În timpul unei predici în care preotul făcea referire la purtarea baticului de către femei în biserică, o femeie vopsită strident a ieșit afară, plictisită.
După slujbă, femeia de la pangar a întrebat-o:
— Iertați-mă că vă întreb, dar de ce la unele predici stați la locul dumneavoastră, iar alteori, așa cum s-a întâmplat azi, iesiți?
— Este mai bine pentru mine să ies, ca să am osânda mai mică. Oricum, nu voi purta niciodată batic. Și decât să ascult și să nu port, mai bine nici să nu ascult.
— Mai bine stăteați și ascultați, că poate cuvintele părintelui vă puneau pe gânduri.
– Ce să mă pună? Eu știu precis cât vreau să trăiesc după cum învață Biserica și cât vreau să trăiesc după cum mi se pare mai bine. Îmi cunosc slăbiciunile și păcatele, și mă lupt cu ele atât cât pot, fără să forțez. Atâta pot, atâta fac.
Femeia de la pangar i-a răspuns:
— Eu cred că, dacă ați vrea să aflați mai mult, ați putea mai mult și ați face mai mult.
— Nu, nu cred.
— Ba da, Dacă vă gândiți numai la neputințele care vă apasă, fără să vă dați seama că Dumnezeu vă poate da puterea de a le birui, pierdeți tocmai unirea cu Dumnezeu.
— Și ce vreți acum, să port batic cum purtați dumneavoastră?
— Nu mă înțelegeți greșit. Dacă ați fi stat la predică, ați fi Înțeles că nu acesta a fost rostul predicii, de a convinge unele femei să poarte și ele batic. Scopul predicii a fost de a ne convinge pe fiecare să trăim așa cum ne cere Dumnezeu. Femeia nu se mântuiește dacă poartă batic, nu baticul o mântuiește pe femeie, așa cum nici barba nu-l mântuiește pe bărbat. La femeie, baticul nu este o dovadă de virtute, este însă o dovadă a alegerii unui mod de viață. Când femeia este supusă bârbatului său și trăiește astfel încât să-i placă lui Dumnezeu, ea nu simte purtatea baticului ca o povară, ca un canon. ÎI simte ca o medalie: e un mod de a măturisi o filosofie de viață. Dar când femeia poartă batic, însă trăiește cum nu trebuie, baticul nu este decât o dovadă de fariseism.
— Ei, dacă aș fi stat la predică, poate m-ar fi convins și pe mine să potl batic.
— Dar v-am spus că nu acesta este scopul predicii. Pe viitor, ar fi bine să încercați să stați și la predicile care nu vi se par potrivite pentru dumneavoastră, că poate o să vă schimbați punctul de vedere.
— Ce folos să stau, dacă nu vreau să renunț la ideile mele?
— Stați, stați, că poate auzind cuvintele mântuirii, o să vi se mai înmoaie inima. Mai bine să stați și să le auziți, dacă tot ați venit la biserică, decât să vă plimbați în jurul bisericii. Că tot auzindu-le, o să trebuiască până la urmă să vă hotărâți: ori rămâneți cu ideile dumneavoastră, și atunci nu are rost să mai veniți la biserică, ori veniți la biserică, și atunci veți încerca să păstrați din ideile pe care le aveți numai ce merită păstrat, numai ce vă este de folos pentru mântuire. Că așa, au venit mulți până la sfârșitul vieții lor la biserică, și cu trupul credeau, dar cu sufletul nu. Și formalismul nu mântuiește.
— Și dacă vin și ascult, nu se poate să rămân tot formalistă?
— Ba se poate, normal că se poate, dar mai mari șanse de îndreptare are cel care ascultă cuvintele mântuirii decât cel care stă departe de ele.
Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: „Părinte, umblu la bătrâni și ei îmi vorbesc de mântuirea sufletului meu, și nimic nu pricep din cuvintele lor! Ce să fac? Oare să nu merg să mai întreb, de vreme ce nu fac nimic și sunt cu totul în necurăție?” Și avea bătrânul două vase goale, și i-a zis: „Mergi de adu un vas din acelea și toarnă untdelemn, și, clătinându-l, varsă-l și pune-l la loc!” Dacă a făcut așa de două ori, i-a zis: „Adu-le pe amândouă acum și vezi care este mai curat!” l-a răspuns fratele: „Mai curat este cel în care am turnat untdelemn.” I-a zis bătrânul: „Așa este și sufletul! Chiar dacă nu va ține minte nimic din cele ce întreabă, tot mai mult se curățește decât cel ce nu întreabă nimic.”
Danion Vasile; Patericul mirenilor