În timpul împăratului Dioclețian, acesta a trimis în toată stăpânirea sa ca să-i găsească lui o fecioară mai frumoasă decât toate, pe care să o ia spre însoțire. Și, căutând, trimișii aflară o fecioară creștină, anume Ripsima, care într-o mănăstire de fecioare, sub grija egumenei Gaiana, petrecea în post și în rugăciuni, logodindu-și fecioria sa lui Hristos. Scriind trimișii descrierea feței fecioarei aceleia, au trimis-o la împărat. Auzind împăratul, a iubit frumusețea Ripsimei foarte mult, s-a aprins spre dânsa și a trimis la ea cu pace, dorind să-i fie lui femeie. Iar ea, în inima sa, a zis către Hristos:
— Nu mă voi depărta de la Tine, Mirele meu Hristos, și fecioria mea cea afierosită Ție nu o voi face de hulă.
Atunci, făcând în taină sfat cu surorile și cu stareța sa, Gaiana, adunându-se toate, au fugit cu dânsa, ducându-se în Armenia. Și mare și nemaipovestită nevoie au răbdat în cale, suferind foame și osteneli fără număr. Și, înstrăinându-se pentru feciorie, s-au sălășluit înaintea cetății Ararat, vrând a pătimi toate acolo și a răbda nevoia și necazul. Cele mai puternice dintre ele se duceau în cetate și, lucrând la oameni, aduceau pentru plată hrană lor și celorlalte. Și erau cu toate la număr 37.
Aflând Dioclețian că Ripsima a fugit în Armenia cu alte surori, a trimis scrisoare la Tiridat, împăratul Armeniei, cu care era în mare prietenie, înștiințându-l și spunându-i:
— Pe Ripsima, pe care am vrut s-o iau mie femeie, au amăgit-o unii din creștini și și-a ales să rătăcească cu rușine prin țări străine, decât să-mi fie mie soție. Ci, aflând-o pe ea, sau să o trimiți la noi, sau, de vei vrea, tu să o ai pe ea de soție.
Iar Tiridat îndată a poruncit s-o caute pretutindeni și, înștiințându-se unde se află, a poruncit să pună străji împrejur, ca să nu scape. Apoi, aflând de la cei ce o văzuseră pe Ripsima că este preaminunată la frumusețe, s-a aprins și a trimis la dânsa toate podoabele cele vrednice de cinstea împărătească, ca, gătindu-se cu ele, să fie adusă la dânsul. Iar ea, după învățătura stareței Gaiana — care o crescuse pe ea din tinerețe —, a lepădat toate podoabele acelea și n-a vrut să meargă la împăratul. Apoi a grăit și Gaiana către trimiși:
— Iată, toate fecioarele acestea sunt logodite Împăratului ceresc și nu este cu putință ca vreuna dintr-însele să se amestece cu nunta pământească.
Și s-a făcut din senin un tunet înfricoșat și un glas din cer s-a auzit zicând către fecioare: „Îndrăzniți și nu vă temeți, căci cu voi sunt”. Iar ostașii trimiși, atât de tare s-au înfricoșat de glasul tunetului aceluia, încât au căzut la pământ. Iar unii din cei căzuți de pe cai au murit, călcați fiind de picioarele cailor. Deci s-au întors trimișii înfricoșați cu mare spaimă și au spus împăratului cele ce se făcuseră; iar el, umplându-se de mânie, a trimis pe unul din cei mai mari cu mai multă oaste, ca pe toate fecioarele să le taie cu sabia și numai pe Ripsima s-o aducă la dânsul cu de-a sila.
Drept aceea, năvălind asupra lor ostașii cu săbiile scoase, a zis Ripsima către cel mai mare:
— Să nu pierdeți pe aceste fecioare, ci numai pe mine să mă duceți la împăratul vostru!
Și, luând-o, o duseră nefăcând rău celorlalte fecioare, care, după plecarea lor, s-au ascuns. Iar Ripsima mergând, chema spre ajutor pe Hristos, Mirele său, și striga către Dânsul: „Izbăvește de sabie sufletul meu și din mâna câinelui viața mea ”. Apoi, ducând-o în camera împărătească, și-a ridicat în sus ochii cei trupești și sufletești și cu tărie se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, ca să o păzească nevătămată cu mâna Sa cea atotputernică, și își aducea aminte de ajutorul Lui cel minunat și milostiv, pe care de demult l-a arătat popoarelor celor ce erau în primejdii; cum pe Israel din mâinile lui faraon și de la înecare l-a mântuit; pe Iona în pântecele chitului întreg l-a păzit; pe cei trei tineri în cuptor i-a ferit nevătămați de foc, și cum pe fericita Susana a izbăvit-o de desfrânații bătrâni, așa și pentru sine se ruga ca să fie mântuită din silirea lui Tiridat.
Iar împăratul a intrat la dânsa și, văzând neobișnuita ei frumusețe, s-a mirat și s-a aprins foarte spre dânsa. Apoi, pornindu-se de vicleanul duh și de pofta trupească, s-a apropiat de dânsa, cuprinzând-o și vrând s-o sărute și să-i facă silă. Iar ea, întărindu-se cu puterea lui Hristos, s-a împotrivit lui. Și împăratul, luptându-se mult cu dânsa, n-a putut să-i facă nici un rău, pentru că era mai tare în Dumnezeu sfânta fecioară, decât Tiridat cel vestit și tare ostaș. Și cel ce oarecând pe voievodul goților l-a biruit fără de sabie și pe perși i-a bătut, n-a putut acum pe o singură fecioară a lui Hristos să o întreacă în putere, pentru că de sus i se dădea ei tărie, precum oarecând celei dintâi mucenițe, Tecla.
Deci, nesporind împăratul nimic, a ieșit din cămară și a poruncit să trimită după Gaiana, știind că aceea era învățătoarea ei, pe care aflând-o, degrabă au adus-o. Și o rugă pe ea împăratul să îndemne pe Ripsima să-i împlinească voia. Gaiana venind, grăia cu dânsa în limba latină, ca armenii cei ce erau de față să nu înțeleagă cuvintele lor, și o povățuia nu la cele ce erau pe pofta împăratului, ci Ia cele ce erau de folos feciorelnicei curății. Și învăța pe Ripsima cu hotărâre și o îndemna ca să păzească până în sfârșit curăția ei cea logodită lui Hristos și să-și aducă aminte de dragostea Mirelui său și de cununa cea gătită fecioriei ei și să se teamă de înfricoșata judecată și de gheena care va înghiți pe cei ce nu-și păzesc făgăduința, zicând:
— Mai bine este ție, fecioară a lui Hristos, ca aici să mori vremelnic, decât acolo în veci. Oare, nu știi ce grăiește în Evanghelie Cel preafrumos, Mirele tău, Iisus Hristos? „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă! Deci, să nu poftești păcatul niciodată, măcar de te-ar și ucide necuratul împărat; căci mai bună va fi lauda fecioriei tale înaintea curatului și nestricăciosului Mire ceresc.
Iar unii din cei ce erau de față, știind limba latină, au înțeles ce grăia Gaiana către Ripsima și au spus celorlalți slujitori; iar aceia, auzind acestea, au lovit peste gură cu pietre pe Gaiana și i-au sfărâmat dinții, poruncindu-i să grăiască ceea ce împăratul poruncește. Apoi, fiindcă nu înceta Gaiana a învăța pe Ripsima frica Domnului, au depărtat-o pe ea de acolo. Iar împăratul, ostenindu-se mult cu Ripsima și văzând că nu sporește nimic, a început ca un îndrăcit a se lovi pe sine și a se tăvăli pe pământ. Și, făcându-se noapte, Ripsima s-a sculat și, scăpând, a fugit din cetate, nevăzând-o nimeni. Apoi, aflând pe surorile ei, le-a spus lor de biruința asupra vrăjmașilor, că a rămas neatinsă. Deci toate au lăudat și au mulțumit lui Dumnezeu, Cel ce n-a dat spre rușinare pe mireasa Sa. Și toată noaptea aceea au cântat rugându-se lui Hristos, Mirele lor.
A doua zi, necurații au prins iar pe Ripsima și au ucis-o cu amară moarte. Mai întâi de toate îi tăiară limba, apoi, dezbrăcând-o și întinzând pe patru stâlpi mâinile și picioarele ei, au legat-o și cu lumânări au ars-o. După aceasta i-au rupt pântecele cu pietre ascuțite, încât toate cele dinlăuntrul ei s-au vărsat. La sfârșit i-au scos ochii și au tăiat-o toată în bucăți și așa s-a dus la Hristos, Mirele ei Cel dulce, prin amară moarte.
Deci, au prins și pe celelalte fecioare, surori și împreună pustnice ale ei, și pe 33 dintre ele cu sabie le-au omorât, iar trupurile lor le-au aruncat spre mâncare fiarelor. Iar pe Gaiana, ceea ce era stareță, cu moarte mai amară au omorât-o, cu alte două fecioare care erau cu dânsa. Mai întâi, găurindu-le picioarele, le-au spânzurat cu capul în jos și de vii le-au jupuit pielea. Apoi, tăindu-le grumajii, le-au scos limbile și le-au tăiat, după aceea pântecele cu pietre ascuțite tăindu-le, au tras afară cele dinlăuntru ale lor, iar la sfârșit le-au tăiat capetele și așa au trecut la logodnicul lor, Hristos.
din cartea: Biruință asupra desfrânării