Distribuie

Întristarea cea după Dumnezeu pocăință, spre mântuire, fără părere de rău, lucrează, iară a lumii întristare moarte lucrează” (II Cor. 7, 10). Aceste cuvinte adânci-adânci sunt ale Sfântului Apostol Pavel din a doua sa Epistolă către corinteni. Trebuie să pătrundem în cuvintele acestea: ce este întristarea pentru Dumnezeu și ce este întristarea lumească?

Întristarea pentru Dumnezeu este o stare sufletească cu care au trăit toți sfinții — ea e în primul rând o mâhnire grea pentru propriile păcate. Ea mai este și mâhnire necontenită pentru ceea ce vedem în lume — pentru faptul că oamenii necinstitori de Dumnezeu, care nu cred în Hristos, trăiesc cum îi învață satana să trăiască; ei nu știu — și nici nu vor să știe — de calea lui Hristos. Întristarea cea după Dumnezeu e întristare pentru nedreptate, hoție, omoruri, desfrânare, minciună — înfricoșătoarea minciună, minciuna care îmbâcsește tot, în care au trăit și trăiesc oamenii tuturor veacurilor. Întristarea cea după Dumnezeu e întristare pentru soarta copiilor noștri, a tineretului nostru, care nu știe nimic despre Dumnezeu, care trăiește fără Dumnezeu.

Ei bine, această întristare, întristarea pentru faptul că și noi înșine ne abatem de multe ori de la calea lui Dumnezeu, întristarea că lumea întreagă merge pe o cale depărtată de Hristos, „pocăință spre mântuire, fără părere de rău, lucrează”. Ea naște pocăință statornică, neschimbată, naște simțământul vinovăției față de Dumnezeu — vinovăției noastre proprii și vinovăției oamenilor necinstitori de Dumnezeu, care ne înconjoară. Această întristare, această mâhnire, aceste lacrimi pentru noi înșine, pentru cei de aproape ai noștri ne duc la pocăință.

Trăim în acest sfânt și mântuitor simțământ al pocăinței, trăim în rugăciune pentru noi înșine, pentru nevrednicia noastră, pentru cei de aproape ai noștri și cei de departe, pentru toți cei nefericiți, care nu-L cunosc pe Hristos. „Pocăință spre mântuire, fără părere de rău, lucrează„: se zidește duhul nostru prin puterea rugăciunii de pocăință, rugăciunii cu lacrimi, rugăciunii pentru toți.

Iară a lumii întristare moarte lucrează.” Ce este întristarea lumească? E întristarea celor care
își pun drept scop al vieții numai plăcerile acestei lumi, numai propria bunăstare în viața aceasta pământească, celor care nu vor să știe de calea mântuirii, nu știu nimic despre viața duhovnicească, nu se roagă, nu cred în nimic, ci doar în vițelul de aur — în bogăție, care le dă fericire și bunăstare în această viață.

Asupra oamenilor de acest fel se abate foarte adesea întristarea. Presupunerile lor, îndreptate spre a-și asigura bunăstarea pământească, se prăbușesc ca niște căsuțe din cărți de joc. Se întâmplă câteodată și mai rău — se întâmplă și ca în căutarea bunăstării acești nefericiți să o apuce pe calea fărădelegilor și să-i ajungă deplina catastrofă. Se dau în vileag nedreptatea și fărădelegea lor, se dă în vileag că pentru pântecele lor au călcat în picioare bunăstarea aproapelui, au călcat în picioare interesele statului, și suferă o pedeapsă cumplită: ajung la închisoare.

Asta nu este însă decât o jumătate din necaz. Nu e atât de groaznic că vor ajunge la închisoare; groaznic este că îi așteaptă moartea cea veșnică, pierzarea cea veșnică. De aceea s-a și zis că întristarea lumească — întristarea pentru bunurile acestei lumi — moarte lucrează. Temeți-vă, deci, de acest cuvânt, temeți-vă să mergeți pe această cale a întristării lumești, care moarte lucrează. Trăiți în întristarea cea după Dumnezeu, în sfintele lacrimi pentru propria nevrednicie și pentru nefericiții pierduți între care trăiți, și veți primi mântuirea cea veșnică. Amin.

Sfântul Luca Arhiepiscopul Crimeei; Cuvântări de foc

Distribuie
Un comentariu la „Întristarea după Dumnezeu și întristarea lumească”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *