Dum. nov. 22nd, 2020

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Justificarea prin credință luminează sufletele

Justificarea prin credință luminează sufletele și:

a) Se numește dreptate: „Dreptatea lui Dumnezeu prin credința lui Iisus Hristos, la toți și peste toți cei ce cred că nu este deosebire…” (Rom. 3, 22; 4, 13; 9, 30; 10, 6; Filip. 3, 9)

b) Înlătură mândria și propria dreptate: „Întru multă răbdarea lui Dumnezeu, spre arătarea dreptății Lui în vremea de acum; ca să fie El drept și îndreptând pe cel ce este din credința lui Iisus…” (Rom. 3, 26; Gal. 2, 16; 5, 4; Efes. 2, 8-9)

c) Credința nu nimicește legea: „Unul este Dumnezeu, care va îndrepta tăierea împrejur din credință și netăierea împrejur prin credință. Deci au doară stricăm legea prin credință? Să nu fie; ci întărim legea…” (Rom. 3, 30-31)

d) Credința trebuie să fie din inimă: „Apostolul Filip a zis famenului Candachiei: „De crezi cu toată inima ta în Iisus, cu putință este a te boteza”. Famenul a răspuns zicând: „Cred că Iisus Hristos este fiul lui Dumnezeu…” (F. Ap. 3, 37)

e) Credința lucrează prin dreptate: „Întru Hristos Iisus… folosește credința care lucrează prin dragoste…” (Gal. 5, 6; I Tea. 1, 9; Tim. 1, 5; Trt. 3, 15; Filim. 1)

f) Credința e nedespărțită de dragoste: „Pace, fraților, și dragoste cu credință, de la Dumnezeu Tatăl și Domnul nostru Iisus Hristos.” (Efes. 6, 23; I Tes. 5, 8; I Tim. 1, 14; II Tim. 1, 13; I Ioan 3, 23; 5, 1)

g) Credința fără dragoste e zadarnică: „De aș grăi în limbile omenești și îngerești, iar dragoste nu am făcut, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. De aș avea proorocie și de aș ști toate tainele și toată știința și de aș avea toată credința, cât să mut și munții; iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu să-l ardă și dragoste nu am, nici un folos nu-mi este. Dragostea îndelung-rabdă, se milostivește, nu pizmuiește, dragostea nu se trufește, nu se înalță. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se întărâtă, nu gândește răul, nu se bucură de nedreptate; ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă, dragostea niciodată nu cade…” (I Corin. 13, 1-8)

h) Credința se arată prin fapte: „Tu crezi că Dumnezeu unul este și bine faci; dar și dracii cred și se cutremură. Voiești dar să înțelegi, o, omule deșert, că credința fără de fapte moartă este? Avraam, părintele nostru, au nu din fapte s-a îndreptat, suind pe Isaac, fiul său pe Jertfelnic? Vezi că, credința lucra dimpreună cu faptele lui, și din fapte s-a împlinit credința? Și s-a împlinit Scriptura care zice: „Și a crezut Avraam lui Dumnezeu și i s-a socotit Lui întru dreptate și prieten al lui Dumnezeu s-a chemat. Vedeți dar că din fapte se îndreptează omul; iar nu numai din credință. Așijderea și Raav curva, au nu din fapte s-a îndreptat, primind pe vestitori și pe altă cale scoțându-i?” (Iac. 2, 21-25)

i) Credința fără de fapte este moartă: „Credința dacă nu are fapte este moartă singură… Precum trupul fără de duh rnort este, așa și credința fără de fapte rnoartă este.” (Iac. 2, 17,20, 26)

j) Credința fără de fapte nu mântuiește: „Ce folos este, frații mei, de ar zice cineva că are credință; iar fapte nu are? Au poate credința (singură fără de fapte bune) să-l mântuiască pe dânsul?…” (Iac. 2, 14-17)

k) Credința fără fapte este asemenea demonilor: „Tu crezi că Dumnezeu unul este, bine faci; dar și dracii cred și încă se și cutremură…” (Iac. 2, 19; Mt. 8, 29; Mc. 1, 24)

l) Fără credință nu putem plăcea, nici a ne apropia de Dumnezeu: „Fără de credință nu este cu putință a bine plăcea lui Dumnezeu, că trebuie cel ce se apropie de Dumnezeu, să creadă cum că este, și celor ce-l caută pe Dânsul este dătător de plata.” (Evr. 11, 6; Ps. 77, 21-22)

m) Tot ce nu este potrivit cu dreapta credință, este păcat: „Tot ce nu este din credință, este păcat…”. „Toate sunt curate celor curați (în dreapta credință); iar celor necurați și necredincioși nimic nu este curat; ci li s-au spurcat lor și mintea și știința. Pe Dumnezeu mărturisesc că Îl știu; iar cu faptele îl tăgăduiesc, urâți fiind, nesupuși, și spre tot lucrul bun netrebnici…” (Tit. 1, 15-16; Evr. 11, 6; Mt. 15, 11; Rom. 14, 26; II Tim. 3, 5; Apc. 2, 4-5)

protos. Nicodim Măndiță; Credința, nădejdea și dragostea