Iuda Iscarioteanul – trădarea și vinderea lui Iisus

Miercuri dis-de-dimineață Iuda Iscarioteanul, fără să știe careva din Apostoli, a alergat în Ierusalim ca să vândă pe Iisus. După întâmpinarea poporului cu stâlpări și „Osanale” și lauda pruncilor, lăsându-i pe ei, a ieșit afară în Betania și a stat acolo. Iuda înțelegând că arhiereii, fariseii și cărturarii țin sfat să prindă pe Iisus, s-a dus la ei. Pe drum obrăznicindu-se a început a se învăța pe sine: „Să dau pe acesta și voi câștiga bani„.

Ajungând la locul unde era sfatul evreilor, a bătut în ușă și a intrat. Când l-au văzut, a zis unul dintre ei: „Ce trebuință ai la noi, prietene ludo?” El a răspuns fără de nici o sfială: „Am auzit că vă sfătuiți să prindeți pe Iisus Nazarineanul, însă nu puteți că El umblă pe furiș din loc în loc. Dar să-mi spuneți ce-mi veți da mie, ca să-L dau în mâinile voastre. El nici unui om nu S-a încredințat fără numai nouă ucenicilor. Mie însă mai mult, fiindcă eu sunt iconomul Lui, banii de cheltuială sunt în mâna mea ca să cumpăr cele de trebuință. Astfel eu mai bine decât oricine vi-L pot da vouă„.

Evreii auzind s-au bucurat foarte, și îndată i-au dat Iui loc să șadă între dânșii. El șezând puțin a început a se tocmi cu ei, spunând că se grăbește. Evreii observând graba lui, și că nu ține așa la preț, au zis în glumă: „Îți vom da 30 de arginți, dacă-L vei da pe El în mâinile noastre„. Ei însă erau hotărâți să dea și o sumă mare de bani, numai să-L prindă și să-L piardă. Iuda grăbindu-se, s-a mulțumit cu acel preț derizoriu, le-a spus toate locurile pe unde se retrăgea Iisus. Apoi plecând, urmărea momentul potrivit să dea pe Iisus în mâinile lor…

Joi, mai înainte de praznicul Paștelui fiind ziua cea dintâi a azimelor, când trebuia să se jertfească Paștile au venit ucenicii la Iisus și i-au zis: „Învățătorule! Unde voiești să gătim Ție să mănânci Paștile?” Atunci Iisus a trimis pe doi ucenici ai Săi, pe Petru și pe Ioan, zicându-le: „Mergeți și gătiți nouă Paștile să mâncăm„. Ei au zis: „Unde voiești să gătim?” El le-a zis: „Iată intrând voi în cetate, vă va întâmpina pe voi un om aducând un vas de lut cu apă. Să mergeți după dânsul în casa în care va intra. Și ziceți stăpânului casei: „Învățătorul zice ție: Vremea Mea aproape este, la tine voi face Paștile cu ucenicii Mei? Unde este locul destinat pentru a face Paștile cu ucenicii Mei?” El vă va arăta vouă un foișor mare, așternut. Acolo să gătiți„.

Cei doi ucenici mergând în cetate, au aflat precum le zisese lor Iisus. Acolo au gătit Paștile. Făcându-se seară, a venit Iisus în acel foișor cu cei 12 ucenici ai Săi. Locul cu foișorul din casa lui Zevedeu, în care s-a făcut Cina cea de Taină, a dragostei și a frăției, se păstrează până în ziua de azi. El e spre sud, afară din cetatea Ierusalimului. Acel edificiu azi e o moschee mahomedană. Acolo se poate intra numai cu învoirea mahomedanilor. Arabii arată acolo un mormânt acoperit cu mătase verde, spunând că e mormântul lui David. Tradiția însă spune că e jos în temelia edificiului.

Iuda Iscarioteanul, mai înainte de a ajunge Domnul în casa lui Zevedeu, în „foișor”, unde era gătită cina, s-a despărțit de Apostoli, și alergând în cetatea unde erau evreii adunați, le-a spus în scurt, zicând: „Iată Nazarineanul a sosit acum în casa lui Zevedeu, precum v-am spus vouă și ieri„. Evreii auzind s-au bucurat foarte și au voit ca să oprească pe Iuda, ca după ce va însera bine să-i dea ostașii care erau pregătiți și mergând să-L prindă. Iuda însă le-a zis lor: „Voi nu știți că acesta este un om cu multe meșteșuguri. Șezând eu aici până va însera, se poate întâmpla ca El să se ducă în alt loc. Deci voi fiți gata. Stați aici cu ostașii gata pregătiți. Eu mă duc iarăși la dânșii. Când se vor așeza la masă mai târziu, când voi socoti eu, îndată voi alerga la voi și luând ostașii, lesne Îl vom prinde„.

Auzind acestea, evreii au sărit în sus jucând de bucurie, și l-au îndemnat ca degrabă să meargă la Iisus. Iuda grăbindu-se s-a dus îndată. Ajungând la casa lui Zevedeu, l-au întrebat pe el unii Apostoli: „Unde ai fost ludo?” El le-a răspuns cu minciuni: „Am fost în cetate, de unde am cercat să cumpăr câte ceva pentru cină!” Domnul șezând – zice Sfântul Ioan Gură de Aur – a făcut Paștile după lege, întâi în picioare stând, încinși, încălțați cu încălțăminte, rezemându-se în toiege și altele câte poruncea legea veche să se facă. „Când a sosit ceasul – zice Sfânta Evanghelie – a șezut împreună cu cei 12 ucenici. Iisus a zis lor: Cu poftă am poftit să mănânc aceste Paști cu voi, mai înainte de patima Mea. Zic vouă: că de acum nu voi mai mânca din acestea, până când se vor plini întru Împărăția lui Dumnezeu”.

Șezând ei și mâncând, Iisus știind că i-a venit ceasul, ca să se mute din lumea aceasta către Tatăl, iubind pe ai săi aleși din lume, i-a iubit pe ei până în sfârșit. În timpul cinei, când diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul ca să-L vândă pe El, știind Iisus că toate i-a dat Lui Tatăl în mâini și cum că de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu merge, S-a sculat de la masă, și-a pus veșmintele și luând un ștergar S-a încins. După aceea a turnat apă în spălătoare, a început a spăla picioarele ucenicilor și a le șterge cu ștergarul cu care era încins. Deci a venit la Simon Petru și acela i-a zis Lui: „Doamne! Tu vrei să-mi speli picioarele?” Iisus răspunzându-i i-a zis lui: „Ceea ce fac Eu, tu nu știi acum, dar vei cunoaște după acestea„. Petru a zis: „Nu vei spăla picioarele mele în veac„. Răspunsu-i-a Iisus: „De nu te voi spăla pe tine, n-ai parte cu Mine„. Atunci a zis Simon Petru Lui: „Doamne! Nu numai picioarele; ci și mâinile și capul„. Zis-a Iisus lui: „Cel spălat n-are trebuință, fără numai picioarele a le spăla și este curat tot. Și voi curați sunteți dar nu toți„. Aceasta a zis, fiindcă știa pe cel ce vrea să-L vândă pe El. Pentru aceea a zis: „Nu toți sunteți curați„.

După ce a spălat picioarele lor, Și-a luat veșmintele Sale, și șezând iarăși la cină, a zis lor: „Cunoașteți ce am făcut vouă? Voi pe Mine Mă chemați: „Învățătorul și Domnul”, și bine ziceți, că sunt. Deci, dacă Eu, Domnul și Învățătorul am spălat picioarele voastre, și voi datori sunteți unul altuia a spăla picioarele. Iată, pildă am dat vouă, că precum Eu am făcut și voi să faceți. Amin, amin zic vouă: Nu este sluga mai mare decât Domnul său, nici solul mai mare decât cel ce l-a trimis pe el. De știți, acestea fericiți sunteți, de le veți face. Nu pentru voi toți grăiesc. Eu știu pe cei pe care i-am ales; ci ca să se împlinească Scriptura: „Cel ce mănâncă pâine împreună cu Mine, a ridicat asupra Mea călcâiul său. Iată am spus vouă mai înainte de a se face, ca atunci când se va face, să credeți că Eu sunt. Amin, amin grăiesc vouă, cel ce primește pe care Eu voi trimite, pe Mine Mă primește; iar cel ce Mă primește pe Mine, primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine” (Ioan. 13, 1-20).

La auzirea acestor cuvinte o întristare mare s-a întipărit pe fețele tuturor. În foișor s-a făcut o jalnică și profundă liniște, ca liniștea mormintelor. Toți erau întristați adânc, așa precum se întristează cineva când se desparte de cel mai iubit prieten al său, pentru care n-are nădejde că l-ar mai vedea vreodată,

Iisus după ce a zis acestea ucenicilor Săi s-a tulburat cu Duhul și a mărturisit, zicând: „Amin, amin grăiesc vouă, că unul din voi Mă va vinde, cel ce mănâncă cu Mine„. Această prezicere a căzut ca un trăsnet asupra tuturor celor ce stau la cină. Ucenicii neînțelegând de cine vorbește, priveau unul la altul. Întristându-se ei foarte mult, au început a se întreba între dânșii, zicând: „Nu cumva eu sunt, Doamne?” Iisus răspunzându-le a zis: „Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela este care vrea să Mă vândă. Fiul Omului va merge precum este scris pentru El. Dar, vai omului aceluia prin care Fiul Omului se vinde! Mai bine i-ar fi fost lui, de nu s-ar fi născut omul acela„. Atunci a răspuns Iuda Iscarioteanul care L-a vândut pe El, zicând: „Nu cumva sunt eu, Învățătorule?” Iisus i-a zis lui: „Tu ai zis„.

Deci, mâncând ei Paștile după legea Vechiului Testament, (adică miel fript și verdețuri) Iisus a luat pâinea și binecuvântând a frânt și a dat ucenicilor Săi, zicând: „Luați mâncați, acesta este Trupul Meu, care se dă pentru voi. Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea„. Apoi luând Paharul (cu vin) după ce au cinat, mulțumind a dat lor, zicând: „Beți dintru acesta toți, că acesta este Sângele Meu al legii celei noi care se varsă pentru mulți spre iertarea păcatelor. Zic vouă, că de acum nu voi mai bea din acest rod al viței, până în ziua aceea când o voi bea cu voi în Împărăția lui Dumnezeu Tatăl Meu”.

La Cina de Taină s-a împărtășit și Iuda Iscarioteanul cu Pâinea și Vinul, transformate de Însuși Mântuitorul în Preasfântul Trup și Sânge al Lui. Acea împărtășire cu vicleșug, nu l-a împiedicat a săvârși groaznica nelegiuire, trădând pe Fiul lui Dumnezeu în mâinile celor mai înverșunați vrăjmași de moarte ai Săi. Din acea clipă el s-a hotărât definitiv ca să dea pe Mântuitorul în mâinile conducătorilor evreilor.

„Iată mâna vânzătorului cu Mine este la masă„. Ucenicii iarăși au început a se întreba între dânșii; care ar fi acela dintre ei care să îndrăznească a face lucrul acesta? Unul din ucenici, pe care îl iubea Iisus, sta cu capul pe pieptul lui Iisus. Simion Petru a făcut semn acestuia, să întrebe cine ar fi de care grăiește. Acela căzând pe pieptul lui Iisus, a zis Lui: „Doamne! Cine este acela care vrea să Te vândă?”. Iisus a răspuns: „Acela este căruia Eu întingând pâinea i-o voi da„. Atunci întinzând pâinea, i-a dat-o lui Iuda a lui Simion Iscarioteanul.

După ce Iuda a luat bucata (și a mâncat-o), atunci a intrat Satana într-însul. Deci i-a zis lui Iisus: „Ce vrei să faci, fă mai degrabă„. Iar aceasta nimeni din cei ce ședeau la masă n-au cunoscut, pentru ce i-a zis lui. Unii socoteau, de vreme ce pungă avea Iuda, că Iisus i-ar fi zis: „Cumpără cele ce ne trebuiesc de praznic„, sau să dea ceva săracilor. După ce Iuda a luat pâinea, îndată a ieșit.

Iuda Iscarioteanul mânat de Satana – care intrase într-însul când a mâncat din Preasfânta Pâine, cu hotărârea de a vinde pe Domnul – a ieșit noaptea afară din foișor, a părăsit hoțește Cina de Taină, adunarea, pe prietenii și frații săi de apostolat și pe Stăpânul. A alergat la cei mai înverșunați vrăjmași ai adevărului; la arhierei, cărturari, farisei și saduchei, cu care mai dinainte se înțelesese a-L da în mâinile lor pentru 30 de arginți.

Omul vinde pe Fiul lui Dumnezeu ca pe o marfă de rând, de lepădat. A alergat să le spună locul din grădina Ghetsimani, unde Iisus se retrăgea pentru rugăciune, ca să vină cu el acolo, pentru a-L da pe El în mâinile lor. Amintirea locului unde s-a făcut sfatul viclean se păstrează până azi. Sus pe vârful unui deal, un arbore bătrân cu ramurile bătute de vânturi, arată închinătorilor, locul unde s-a făcut vicleanul sfat, în noapte trădării Domnului Iisus.

Mântuitorul, Care toate le vede și le știe mai înainte, știa că momentul trădării e aproape. El vedea aievea pe ucenicul Său viclean, făcând târg cu cei mai înverșunați vrăjmași ai Săi, ca să-L vândă. În respectul acelui loc sfânt, și în cinstea gazdei care-l primise, pentru liniștea publică, El S-a hotărât a părăsi foișorul, împreună cu ucenicii Săi, și a se retrage ca o oaie spre junghiere, sus pe muntele Măslinilor. Acolo Se ruga El adeseori, acolo noaptea o petrecea în rugăciune. Aceasta o istorisește și Sfânta Evanghelie: „Și era ziua învățând în Sinagogă; iar noaptea ieșind, petrecea rugându-se în muntele ce se cheamă al Măslinilor” (Lc. 21, 37).

Când a ieșit cu ucenicii Săi, de cealaltă parte de pârâul Cedrilor și a mers după obicei în muntele Măslinilor, în satul care se numește Ghetsimani: „Atunci le-a zis lor Iisus: „Toți vă veți sminti întru Mine în noaptea aceasta, că scris este: „Bate-vor Păstorul și se vor risipi oile turmei”. Dar după ce voi învia, voi merge mai-nainte de voi în Galileea„. Atunci răspunzând Petru, a zis Lui: „Deși toți se vor sminti întru Tine, eu însă niciodată nu mă voi sminti„. Iisus i-a zis lui: ,,Amin, zic ție, că într-această noapte, mai-nainte de a cânta cocoșul de două ori, de trei ori te vei lepăda de Mine„. Petru a răspuns Lui: ,,De mi s-ar întâmpla și a muri împreună cu Tine, nu Mă voi, lepăda de Tine„. Asemenea și toți ucenicii au zis.

Apoi venind în grădina Ghetsimani a zis ucenicilor Săi: „Stați aici până voi merge să Mă rog acolo. Și luând pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zevedeu, Iacob și Ioan, a început a se întrista și a se mâhni, zicând: „Întristat este sufletul Meu până la moarte, rămâneți aici și privegheați împreună cu Mine„. Mergând puțin mai departe ca la o aruncătură de piatră, a îngenunchiat și aruncându-se cu fața la pământ se ruga, zicând: „Părinte, de este cu putință treacă de la Mine paharul acesta! Părinte, la Tine toate sunt cu putință; treci de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu; ci precum voiești Tu„. După această rugăciune aprinsă, Iisus a venit la ucenicii Săi pe care aflându-i dormind, a zis lui Petru: „Simone, tu dormi? Nu ai putut nici un ceas să priveghezi cu Mine! Privegheați și vă rugați ca să nu cădeți în ispită; că duhul este osârduitor; iar trupul neputincios.” A doua oară a mers de S-a rugat, zicând: „Părintele Meu, de nu poate trece paharul acesta de la Mine ca să nu-l beau pe el, fie voia Ta.” Apoi venind la ucenici i-a aflat iarăşi dormind, pentru că erau îngreuiați ochii lor de somn și nu știau ce să-I răspundă. Lăsându-i S-a dus iarăși de S-a rugat a treia oară zicând aceleași cuvinte. Atunci Înger din cer I s-a arătat, întărindu-L. Și fiind în suferință mare, – chin ca de moarte – mai cu dinadinsul se ruga, că, dacă este cu putință, să treacă de la Dânsul ceasul acela. Rugăciunea Lui se făcea cu o mare fierbințeală încât sudoarea Lui se făcuse ca picăturile mari de sânge și picurau pe pământ.

În timpul acela era noapte târziu. În Ierusalim zgomotul încetase. Luminile orașului se stinseră una câte una pe rând. În grădina Ghetsimani sub arbori seculari era întuneric. În liniștea adâncă a nopții, deodată aud, cu toții zgomot de voci și pași. După câteva clipe, au văzut printre arborii uriași, lumini de felinare și torțe. O mulțime mare de oameni înarmați cu săbii, sulițe și toiege, se apropiau. Iuda Iscarioteanul, care știa locul unde se retrăgea Iisus la rugăciune, conducea mergând înaintea lor. Sculându-se de la rugăciune a venit la ucenicii Săi, pe care i-a găsit dormind de întristare și le-a zis: „Dormiți de acum și vă odihniți. Iată s-a apropiat ceasul și Fiul Omului se dă în mâinile păcătoșilor. Sculați-vă să mergem, că iată cel ce M-a vândut, s-a apropiat.„

„Pe când încă grăia Iisus, iată luda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, a venit și împreună cu el mulțime de popor, ostași și slugi de la căpeteniile preoților şi de la farisei, cu felinare, cu făcli, cu arme și cu toiege. Iuda vânzătorul mergea în fruntea lor. El le dădu-se semn, zicând: Pe care îl voi săruta acela este, prindeți-L și-L duceți cu pază„.

Domnul văzându-i de departe, a ieșit în întâmpinarea lor și a zis către mulțimea ce venea: „Pe cine căutați?” Mulțimea a răspuns: „Pe Iisus Nazarineanul„. Mântuitorul le-a răspuns: „Eu sunt„. Aceste cuvinte au fost zise de Iisus cu atâta liniște, blândețe, demnitate și autoritate maiestuoasă, încât ostașii romani uimiți, au căzut jos, iar mulțimea slugilor sinedriului și a gloatei, s-a retras căzând amețită pe spate, încât și felinarele li s-au stins. Ei știau că Iisus a făcut multe minuni, pe care nimenea din aleșii lui Dumnezeu n-au fost în stare să le facă. Netemerea și prezentarea lui maiestuoasă, i-a îngrozit. Un om vinovat în timpul nopții, într-un loc așa de pustiu, în întunecimea pădurii seculare, ar fi putut scăpa. Mântuitorul însă, în multa lui nevinovăție, a rămas pe loc, blând, liniștit și cu prezența Lui impunătoare.

După aceea venindu-și în fire, ostașii împreună cu mulțimea slugilor și a gloatei, s-au sculat în sus, și-au aprins felinarele și torțele stinse, și apoi s-au apropiat iarăși de Mântuitorul. Ei iarăși le-a zis: „Pe cine căutați?” La auzirea acestui glas, înaintea căruia furtunile cumplite încetau, marea se liniștea, dracii tremurau și bolnavii se însănătoșeau; trupa aceea numeroasă, îngrozindu-se, a căzut iarăși la pământ, ca și mai înainte.

După câteva clipe, revenindu-și apoi, iarăși s-au sculat în sus de la pământ. Îndreptându-se iarăși către Mântuitorul, a zis Iuda Iscarioteanul către ostași: „Eu mă mir de voi, că sunteți așa de fricoși și becisnici. O mulțime așa de mare, nu puteți prinde un om!?” Ostașii au răspuns: „Dar tu pentru ce cazi pe spate ca și noi? Noi știm că tu ești povățuitor! Tu ai promis că mai întâi tu îl vei cuprinde și-L vei săruta, și noi vedem acum că și tu ești foarte neputincios, încât nici nu te poți apropia!” Iuda le-a zis: „Ce vă mai trebuie sărutare? Nu vedeți că El este singur aici înaintea voastră, dar voi sunteți neputincioși mai rău decât niște femei slăbănoage și fricoase!” Aceasta a făcut-o Domnul, arătându-ne nouă să cunoaștem că nu când au vrut ei, ci când El a binevoit s-a lăsat prins în mâinile lor. Atunci Iuda s-a apropiat de Mântuitorul și L-a sărutat (după cuvântul dat trupei pe care o conducea), zicând: „Bucură-te, Învățătorule!” „Prietene! – i-a zis Mântuitorul – cu sărutare vinzi tu pe Fiul Omului? Tu ascunzi mișeleasca trădare sub chipul sărutării care-i semnul dragostei sfinte? Dacă m-ar trăda astfel cel mai crunt vrăjmaș al Meu, a-și fi suferit!

Dar tu, omule, care cunoști toate blândețile, bunătățile și sfaturile Mele, tu iconomul tainelor Mele, tovarășul misiunii și lucrărilor Mele, tu ucenicul Meu pe care te-am hrănit cu Trupul și Sângele Meu, Mă trădezi prin sărutarea vicleană? O! ce durere mare! Nu este nici o durere în lume, ca durerea Mea„.

Mântuitorul vrând, după voia Tatălui, a se da în mâinile lor, s-a înfățișat pe sine înaintea lor, zicând: „Pe cine căutați? Am spus vouă, că Eu sunt; deci, de mă căutați pe Mine, lăsați pe aceștia să se ducă„. Acestea a zis Iisus, ca să se împlinească cuvântul care a zis: „Pe care i-ai dat mie, n-am pierdut dintr-înșii pe nici unul”.

Atunci apropiindu-se ei, au pus mâinile pe Iisus și l-au prins pe El. Și cei ce erau pe lângă El, văzând ceea ce vrea să fie, i-au zis lui: „Doamne, lovi-vom cu sabia?” Iar Simion Petru, având sabie, a scos-o pe ea și a lovit pe sluga arhiereului și i-a tăiat urechea lui cea dreaptă și era numele slugii Malh. Iar Iisus răspunzând, a zis: „Lăsați, până aici. Întoarce sabia ta în locul ei, că toți cei ce scot sabie, de sabie vor muri. Au ți se pare că nu pot ruga acum pe Tatăl Meu și să-Mi pună Mie înainte mai mult decât 12 legiuni de Îngeri? Paharul care Mi-a dat Mie Tatăl, au nu-l voi bea pe el? Dar cum se vor împlini Scripturile, care zic că așa se cade să fie?” și atingându-se de urechea lui, l-a vindecat. Arma lui Iisus era adevărul; iar nu sabia sau alt fel de armătură ca la puternicii veacului acestuia.

Apoi Iisus a zis celor ce veniseră la Dânsul, arhiereilor și voievozilor bisericii și bătrânilor: „Ca la un tâlhar ați ieșit, cu săbii și cu fuști (suliță de lemn) să mă prindeți pe Mine? În toate zilele fiind Eu în Biserică n-ați pus mâinile asupra Mea; ci acesta este ceasul vostru și stăpânirea întunericului: ci ca să se împlinească Scripturile.„

„Atunci lăsându-L pe El ucenicii Lui, toți au fugit. Iar un tânăr oarecare mergea după El îmbrăcat cu giulgiu pe trupul gol, l-au prins pe el tinerii. Iar el lăsând giulgiul, gol a fugit de la ei.”

Oastea și căpetenia cea peste o mie și slugile Iudeilor au prins pe Iisus și L-au legat pe El. Și L-au dus pe El întâi la Ana care era socrul lui Caiafa, arhiereul anului aceluia. Ei n-au stat mult, pentru că timpul era scurt, fiind aproape Paștile. Acolo s-au bucurat de izbânda lor, fiindcă și Ana făcea parte din sfatul nelegiuit, urzit împotriva lui Iisus.

Iuda Iscarioteanul asista la judecarea Mântuitorului de către sinedriu. El se convinge curând că a vândut sânge nevinovat și constată de la început că toți judecătorii lui Iisus sunt oameni perverși până în măduva oaselor. Când vede că Iisus este trimis înaintea lui Pilat spre a fi ucis, conștiința lui se trezește dintr-o data, sub loviturile celei mai necruțătoare remușcări. Iuda este însă incapabil de pocăință. Dacă, în această clipă hotărâtoare, el ar fi pornit spre Domnul, sufletul său era salvat. Dacă și-ar fi topit inima în lacrimi de regret, ca Petru, încă putea găsi iertare.

Dar el se îndreaptă tot spre templul iudaic, ca să încerce acolo repararea greșelii. Odată mai mult, el se convinge de perversitatea membrilor sinedriului. Căci atunci când declară ca a greșit vânzând sânge nevinovat, i se răspunde cu cinism că aceasta îl privește numai pe el. Atunci Iuda aruncă banii în templu și, ca un deznădăjduit, merge de se spânzură.

Așa se încheie, după Sfintele Evanghelii, viața acestui fiu al Gheenei. În cartea Faptelor Apostolilor, Sfântul Apostol Luca ne spune însă că Iuda Iscarioteanul nu și-a găsit sfârșitul numai prin simpla spânzurare. După cuvintele Sfântului Apostol Petru, el a căzut de la înălțime în adâncul prăpastiei și plesnind de la mijloc, i s-au vărsat toate măruntaiele (F.A. 1, 16-19).

„Iar arhiereii, luând arginții, au zis: Nu se cuvine a-i pune în vistieria templului, de vreme ce sunt preț de sânge. Și, sfătuindu-se, au cumpărat cu ei țarina olarului, pentru îngroparea străinilor. De aceea s-a și numit locul acela Țarina sângelui, până în ziua de azi. Atunci s-a împlinit ceea ce s-a spus prin Prorocul Ieremia, ce zice: Și au luat treizeci de arginți, prețul celui prețuit, care s-a prețuit de fiii lui Israil, și i-au dat pe țarina olarului, precum mi-a spus mie Domnul.” (Matei 27, 6-10).

Iuda și-a dat seama de gravitatea a ceea ce făcuse, dar nu și-a dat și prilejul de a se căi. Căderea sa îl conducea spre o dizgrație publică pe care mândria sa nu o putea nici tolera, nici depăși. Cu mândria și aroganța sa, Iuda Iscarioteanul nu poate avea milă de sine însuși, el nu s-a putut supune judecații celorlalți ca un păcătos. Iuda nu-și da lui însuși șansa de a cere iertarea lui Hristos. Se zice că Domnul nu a murit pe Cruce până nu a știut că Iuda s-a spânzurat. El l-a așteptat până în ultima clipă să vină să se pocăiască și să își ceară iertare. La fel face și cu noi, ne așteaptă până în ultima clipă să ne întoarcem la pocăință.