Înjurăturile de cele sfinte, au pecetea păcatului contra Duhului Sfânt

Numele lui Dumnezeu Cel preaslăvit în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, care a adus toată lumea nevăzută și văzută și pe noi din neființă în ființă, trebuie cinstit cu toată sfințenia, mai presus decât orice și preaslăvit în toată vremea și în tot locul stăpânirii Sale.

De asemenea, după Dumnezeu trebuie cinstite cele dumnezeiești, cele sfinte ale Lui, pe care ni le-a dat nouă spre folosință și îmbogățire vremelnică și veșnică. Aceasta e o rânduială dumnezeiască, care trebuie respectată cu tot zelul duhovnicesc. Diavolul însă, împotrivindu-se lui Dumnezeu și rânduielilor Lui, hulește tot ce-i dumnezeiesc, tot ce-i sfânt și pus de Dumnezeu spre binele nostru vremelnic și veșnic. La această blestemăție diavolească vedem împinși de Satana sumedenii de oameni, ba chiar și mulțime mare din cei care se numesc creștini.

Unul din cele mai grozave păcate, cu care diavolii prind și trag în iadul vremelnic și veșnic pe creștini, este groaznicul păcat al sudalmelor, al hulei sau înjurăturilor de cele sfinte. Lepra aceasta blestemată, o vedem întinsă și înrădăcinată în ființa majorității creștinilor vremurilor noastre, o vedem cu durere în majoritatea românilor noștri, care poartă numele de creștini. Înjurătura este un păcat groaznic, foarte urât înaintea lui Dumnezeu și aducător de pierzare vremelnică și veșnică.

Mântuitorul privind cu indignare spre hulitori, a arătat prin cuvintele grele și pline de fior, că sunt unele păcate care nu se iartă de Dumnezeu nici în veacul acesta, nici în cel viitor. „Amin, amin vă spun vouă: că toate păcatele se vor ierta fiilor omenești și hulele, oricare vor grăi, dar cei ce vor grăi împotriva Duhului Sfânt, nu au iertare în veci; ci sunt vinovați judecății de veci„. Un astfel de păcat e groaznic de primejdios. El duce pe înjurători în osânda vremelnică și veșnică.

Păcatul împotriva Duhului Sfânt e un păcat greu, e păcatul care se aseamănă cu păcatul căderii lui Satana. În ura lui infernală, Satana, nu numai că se împotrivește lui Dumnezeu și rânduielilor lui sfinte, puse în Biserica și lumea sa, dar îl și batjocorește pe Dumnezeu, Biserica Sfântă a Lui și pe cei ce locuiesc într-însa. Aceasta o vedem arătată în scris în cartea Apocalipsei din Dumnezeiasca Scriptură, așa: „Fiara care avea șapte capete, cu nume de hulă, zece coarne și pe coarnele ei zece steme…și-a deschis gura și a început să rostească hulă împotriva lui Dumnezeu, ca să hulească numele Lui și Cortul (Biserica, Locuința) Lui și pe cei ce locuiesc în cer” (Apc. 13, 6).

Satana își face slugi și robi zeloși din oamenii hulitori

Iuțeala neînfrânată cu frânele dumnezeieștilor învățături  evanghelice, scripturistice și bisericești, a tras în slujba Satanei sumedenii de oameni, chiar și din cei păruți mai religioși, cum erau fariseii și cărturarii din timpul Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Dumnezeiasca Evanghelie ne înfățișează înaintea ochilor sufletești, pe niște oameni care s-au lăsat stăpâniți de acest fioros păcat, în persoana fariseilor și cărturarilor, care urmăreau pe Mântuitorul, îi puneau întrebări cu multe înțelesuri, cu scop infernal de a-L prinde în cuvânt și îl mustrau în public ca să-L discrediteze în fața poporului. Aceștia, cu toate că cunoșteau pe Dumnezeu și planurile Lui binefăcătoare din Sfintele Scripturi, precum și tainele mântuirii, totuși, se împotriveau cu încăpățânare contra împlinirii planurilor dumnezeiești. Împietrindu-se de bunăvoie în îndărădnicia lor, ei se împotriveau și huleau împotriva adevărului. Ei luptau cu îndârjire împotriva adevărului Scripturilor. Luptau cu încăpățânare și ură împotriva lui Dumnezeu. Ei, ca și Satana pe care îl slujeau, ponegreau și batjocoreau pe Fiul lui Dumnezeu. Mântuitorul văzându-i așa rău porniți, nu s-a mai ocupat de mântuirea acestor farisei și cărturari care-L ispiteau, ponegreau, batjocoreau și huleau, fiindcă erau căzuți în păcatul contra Duhului Sfânt, care nu se iartă. Ei erau trecuți cu totul în tabăra lui Satana, erau slujitori devotați ai Satanei. Ei luptau contra adevărului, contra lui Dumnezeu. În acest păcat groaznic împotriva Duhului Sfânt, au trăit fariseii și cărturarii din vremea Mântuitorului și după dânșii mulți alții au slujit lui Satana până azi. În păcatul acesta groaznic de greu, intră și păcatul sudalmelor, sau înjurăturile de cele sfinte, de cele dumnezeiești. Spurcatele înjurături de cele sfinte, au într-însele pecetea păcatului contra Duhului Sfânt, cel neiertat: hula, batjocura împotriva lui Dumnezeu. Înjurătorul este și el o slugă a Satanei și alături de Satana e un hulitor pe față împotriva lui Dumnezeu. De multe ori s-a văzut, cum înjurătorii întunecați, în timpul fioroaselor înjurături de cele sfinte, parcă își înălțau strigătele, mâinile și pumnii spre cer, ca și când ar amenința pe cineva de acolo. Acești robiți ai infernului – ca și Satana – se înfățișează ca niște răsculați pe față împotriva lui Dumnezeu. Ei sunt niște hulitori pe față împotriva Dumnezeului Celui viu, Creatorul lor.

Vai! Vai! Ce urâcios obicei, ce lucru groaznic și fioros păcat este sudalma sau înjurăturile de cele sfinte, de cele dumnezeiești. E destul să se gândească cineva mai de aproape la urâcioasele spurcăciuni pe care le scot hulitorii din gura lor și va putea pricepe fiecare de ce nu se iartă acest groaznic păcat. „Vai celor ce zic binelui rău și răului bine. Vai celor ce pun întunericul lumină și lumina întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceață și dulceața în loc de amărăciune… ” (Isaia 5, 20)

Nicodim Măndiță; Despre păcatul înjurăturilor