Dacă în lumea creată de Dumnezeu totul este armonios, trebuie să fie armonie (adică concordanță) și în însușirile lui Dumnezeu. Și precum este puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu, așa este și „inima” lui Dumnezeu, adică iubirea lui Dumnezeu.
Această iubire de nepătruns o și vedem în întruparea Fiului lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos, în acceptarea scuipărilor, defăimărilor, insultelor și, în cele din urmă, a răstignirii. De neconceput, infinit de mare este iubirea lui Dumnezeu. Întreaga lume îngerească a fost cuprinsă de tulburare, văzând întruparea și răstignirea Creatorului lumii din dragoste pentru neamul omenesc cel căzut.
Apostolul Ioan a afirmat în Duhul Sfânt că Dumnezeu este iubire, și nu doar că are iubire, deși o are chiar nesfârșit de mare.
Iar dragostea toate le suferă, după cuvântul Apostolului Pavel. Ea ne suferă păcatele, neajunsurile, neputințele, nerăbdarea, cârteala și altele.
Ajunge ca omul care crede în Hristos să își conștientizeze neputințele și păcatele și să ceară iertare, că îndată iubirea lui Dumnezeu curăță și vindecă toate rănile păcatului. Păcatele lumii întregi se cufundă în marea iubirii dumnezeiești asemenea unei pietre aruncate în apă.
Nu trebuie să lăsăm loc deprimării, deznădejdii, dezolării! Domnul a unit firea omenească cu ființa divină, a spălat cu sângele Său păcatele întregii omeniri credincioase, i-a înfiat pe oamenii căzuți, i-a înălțat până la ceruri, i-a făcut părtași vieții și bucuriei divine, bucuriei veșnice.
Necazurile, bolile de aici, pământești, greutățile bătrâneții ne vor bucura în viața viitoare. Dacă Domnul a suferit pentru noi, cum să nu fim măcar într-o mică măsură părtași ai suferințelor lui Hristos?! Sufletul nostru, chipul lui Dumnezeu care trăiește în noi, dorește să fie părtaș al suferințelor Iui Hristos, numai șovăirea și neputința noastră se tem de ele, deși puterile poate chiar ne-ar ajunge pentru răbdare.
Dar iată că Domnul, din iubire față de noi, trimite după puterile fiecăruia necazuri și boli împotriva voinței noastre, dar ne dă și răbdare pentru ele, pentru a ne face și pe noi copărtași ai suferințelor Sale. Pe cel care aici nu suferă pentru Hristos îl va mustra conștiința în veacul viitor, căci a putut să își arate iubirea pentru Hristos prin răbdarea necazurilor și nu a făcut-o, încercând să se eschiveze și să evite toate necazurile.
Conștiința ne va mustra pentru că nu am răspuns cu reciprocitate la iubirea lui Dumnezeu.
Să-I mulțumim deci din toată inima Domnului pentru tot ce va binevoi să ne trimită. Nu din mânie, nu spre pedepsire ne trimite Domnul necazuri și boli, ci din iubire pentru noi, deși nu toți oamenii și nu întotdeauna înțeleg asta. De aceea s-a și spus: dați mulțumire pentru toate. Trebuie să ne încredințăm din tot sufletul voii celei bune a lui Dumnezeu, care ne mântuiește, ne iubește, care prin micile necazuri pământești dorește să ne aducă la fericirea veșnică, la slava fiilor lui Dumnezeu.
Aceasta să fie, să fie cu noi cu toții. Amin.
Domnul să trezească în inima dumneavoastră recunoștință față de El, evlavie multă și încredințare desăvârșită voii Sale sfinte cu pregătirea de a răbda totul din iubire pentru El.
Cuviosul Nikon Vorobiov; Învățături pentru mântuirea sufletului