și afacerile, și sănătatea, cu soția și copiii se înțelegea bine. Din viața lui dispăruse orice urmă de întristare și nu mai avea încercări de la Dumnezeu. Citind că viața creștinului este o cruce și că Dumnezeu îl ceartă pe cel pe care îl iubește, s-a mâhnit și s-a dus degrabă la duhovnicul lui:
– Părinte, ce înseamnă că nu mă ceartă Dumnezeu? Că nu mă iubește? De aproape un an de zile nu am mai avut nicio supărare.
– Trebuie să vedem de ce nu te ceartă: ori pentru că ești foarte leneș în viața duhovnicească, și dacă te-ar certa prin vreun necaz, ai cădea în deznădejde, ori pentru că îți dă o perioadă în care să te așezi duhovnicește. Tu singur poți da răspunsul la această întrebare: dacă duci o viață de trândăvie, dacă te desfeți de toate bunătățile, zicând că de asta ți le-a trimis Dumnezeu, atunci ai de ce să te îngrijorezi. Înseamnă că Dumnezeu nu te ceartă ca să nu te arunce în mrejele deznădejdii. Dar dacă tu, chiar dacă ai de toate, duci o viață de nevoință, o viață de rugăciune, o viață smerită, atunci înseamnă că Dumnezeu îți răsplătește jertfa cu puțină liniște. Dar, în cazul acesta, ia aminte: perioada aceasta nu va dura mult…
Un bătrân adeseori pătimea și se îmbolnăvea. Și s-a întâmplat într-un an să nu se îmbolnăvească, și s-a întristat cumplit, și plângea, zicând: „M-a părăsit Dumnezeu si nu m-a cercetat.”
Danion Vasile; Patericul mirenilor