Lepădarea de sine este schimbarea stării lăuntrice

Cine vrea să lase calea cea largă și să o apuce pe calea creștinească (iar asta trebuie s-o facă oricine vrea să se mântuiască) trebuie să se lase de cele rele, și să se întoarcă spre Dumnezeu cu pocăință și părere de rău pentru faptul că a trăit în largul voii sale și a nesocotit voia lui Dumnezeu, și să se schimbe, și să înceapă o viață nouă, bineplăcută lui Dumnezeu. Pe calea creștinească se cere chiar de la început ca omul care vrea să meargă pe ea să se lepede de sine, fiindcă așa ne învață Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine (Mc. 8, 34). Ce înseamnă lepădarea de sine?

Lepădarea de sine înseamnă să devii altul — nu după fire, ci după starea lăuntrică: iubitorul de arginți să se lepede de iubirea de argint, iubitorul de slavă — de iubirea de slavă, curvarul și preacurvarul de pofta cea necurată, mâniosul și răutăciosul — de mânie și răutate, trufașul — de trufie, nemilostivul — de împietrirea inimii sale, cel cu nărav rău de năravul său. Astfel, firea rămâne aceeași, dar năravul se schimbă. Rămâne ce a zidit Dumnezeu, se schimbă ce a făcut omul, și acesta devine altul — altul după nărav, nu după fire.

Se spune că un oarecare tânăr trăia în necurăție cu o desfrânată și că, dorind să se lase de această spurcăciune și să se îndrepte, s-a depărtat de ea pentru o vreme, și când a simțit că s-a stins în el pofta s-a întors acasă. Întâlnindu-se întâmplător cu ea, a trecut pe alături în tăcere. Atunci când, în ziua următoare, s-a întâlnit din nou cu ea, femeia i-a zis: „Eu sunt cutare, ce, nu mă recunoști?” „Dar eu nu sunt acela pe care îl știi tu„, a răspuns el.

Așadar, nici tu să nu mai fii cel dinainte. Schimbă-te, și nu vei mai fi același. Nu căuta slava, cinstirea, bogăția și desfătările acestei lumi; să nu te mânii și să nu te răzbuni când ești defăimat și ți se face supărare; să nu desfătezi și să nu te îngâmfi atunci când ești lăudat; să nu îți pară rău și să nu cârtești când ți se răpește avutul — și nu vei mai fi același. Tocmai asta este lepădarea de sine. Atunci vei merge pe calea strâmtă, și vei purta crucea ta, si vei urma lui Hristos.

Când omul se va lepăda de năravul său cel rău și își va îndrepta starea lăuntrică, atunci și faptele, cuvintele și întreprinderile lui cele dinafară se vor îndrepta: mâinile lui nu vor face răul, limba lui nu va grăi răul, picioarele lui nu vor merge la rău, urechile nu vor asculta răul, ochii lui nu vor privi răul, întrucât voia lui nu va voi răul, ci numai binele, și astfel va fi bună împreună-glăsuire între inimă, altfel spus starea lăuntrică, și mădularele dinafară și faptele lor. Căci de inimă depinde orice faptă și orice vorbă: din inima dreaptă și bună ies fapte și cuvinte drepte și bune, după cum dintr-un izvor curat curg unde curate, lăuta bună scoate sunet bun, clopotul bun răsună bine, vasul cu miresme răspândește mireasmă bună și, după cuvântul Domnului, pomul bun face roade bune (Mt. 7, 17).

Virtuții adevărate îi urmează ispita. Satana se ridică întotdeauna împotriva robilor lui Hristos și, cu îngăduința lui Dumnezeu, le face necazuri fie prin sine însuși, fie prin oameni răi. Aici este nevoie de răbdare: toate restriștile ce ni se întâmplă trebuie să le răbdăm fără cârtire, cu mărime de suflet, si prin răbdare să biruim, și să primim toate necazurile ca pe niște lucruri trimise de Dumnezeu, ca să arătăm că II cinstim cu adevărat. In acest fel, satana va fi făcut de rușine, iar omul care-L cinstește cu adevărat pe Dumnezeu va fi cunoscut și încununat.
Astfel, ispita venită de la diavol asupra Dreptului Iov, pe care acesta a răbdat-o cu mărime de suflet, a arătat că el era cinstitor de Dumnezeu cu adevărat, și diavolul n-a găsit cu ce să-l mai clevetească — el, care înainte îl clevetea zicând: Oare pe degeaba se teme Iov de Dumnezeu? (Iov 1, 9). Fiind biruit și rușinat prin răbdare, a amuțit.

Tocmai asta înseamnă a-ți lua crucea: să fii gata a răbda toate potrivniciile ce ți se întâmplă, chiar și până la moarte, dacă va fi nevoie, pentru Dumnezeu, de aceasta. Ce înseamnă a-ți purta crucea? Răspuns: a răbda fără cârtire și cu mărime de suflet orice s-ar întâmpla.

Așa trebuie să urmeze lui Hristos cel ce își poartă crucea, precum a zis Domnul: Să ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie (Mc. 8, 34).

Sfântul Tihon din Zadonsk; din cartea: Povețe ale sfinților