● Nu te lăsa cuprins de iubirea de arginți, ca să nu fii socotit înaintea lui Dumnezeu ca un închinător la idoli, fiindcă iubirea de arginți este o a doua închinare la idoli, după cuvântul apostolesc (v. Col. 3, 5). Cel cuprins de iubirea de arginți și de zgârcenie este nesățios ca iadul, îi place să ia întotdeauna de la toți, dar nu-i place să dea nimănui nimic; chiar dacă ar dobândi bogăția întregii lumi, tot nu s-ar sătura; ochii lui sunt mai adânci decât prăpăstiile din munți, niciodată nu se pot umple, nici sătura. Chiar dacă are multe, vrea și mai mult, nu știe de măsură; chiar dacă dobândește bogății fără număr, nu se satură nicicând și niciodată nu încetează să poftească, până când îl va acoperi țărâna. ( Sfântul Dimitrie al Rostovului)
● Din patru pricini, zic dumnezeieștii Părinți, adună oamenii bani. Unii adună din lăcomie și iubirea de avuție, care este închinare la idoli și semn de necredință, ca să aibă, zic ei, la bătrânețe, ca și cum Dumnezeu nu poartă grijă de noi. Dar, oare, Cel ce te hrănește astăzi, nu te va hrăni și mâine? Alții adună bani și alte averi din plăcere, ca să mănânce mult și să trăiască bine. Alții, din slavă deșartă și lux, ca să se îmbrace bine, cu haine scumpe, să zidească locuințe mari și să-i laude lumea. Iar alții adună bani și alte bunuri, ca o economie pentru ceilalți, pentru familie, pentru obște, pentru cei bolnavi. Aceasta nu este un păcat; ba încă ai și plată, că n-ai irosit averea tuturor, nici n-ai dus-o la ai tăi. (Ilie Cleopa)
● Un monah era bolnav și l-a luat un părinte din chinovie să-l îngrijească pe bază că nu are cele de trebuință. Deci îndemna acest părinte milostiv și pe frații din mânăstire, zicând: „Siliți-vă cât puteți să odihnim pe bolnav!” Bolnavul însă avea o oală plină de aur și săpând sub așternutul pe care zăcea și-a ascuns acolo comoara.
N-a trecut multă vreme și s-a întâmplat de a murit cel bolnav, fără să mărturisească nimic despre aur. După ce l-au îngropat, a zis avva către frați: „Ridicați așternutul acesta de aici!” Iar ei strângând așternutul au aflat sub dânsul aurul îngropat, pentru că se cunoștea din săpătura locului, și l-au dus la avva. Iar el văzând aurul și înștiințându-se cum s-a aflat, a zis: „de vreme ce, nici trăind și nici murind, n-a mărturisit pentru dânsul, ci la el își avea nădejdea, nu se cade să mă ating de el, ci luați-l așa cum este și-l îngropați cu el, adică împreună cu stăpânul lui”.
Deci s-au dus frații și l-au pus în mormânt. Dar în vremea când se întorceau ei, iată că s-a pogorât foc din cer peste mormântul acela și a ținut multe zile, nestingându-se, până ce a mistuit și pietrele, și țărâna și toate cele ce erau în mormânt și toți care vedeau erau cuprinși de spaimă și de mirare.
● Un pustnic oarecare a fost luptat de patima iubirii de argint. Acesta a adunat din lucrul mâinilor sale un galben, apoi doi, după asta trei și așa nevoindu-se a câștigat cinci galbeni. Nu mult după aceea a căzut bolnav la pat. I-au putrezit picioarele și a plătit doctorului cinci galbeni, dar boala lui tot nu înceta. Într-o dimineață i-a zis doctorul: „Este nevoie ca să-ți tai piciorul căci altfel va putrezi tot trupul tău!”.
Monahul însă n-a primit, ci s-a dat pe sine morții. Dacă a sosit noaptea și el se zvârcolea plângând, a venit la el îngerul Domnului și cum zăcea el, l-a apucat de picior și netezindu-l zicea către el: „Acum ce mai zici, ai să mai aduni cinci?” și în clipa aceasta tămăduindu-se bolnavul, îngerul s-a făcut nevăzut. Deci, făcându-se ziuă, a venit doctorul, bătând, ca de obicei, la ușă. Iar pustnicul sculându-se l-a întâmpinat pe el. Atunci doctorul văzându-l vindecat, a rămas înmărmurit și aflând despre cele ce s-au făcut cu el, a primit Botezul creștinesc, căci era păgân.
● Zisea un bătrân: „Dacă dorești împărăția cerului, ești dator a nu socoti averile. Că nu este cu putință a viețui după Dumnezeu, fiind iubitor de dulceți și iubitor de arginți”.
● Un frate a întrebat pe un bătrân, zicând: „Voiești să țin la mine doi bani, pentru vreme de boală trupească?”.
Și i-a răspuns bătrânul: „Nu este bine să ții mai mult decât îți este trebuința, Deci, de vei ține acei doi bani, nădejdea ta se află la dânșii, Și de se va întâmpla să-i pierzi pe ei, Dumnezeu nu mai poartă grijă de tine. Deci să aruncăm la Dânsul grija noastră, că El va purta grijă de noi”.