Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Intrarea în Biserică a Presfintei Fecioarei Maria

Intrarea Maicii Domnului in Biserica
Distribuie

Minunata Fecioară Maria a fost crescută în casa părintească până la vârsta de trei ani. Părinții Săi reamintindu-și de făgăduința dată lui Dumnezeu, au făcut pregătiri bogate pentru ducerea Fiicei lor la Biserică. Degrab au chemat toate rudele, prietenii și fecioarele cetății. Adunându-se cei chemați la casa drepților părinți în Nazaret unde locuiau, s-a făcut o adunare măreață, strălucită, împărătească și arhierească, fiindcă toate rudeniile lor erau din neam împărătesc și arhieresc, precum și însuși dreptul Ioachim era din seminția împărătească a lui Israel și David; iar dreapta Ana din cea arhierească.

Toată adunarea aceea cinstită și mulțimea fecioarelor îmbrăcate cu haine de sărbătoare și purtând în mâini făclii aprinse, au plecat din Nazaret la Ierusalim, conducând pe Preasfânta Fecioară la Templu (Biserica Domnului). Mergând în calea aceasta strălucită, fecioarele și toată adunarea aceea, cântau cu mare evlavie versuri și psalmi aleși ai lui David.

În Ierusalim, lumea din Sfânta Cetate văzând poporul din Nazaret cu strălucire ducând o Pruncă de trei ani să o dăruiască Bisericii lui Dumnezeu, s-a adunat mulțime mare din toate ramurile societății și au însoțit convoiul până la Templul Sfânt. Sfinții îngeri privind din ceruri la acea pioasă adunare ce înainta pe străzile Ierusalimului, s-au adunat și ei să vadă slăvita ducere a Preacuratei Fecioarei Maria la Biserica Domnului, și se minunau, după cum adeverește și Sfânta Biserică, cântând: „Îngerii văzând intrarea preacuratei, s-au mirat, cum Fecioara intră în Sfânta Sfintelor!” Astfel, împreună cu adunarea pământească a nazarinenilor cu a ierusalimenilor și a fecioarelor curate, era și mulțimea îngerilor, care zburând în văzduh deasupra convoiului sfânt, duceau înăuntru Bisericii Sfinte pe Preacurata Fecioară, înconjurând-o ca pe un ales vas dumnezeiesc.

Duceau – zice Sfântul Gheorghe Arhiepiscopul Nicomidiei – părinții pe Fecioară către ușile Bisericii, înconjurând-o pe Ea îngerii și cu toate puterile cele mai presus de lume, împreună veselindu-se. Îngerii deși nu știau puterea tainei, însă ca niște slugi, prin porunca Domnului, slujeau la intrarea Ei în Biserică. Ei se mirau mai întâi văzând-o pe Dânsa că va fi Vas Preacinstit al faptelor bune, purtând semnul curăției celei veșnice, și că avea trup de care nici un fel de păcat nu se va apropia niciodată”.

Astfel, părinții Ioachim și Ana făcând voia Domnului și-au împlinit slujba poruncită. Sfânta Fecioară Maria cu mare cinste și slavă a fost petrecută de mulțimea oamenilor și a îngerilor. Aceasta s-a făcut după economia lui Dumnezeu. Dacă Chivotul Legii Vechi, ce purta în sine Mana, care era numai o închipuire a Preacuratei Fecioare Maria, s-a adus cu mare cinste de întreg Israelul în Biserica Domnului (3 împ. 8; 2 Paral. 5), cu cât mai vârtos se cuvenea a se aduce cu cinste și cu mare slavă acest Chivot însuflețit, care avea să poarte în Sine pe Hristos Dumnezeu, Pâinea cerească și dumnezeiască, care dă viață lumii?! Cu atât mai mult, cu cât Fecioara era mai presus de Chivot și Domnul Hristos mai presus de Mana pe care el o trimisese din cer israeliților în pustie. Înaintea Chivotului Sfânt mergea împăratul pământesc cu multă slavă pământească; iar înaintea acestui Chivot Însuflețit mergea Împăratul ceresc Mângâietorul, urmat de mulțimea îngerilor și a oamenilor, cu strălucită slavă cerească și pământească. Aceasta o mărturisește și Sfânta Biserică Ortodoxă zicând: „În Sfânta Sfintelor, Sfânta și fără de Prihană, cu Duhul Sfânt se aduce… împreuna aducând darul Duhului lui Dumnezeu, pe care o laudă îngerii: Aceasta este Cortul cel ceresc” (Minei 21-XI).

Apropiindu-se de Templu convoiul acesta sfânt, pământesc și ceresc, au ieșit preoții Bisericii care slujeau în sfântul locaș și au întâmpinat-o cu cântări sfinte pe Fecioara care avea să devină Maica Arhiereului universal și veșnic, Care a străbătut cerurile (Evr. 7; 8; 9).

Atunci Sfânta și dreapta Ana aducând pe Fiica iubită și foarte bine crescută în învățătura, ascultarea și sfințenia Domnului, la ușile Bisericii lui Dumnezeu, a zis: „Vino, Fiică, la Cel ce Te-a dăruit pe Tine mie. Vino, Chivote, al sfințeniei către mult Înduratul Stăpân. Vino, ușa vieții către Milostivul dătător. Vino, Sicriul Chivotului, către locașul Domnului, intră în Biserica Domnului, bucuria și veselia lumii„.

După aceea tatăl Ei, dreptul Ioachim adresându-se lui Zaharia, marele Prooroc, arhiereu al anului aceluia – Prooroc și rudenie a lor, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul – a zis: „Primește Zaharia pe Cortul cel curat, Primește, preotule, Sicriul cel fără de prihană, primește, Proorocule„ Cădelnița cu Cărbunele cel nematerialnic, primește, dreptule, tămâia cea duhovnicească…”. Apoi a zis și dreapta Ana către Arhiereul Zaharia: „Primește-o! Proorocule pe Fiica cea dăruită mie de la Dumnezeu. Primeste-o și sădește-o pe Ea în Muntele cel Sfânt, în locașul cel gata al lui Dumnezeu, nimic ispitind, până când Dumnezeu care a chemat-o aici va aduce la săvârșire cele ce bine a voit pentru Dânsa„.

Înaintea ușii Bisericii (Templului) era o scară care avea cincisprezece trepte (cum istorisește si fericitul Ieronim) după numărul celor cincisprezece psalmi ai treptelor (Psalmii 119 – 133). La fiecare treaptă din acelea se cânta câte un psalm de preoții și leviții Bisericii, când intrau la slujbă. Sfinții drepți Părinti Ioachim și Ana, au pus pe Fiica lor pe prima treaptă. Ea îndată singură a alergat, suind pe toate treptele foarte degrabă, fără a o ajuta sau sprijini nimeni. Suindu-se pe treapta cea mai de sus, s-a oprit și a stat acolo. Aceasta a făcut-o prin puterea lui Dumnezeu cea nemărginită, care o întărea. Și astfel, mică fiind, a început Dumnezeu a arăta într-însa puterea Sa cea mare, ca să priceapă lumea cât va fi Ea de mare în dar când va ajunge desăvârșită.

Aceasta văzând-o toată lumea s-a mirat, zicând: „Cum o pruncă de trei ani a putut sui grabnic acele trepte, ca și cum ar fi fost desăvârșită cu vârsta?” De aceea s-a mirat mult și Arhiereul Zaharia, și ca Prooroc umplându-se atunci de Duhul Sfânt – precum adeveresc Sfântul Teofilact și Tarasie – a strigat: „O! Pruncă curată, Fecioară! Fecioară neîntinată! O! Doamnă prea frumoasă! O! Împărăteasa femeilor! O, Podoaba fiicelor! Tu ești binecuvântată între femei! Tu ești preamărită cu curăția! Tu ești pecetluită cu fecioria! Tu ești dezlegarea blestemului lui Adam… Bucură-Te Împărăteasa lumii și Stăpâna neamului omenesc. Bucură-Te Preasfântă a lui Dumnezeu Născătoare și Maica a Marelui Împărat Hristos. Pe Tine Proorocii Te-au mărturisit. Pe Tine Te-au avut laudă. Cele ce au Proorocit ei, astăzi s-au împlinit. Astăzi se veselesc sufletele proorocilor văzându-Te pe Tine în Biserică. Strămoșii noștri pe Tine Te-au așteptat. Cei din pridvoarele iadului prin mijlocirea Ta așteaptă, de mii, sute, zeci de ani, eliberarea. Ție ți se vor închina îngerii, Te vor cinsti arhanghelii și Te vor mări oamenii. Străbunii noștri spre Tine nădăjduiesc ca să se mântuiască din ghearele diavolului. Pentru aceea mergi și intră în Sfânta Sfintelor, că ești mai curată decât mine. Eu, Stăpână, intru acolo numai odată într-un an, dar tu, Fecioară, mergi acolo, petrece dumnezeiește și Te roagă întotdeauna acolo, stăruind, până ce vei deveni Locaș plăcut al Duhului Sfânt. Bucură-Te și Te veselește că îngerii au să-ți slujească ție, ca ceea ce ești Împărăteasa a toată lumea…„.

După aceea întorcându-se către părinții Săi, a zis: „Bucurați-vă și vă veseliți câ v-ați învrednicit a fi părinții Acestei slăvite Prunce. Voi ați covârșit pe părinții, strămoșii și străbunii noștri. Pe voi vă vor slăvi nu numai oamenii, ci și îngerii. Binecuvântat este rodul vostru! Slăvită e aducerea voastră, o! pereche a Părinților cinstitori și iubitori de Dumnezeu…!„.

Privind cu mare și pios respect la Fecioara și luând-o de mână, a zis: „Vino, împlinirea proorociei mele. Vino săvârșirea făgăduințelor Domnului. Vino, pecetea așezământului Lui. Vino, împlinirea tainelor Lui. Vino, împlinirea tuturor proorociilor. Vino, înnoirea celor învechite. Vino, lumina celor ce zac în întuneric si în umbra morții. Vino, dar nou si dumnezeiesc de intră cu bucurie în Biserica Domnului Tău; acum într-aceasta de jos, pamântească, iar puțin mai pe urmă în cea de sus și neapropiată…„.

Prunca ascultând, sălta bucurându-se foarte și mergea în Biserica Domnului. Deși era mică cu vârsta, numai de trei ani, totuși, cu darul lui Dumnezeu era desăvârșită, fiind Aleasa lui Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii. Astfel, a fost dusă în Biserica Domnului Preabinecuvântata și pururea Fecioara Maria.

Atunci, Arhiereul Zaharia, spre uimirea și mirarea tuturor, a dus pe Pruncă în altar, adică în Sfânta Sfintelor, care este după a doua catapeteasmă (Evr. 9, 3; Ies. 26, 33; ș. a.). Acolo era Chivotul de aur cu cei doi heruvimi ai slavei care umbreau altarul. Acolo în Sfânta Sfintelor nu era îngăduit a intra nici o femeie, nici bărbați, nici preoți, fără numai singur arhiereul și acesta numai o singură dată pe an (Evr. 9). Acolo i-a dat loc Arhiereul Zaharia pentru a se ruga lui Dumnezeu. Celorlalte femei li se da loc pentru stat la rugăciune în Templul Sfânt, între Biserică (naos) și Altar, unde mai pe urmă a fost ucis Zaharia. Nici una din fecioarele aduse acolo n-aveau voie să intre în altar, căci așa le poruncea legea și arhiereul. Numai Preasfintei Fecioarei Maria i s-a dat învoire arhierească, după porunca lui Dumnezeu, a intra în Sfânta Sfintelor, pentru a se ruga Domnului.

Drepții Ioachim și Ana au adus atunci daruri lui Dumnezeu, jertfe și arderi de tot. Atunci arhiereul și soborul preoților Templului i-a binecuvântat și ei s-au întors la casa lor din Nazaret, unde au dat un ospăț mare și strălucit, veselindu-se cu toții împărătește și mulțumind lui Dumnezeu.

Prea binecuvântata Fecioară Maria a fost dată în casa Domnului, în locașul destinat fecioarelor aduse anume pentru a sluji lui Dumnezeu. Istoricul Iosif Flaviu spune că pe lângă Templul din Ierusalim zidit de Solomon, iar după cădere, dărâmare și pustiire, de Zorobabel — erau împrejur chilii cu câte trei caturi, 30 de chilii în fiecare rând al caturilor, adică 90 în total. Acestea erau destinate: parte pentru fecioarele predate în slujba Domnului până la o vreme, altă parte erau pentru văduvele care făgăduiau păzirea curăției până la sfârșitul vieții lor, cum a fost Sfânta Ana proorocița, fata lui Fanuil (Lc. 2, 36-38). De altă parte erau nazireii, unii bărbați care viețuiau în chipul monahilor, necăsătoriți. Alte camere pentru primirea străinilor, iar altele erau destinate pentru arhierei, preoți și leviți, slujitorii Templului. Acolo în locașul fecioarelor a fost așezată a locui și a lucra Preasfânta Fecioară Maria. Prunca de trei ani, rânduindu-se lângă Dânsa fecioare mai bătrâne și mai iscusite în cunoașterea Dumnezeieștilor Scripturi și a lucrului mâinilor, ca din copilărie să se deprindă cu acestea. Acolo veneau adeseori și o cercetau părinții Ei, mai ales dreapta Ana, care se ostenea a o învăța pe Dânsa. După câtva timp de la ducerea și așezarea Preasfintei Fecioarei Maria în Templul din Ierusalim, Sfântul și dreptul Ioachim, s-a mutat din această viață, fiind în vârstă de 80 de ani. Sfânta și dreapta Ana rămânând văduvă, a plecat din Nazaret la Ierusalim, unde viețuind în apropierea iubitei sale Fiice, în Biserica Domnului, slujind ziua și noaptea lui Dumnezeu cu post și rugăciune, după doi ani s-a mutat și ea către Domnul, la vârsta de 79 de ani. Sfânta Biserică le sărbătorește amintirea în ziua de 9 septembrie.

În acest loc ales și sfânt a petrecut Preasfânta Maria 12 ani, sub supravegherea preoților și a fecioarelor înțelepte, rugându-se neîncetat lui Dumnezeu, cercetând cu de-amănuntul Dumnezeieștile Scripturi și lucrând cu mâinile la toarcerea lânei, a inului și la feluritele cusături cu mătase.

Dintre toate jertfele oamenilor aduse lui Dumnezeu, afară de jertfa Unicului Său Fiu Iisus Hristos, jertfa cea mai aleasă, prețioasă și plăcută lui Dumnezeu, a fost aducerea Pruncei Maria în Biserica Lui, după făgăduința dată. Oamenii pe pământ și îngerii in ceruri se mirau văzând dragostea micuței Fecioare și credincioșia evlavioasă a părinților Ei, care își împlineau cu sârguință făgăduința dată.

Aceasta este o frumoasă învățătură și strălucită pildă vie, grăitoare și vrednică de urmat pentru toți părinții creștini. Sunt și în zilele noastre mulți soți care cer cu multe rugăciuni și lacrimi fierbinți de la Dumnezeu, copii. Dar, vai, îndată ce-i dobândesc, crescându-i, nu îi închină lui Dumnezeu, ci lumii amăgitoare, deșertăciunilor, poftelor trupești josnice, plăcerilor vătămătoare și degradatoare, păcatelor aducătoare de pierzare vremelnică și veșnică, deci diavolului. Sunt și în vremurile acestea soți sterpi, care în dorința de a avea copii, mai înainte de naștere îi făgăduiesc Iui Dumnezeu și în copilăria lor îi dăruiesc Maicii Domnului. Mai pe urmă însă, dându-le o creștere anticreștinească, sau lăsându-i în seama învățăturilor unor profesori necredincioși și lumești, îi încredințează celui rău, diavolului, prin neglijența, lenevirea, lăcomiile și ambițiile lor josnice. Și așa, copiii făgăduiți Domnului, în loc de a deveni fii ai luminii, ai zilei, ai lui Dumnezeu și ai Maicii Domnului, ei devin fii ai întunericului, ai nopților cu prăznuiri drăcești și felurite blestemății, fii ai diavolului, pe care-l slugăresc zilnic prin felurite jocuri, petreceri nocturne, patimi, baluri, serate… și păcate.

Părinților creștini! Aduceți-vă aminte de draconul – pentru care scrie Sfântul Ioan în Apocalipsă – că stă înaintea femeii ce avea să nască, ca născând să-i mănânce copilul ei (Apc. 12, 3). Diavolul, balaurul cel vechi, Satana, pururea așteaptă nașterea trupească și sufletească a copiilor, ca să-i apuce și să-i piardă pe vecie. Privegheați și îngrijiți-vă cu toată luarea-aminte de creșterea copiilor ce vi i-a dăruit Dumnezeu, pentru a-i scăpa din cursele vrăjmașului și a face dintr-înșii oameni buni, de ispravă, patrioți plini de demnitate, creștini binecredincioși și virtuoși, fii ai luminii, ai zilei și ai lui Dumnezeu.

De vom servi cu toată dragostea și credincioșia lui Dumnezeu după dreptarul Ortodoxiei, aducând roade vrednice de pocăință și fapte bune vrednice de numele creștinesc, după alegerea fiecăruia: unii în lume alții în monahism, la trecerea noastră de aici în cer, vom auzi pe Dreptul Judecător și Răsplătitorul faptelor, zicându-ne: „Bine slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincios, peste multe te voi pune. Intră întru bucuria Domnului tău” (Mt. 25, 21). La lucrul acesta duhovnicesc și în lupta aceasta după lege, harul lui Dumnezeu ne împuternicește; iar Preasfânta Fecioară Maria ne ajută, și priveghind asupra noastră ne călăuzește la cer. Amin.

Nicodim Măndiță; Viața Maicii Domnului

Distribuie