Dum. feb. 28th, 2021

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Judecata particulară și răsplătirea faptelor

Aceasta trebuie să îngrijoreze pe fiecare din noi. După ieșirea sufletelor omenești din trupuri și judecata lor particulară, urmează răsplata. Sufletele drepților se înalță la cer și dobândesc fericirea. Sufletele păcătoșilor însă, cad, se duc în iad, în adâncuri de: întristare, scârbă, chinuri și dureri. Răsplata ce se face imediat după moarte și judecata particulară, ne-o adeverește Mântuitorul în pilda cu bogatul petrecăreț și săracul Lazăr, zicând: „A murit săracul și s-a dus de Îngerii lui Dumnezeu în sânul lui Avraam. A murit și bogatul și s-a îngropat. Și fiind el în munci, în iad, ridicându-și ochii săi vede de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul lui. Atunci el strigă, zicând: „Părinte Avraame, miluiește-mă! Trimite pe Lazăr să-și întingă vârful degetului său în apă, și să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în văpaia aceasta! „Avraam i-a zis: „Fiule! Adu-ți aminte că tu ai luat cele bune în viața ta, asemenea și Lazăr pe cele rele. Acum acesta se mângâie; iar tu te chinuiești”. Privitor la aceasta Sfântul Ioan Hrisostom zice: „Îngerii I-au dus pe săracul Lazăr cel răbdător în sânul lui Avraam… Bogatul care trăia zilnic în păcate, în desfătări și în lux, și-a pregătit prin aceasta o pedeapsă încă mai mare, un foc încă și mai arzător, o judecată neîmblânzită și o răzbunare neîmpăcată”.

După unii se crede că ar fi șapte stări de fericire a sufletelor în rai pentru drepți și șapte stări de muncire a sufletelor păcătoase în iad, după numărul judecăților lui Dumnezeu pe pământ.

Așijderea și după cele șapte virtuți și șapte păcate de moarte. Noi însă socotim că: și unele și altele vor fi foarte multe, un labirint de fericiri în Rai și de torturi în iad. Cele 365 de păcate felurite ne silesc să vedem și să credem așa: Biruitorii celor 365 de păcate se vor ferici în peste 365 de felurite bunătăți strălucite; iar cei care s-au robit feluritelor păcate, se vor osândi după felul, greutatea și mulțimea lor.

În iad ori în rai? „Un ostaș oarecare – istorisește Sfântul Grigore Dialogul – din cetatea noastră (Roma) biruindu-se de o grea boală trupească, a murit. Trupul lui zăcea acum fără de suflet. După câtva timp trupul acesta degrabă a început a se mișca. Sufletul său s-a întors în trup. Astfel, venindu-și în sine, a spus cele ce văzuse în timpul cât zăcuse în nesimțire. Cele istorisite îndată s-au făcut cunoscute multora. După reînsuflețire el istorisea că a văzut un pod mare sub care era o vedenie întunecoasă, o putoare nesuferită și o negură mare ieșea de acolo. În adâncime, pe sub acel pod, erau niște livezi înverzite, împodobite cu fel de fel de ierburi și de flori mirositoare. Pe acele pajiști plăcute erau: cete, cete de oameni îmbrăcati în haine albe. Ei petreceau acolo cu mare bucurie. Și atâta de multă mireasmă era în locul acela, încât cei ce erau duși și își petreceau acolo în locul acela minunat, se umpleau de acea bună mireasmă. Acolo erau fel de fel de locașuri acelea mai era Zidită o casă împodobită, alcătuită din niște minunate podoabe de foarte artistic lucrate. A cui era acea casă, el n-a putut afla. Peste malul râului aceluia erau și alte multe locașuri. De unele din ele se apropia putoarea care ieșea din adânc pe sub pod. De celelalte multe clădiri însă, nicidecum nu se apropia acea putoare. Podul acela era făcut cu atâta iscusință (dibăcie, pricepere), încât cei nedrepți când mergeau pe el, se clătinau, cădeau, se prăbușeau în adâncul acela întunecos și puturos al râului ce curgea în adâncime. Drepții, în care nu se aflau păcate și greșeli, treceau pe pod cu pași siguri și fără nici o grijă.

În adâncul acelor înfricoșate locuri ale iadului aceluia, a văzut spânzurat cu capul în jos pe un oarecare Petru, fost mai mare în rânduiala bisericească, care murise de vreo patru ani. Acela era legat cu mare legătură de fier, pentru cruzinłile lui. Când i se poruncea să bată pe cineva pentru greșelile lui, el îl bătea mai mult, după patima lui sălbatică. Cruzimea aceea știută de toți care-l cunoșteau l-a cufundat în acea osândă după despărțirea lui de trup”.

Cele văzute și istorisite aici de acel creștin reînsuflețit, prin condeiul Sfântului Marelui Ierarh al Bisericii din Roma, este una din multele trepte de osândire a sufletelor surprinse de moarte în păcate și de fericire a sufletelor drepților. Aici e locul să ne întrebăm: Noi cum stăm cu mântuirea? Ce loc ne-am pregătit? La ieșirea din trup oare în ce loc ne vom duce? În Rai? Ori în iad?… Dumnezeu vrea sa ne mântuim, să intrăm în fericire. Pentru aceasta însă trebuie să vrem și să conlucrăm și noi după voia și buna plăcere a Lui. Oricare, după cum va lucra, așa plată își va lua. Care a făcut fapte bune, merg în Rai la fericire. Cei care însă, au făcut fapte rele, cad în iad cu mare jale.

Nicodim Măndiță; Judecata Particulară