Întâi fă milostenie pentru sufletul tău

Cuvânt din Everghitinos despre milostenie

Multe sunt deosebirile și scopul milosteniei. Că este cineva care face milostenie ca să se binecuvânteze casa lui; și Dumnezeu binecuvintează casa lui. Iar altul face milostenie pentru corabia lui; și Dumnezeu sporește corabia lui.

Altul, pentru fiii lui; și Dumnezeu păzește pe fiii lui. Altul, pentru ca să fie slăvit; și Dumnezeu îl slăvește pe el. Și Dumnezeu nu leapădă pe nimeni, ci, orice voiește fiecare îi dă lui, când nu se vătăma sufletul din aceasta.

Dar, aceștia toți, departe sunt de plata lor. Că, după scopul pentru care au făcut milostenie, le-a plătit lor Dumnezeu și cu nimic nu le este dator în veacul viitor. Deci, tu, de vei face milostenie, fă întâi pentru sufletul tău și orice voiești îți va da ție Dumnezeu, pe deasupra. Că scrise este: „Să-ți dea ție Domnul după inima ta„. Și iarăși: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu – adică cele sufletești, și dreptatea Lui – și toate acestea se vor adăuga vouă„.

Și sunt unii care, părându-li-se că fac milostenie, mâine pe Dumnezeu. Dumnezeu a poruncit ca pârga semănătorilor și a tuturor roadelor și a animalelor celor curate să I se aducă Lui, pentru binecuvântarea celorlalte și pentru iertarea păcatelor. Și să I se aducă Lui, încă și din oameni, pe cei întâi născuți.

Dar bogații fac împotrivă. Pe cele bune le țin ei, iar pe cele netrebuincioase le împart săracilor și fraților lor. Adică, vinul cel bun îl beau ei, iar pe cel oțetit sau stricat îl dau văduvelor și săracilor. Și poama cea bună, ei o mănâncă, iar pe cea putredă o dau de pomană. Și hainele, pe cele scumpe și bune ei le poartă, iar pe cele cârpite și vechi le aruncă săracilor. Încă și din copii, pe cei sănătoși și frumoși îi pregătesc pentru nuntă și căsătorie, și-și fac multe griji față de aceștia, iar pe cei bolnavi, sau cu un singur ochi, sau lipsiți de mădulare, sau urâți, pe aceștia îi dăruiesc lui Dumnezeu și îi dau la mănăstiri.

Pentru aceasta cele aduse de dânșii nu sunt bine primite. Că așa și Cain, aducând jertfa, nu numai că n-a veselit pe Dumnezeu, ci L-a și mâniat. Că dacă atunci când pe oamenii muritori, ca noi, vând a-i cinsti, ne sârguim a le aduce din toate câte ni se par a fi mai cinstite de dânșii, cu cât mai mult se cade a aduce aceasta lui Dumnezeu, Ziditorul nostru, de la Care avem, în dar, cele pe care le aducem?

Dacă vrem să-L îmblânzim prin milostenie, datori suntem a-I aduce Lui pe cele mai cinstite din cele ce avem, ca aducerea noastră să nu se întoarcă la noi cu rușine, iar jertfa noastră să se facă ocară și dar neprimit.

Că precum jertfa lui Noe, funie de fum fiind, pentru punerea cea bună a celui ce a adus-o, s-a socotit miros de bună mireasmă la Dumnezeu, precum este scris, că a mirosit Domnul miros de bună mireasmă, tot așa și jertfa adusă din socoteala cea rea, măcar că pare bună după partea ei văzută, se socotește urâciune la Domnul.