Limba celui ce vorbește de rău este căruța dracilor

Sfinții Părinți numesc limba „răutate plină de otravă aducătoare de moarte”. Cu limba binecuvântăm pe Dumnezeu, cu dânsa blestemăm și vorbim de rău pe aproapele, la fel și cu mintea. Vrăjmașul le ia pe amândouă aceste organe: mintea o întunecă cu gândurile rele și limba cu cuvinte rele. Și atunci omul devine unealta vrăjmașului, că și gândurile lui sunt spurcate, cu limba și cuvintele lui. Trebuie mare băgare de seamă cu vorbirea de rău.

Deci iată câtă primejdie este pentru unul care nu știe să-și păzească limba, că zice: Cel ce-și stăpânește limba sa este bărbat puternic și desăvârșit care poate să-și stăpânească trupul. Că și corăbiile cât sunt de mari, o mică cârmă le îndreaptă pe toate părțile. Așa-i limba pusă între mădularele noastre; cică ea aprinde toată roata firii și se aprinde de gheenă. Pentru că omul dacă nu-și stăpânește limba este în mare primejdie. De aceea a zis Solomon: Mai bine este să cadă cineva de la loc înalt, decât să cadă prin limbă. Dacă a căzut de la loc înalt, ori a murit ori mai trăiește, dar dacă a căzut prin limbă își pierde sufletul.

Că un lucrul greu dacă l-a scăpat omul din limbă e mare primejdie; cum sunt preoții, arhiereii, dacă ar spune un blestem cuiva, că n-au voie să blesteme, numai pe eretici (sectari), altfel nu-i voie, pentru că cu un singur blestem își pierd preoția și arhieria.

Deci o să vorbim ceva despre limbă. Sfântul Isaac Sirianul zice așa: „Limba omului drept este scaunul Împăratului Hristos, iar limba celui rău este căruța dracilor”. Și iată pentru ce: Omul drept totdeauna vorbește și totdeauna tace. Cum? Vorbește numai cele spre zidire și spre întemeiere, dar tace dinspre cele rele. Asta este ce spune Sfântul Pimen la Pateric: „Este om care toată ziua vorbește și toată ziua tace, și este om care toată ziua tace și toată ziua vorbește”. Și a întrebat ucenicul: „Cum este asta, avva?” „Așa, fiule: este om care tace, dar are răutate în mintea lui și în mintea lui vorbește așa: are ciudă pe cel bogat, are ciudă pe cel sărac, are ciudă pe cutare, judecă pe cutare, clevetește, se răzbună în mintea lui pe cutare, gândește rău de cutare, îi pare rău de fericirea altuia, și toată ziua vorbește numai cuvinte de folos spre zidirea Bisericii și a lui și a altor suflete”.

Deci acel care vorbește numai spre zidire și numai spre folos, limba lui este scaunul lui Hristos, iar acel care vorbește numai rele și nu tace din gură, limba aceluia este căruța dracilor. Cum? Poartă toți dracii pe limbă. Amuș clevetește, amuș spune minciuni, amuș spune glume, amuș vorbește răutăți, amuș judecă pe cutare, amuș spune de cutare, toată ziua vorbește, că fiecare patimă este un drac rău, cum arată Sfântul Efrem Sirul: „Și vorbind mereu atâtea lucruri rele, poartă aceste patimi pe limbă, mai bine zis pe acești draci care se arată prin patimi”.

Ce se întâmplă însă? Un om din fire este vorbăreț. Așa-i din fire. Altul nu-i din fire, ci a citit mult, a învățat mult, sau cutare, sau a auzit multe, și vorbește cele ce le-a auzit și le-a memorizat. Să știți un lucru: cineva spunea că greșala cu limba este mică. Doamne ferește, nu-i mică. Dacă și păcatele cu gândul sunt mari, apoi cu limba sunt mai mari. Sfântul Efrem Sirul spune așa: „Nu mă aruncați în negrijă, frații mei, pentru păcatele cu gândul că ar fi mici! Dacă păcatele cu gândul ar fi fost mici, nu judeca Hristos preacurvie întru poftă de muiere și ucidere întru ura de frate”. Că ce a zis? Cine se uită la femeie spre a o pofti – nu așa simplu – este preacurvar în inima sa…Cine urăște pe fratele său, a ucis pe fratele său.

Ai văzut cât este de gingașă legea creștină? Ea nu face ca Legea Veche, să cosească păcatul cum cosim noi iarba, pe deasupra, și rădăcina să rămână acolo să crească alta. Legea Evangheliei scoate păcatul din rădăcină. Nu numai să nu faci păcatul, nici să nu poftești. Nici să nu te pornești cu ură. Dar mai greu decât păcatul acesta este al limbii. De ce? Pentru că cuvântul este sluga minții, după Sfinții Părinți. Mintea naște pe gând și gândul formează cuvântul. Și auzi ce spune Evanghelia? că din prisosința inimii grăiește gura. Omul cel bun – zice Mântuitorul – din comoara inimii sale scoate cele bune, și omul cel rău, iarăși din comoara cea rea, scoate cele rele… Și cele rele se manifestă întâi prin gând și al doilea prin cuvânt.

De multe ori pierdem toată osteneala noastră și toată fapta bună, dacă nu păzim acestea două: mintea și limba. Că tot păcatul se începe de la minte, de la gând, și toată fapta rea se exprimă întâi prin limbă. De aceea trebuie mare băgare de seamă.

Poate ați citit voi prin diferite cărți de morală creștină acea istorioară despre păcatul limbii, cu femeia care nu-și înfrâna limba și duhovnicul ei care i-a dat canon să semene sămânță de scai și după aceea să o adune. Cum sunt scaii aceia că s-au dus și au umplut lumea și nu-i mai poate strânge nimeni înapoi, așa sunt roadele păcatului din limbă.

Iată ce-am vrut să spun: am vrut să arăt cât de mare este păcatul din limbă. Ți se pare o glumă? Așa ne pare nouă păcatul cu limba. Dar ai auzit ce spune Proorocul David? Gura ta a înmulțit răutatea și limba ta a împletit vicleșug.

Unul spune o minciună în marginea asta de sat și du-te și o ascultă în cealaltă margine cât îi de mare, cât au mai mărit-o oamenii. Aici s-a întâmplat mică, acolo-i mare. A spus unul o minciună, celălalt a mărit-o, celălalt a făurit-o, celălalt a creat altele dintr-însa, și se vatămă atâta lume de la minciună a unuia sau de la o clevetire sau de la o vorbire de rău, atâtea auzuri, atâtea suflete. Deci aceasta am vrut să vă spun: Mare lucru este să-și stăpânească omul mintea și gândurile, dar nu mică lucrare este și aceasta de a-și stăpâni limba.

Ați auzit în Evanghelie că spune așa: Doi vor fi în țarină; unul se va lua și altul se va lăsa. Doi vor fi pe pat; unul se va lua și altul se va lăsa. Doi vor fi în casă; unul se va lua și altul se va lăsa. Două vor fi la moară; una se va lua și alta se va lăsa. Știți voi ce înseamnă asta? Să le tâlcuim aici cu cuvintele Sfântul Efrem Sirul: Doi vor fi în țarină… Știți voi ce înseamnă țarină? Toată lumea asta. Mântuitorul când a fost întrebat despre neghinele țarinii a spus așa: țarină este lumea, neghinele sunt fiii celui viclean, iar grâul, fiii împărăției. Dar aici Evanghelia spune: Doi vor fi în țarină… În lumea aceasta, care-i țarina lui Dumnezeu, sunt oameni buni și drepți, sunt oameni păcătoși și răi. Și cei buni se iau pentru Împărăția Cerului, iar cei păcătoși se lasă pentru gheenă. Asta înseamnă Doi vor fi în țarină.

Apoi spune așa: Doi vor fi pe pat. Unul se va lua și altul se va lăsa. Când spune Evanghelia că doi vor fi pe pat, boala o arată. Pe cei bolnavi, că vedeți dumneavoastră, numai în spitalele din România sunt atâtea mii de bolnavi. Vezi câți sunt la pat? Dar sunt bolnavi drepți, cum a fost Lazăr și Iov care în boală n-au cârtit și au mulțumit lui Dumnezeu pentru suferință de atâția ani, și sunt bolnavi nedrepți, cum a fost Ghezi care s-a leproșat.

Deci când zice doi vor fi pe pat, iată boala, adică cei ce zac, unul se va lua și altul se va lăsa. Se ia întru Împărăție bolnavul cel drept care în timpul bolii cheamă preotul, se mărturisește curat, își face Sfântul Maslu, se împacă cu toți și-și plânge păcatele lui până la ultima suflare. Acela se ia pentru Împărăție. Și se lasă pentru gheenă bolnavul acela care nici în vremea bolii nu lasă țigara, nu lasă rachiul, nu lasă înjuratul și-i spune femeii: „Să nu-mi aduci popa, să nu-l văd aici, că eu n-am să mor!” Că nu-l lasă dracul nici la moarte să-i aducă preotul să-l împace cu Dumnezeu. Asta înseamnă doi vor fi pe pat, arătând boala lor, unul se va lua și altul se va lăsa.

Apoi zice: Doi vor fi în casă; unul se va lua și altul se va lăsa. Cine sunt cei din casă? Cei din casă sunt conducătorii popoarelor și a judecătorilor și a armatelor și a puterii politice și a statului și acei ce conduc comunele și județele, toate, toate care sunt în viața de obște a țării. Și sunt și oameni buni și oameni răi în casă. Dar de ce le spune din casă? Pentru că aceia nu merg la prășit cu noi. Aceia conduc din casă. Du-te la un notar al comunei, el are registru de câți s-au născut în comuna asta și câți au murit. La dânsul scrie. De la el iei certificatul de naștere și certificatul de înmormântare. Va să zică el din casă știe câți s-au născut în comuna asta și câți au murit.

Tot așa și cel din armată știe câte regimente are, și tot așa fiecare din casă. Așa sunt și judecătorii care de la tribunal știu câte procese, câtă lume au, așa sunt toți care conduc poporul din afară și ei au scrise toate.

Dar între aceștia sunt și oameni buni, și acei buni se iau pentru Împărăția Cerurilor, sunt și oameni răi care nu-și fac datoria lor așa cum scrie cartea, nici față de stat, nici față de sufletul lor și de Biserică. Și aceia se lasă pentru gheenă.

Și mai departe zice: Două vor măcina la moară – ați auzit. Ați văzut ce spune Sfântul Efrem? Două, n-a mai zis doi aici. Două vor măcina la moară sunt femeile, că ele macină multe tare, că nu mai tac din gură. Și sunt femei care macină făină bună, că vorbesc cuvântul lui Dumnezeu și învață pe copii frica de Dumnezeu și vorbesc numai de bine pe alții și își iau aminte de sine, și-și iau aminte de cuvintele lor și de limba și gura lor și o păzesc. Și acestea se iau pentru Împărăția Cerurilor.

Și sunt femei care le place toată ziua să vorbească de rău, să clevetească, să spună minciuni, să facă fel de fel de izvodiri, și acelea se lasă pentru gheenă. Moară a numit lumea aceasta că se învârte veșnic, are evoluție și merge de la naștere spre moarte și iarăși se învârte și toate problemele cu cele patru anotimpuri, cu cele patru stihii, și mai departe. Deci când a zis: Două vor măcina la moară, a arătat mulțimea femeilor care macină, unele spre bine, de a crește copiii în frica de Dumnezeu, de a învăța de bine și pe alții, de a sfătui cele mai bătrâne pe cele mai tinere să fie cinstite, să fie cu frica lui Dumnezeu și așa mai departe, și altele care macină rău și acelea se lasă pentru gheenă, cum spune acolo. Și aceasta fiindcă a fost cuvântul despre paza limbii, mi-am adus aminte și acestea să vi le spun.

Mai este ceva: cine-și păzește limba sa are mare liniște sufletească. Limba este făcută de Dumnezeu să vorbească numai cele bune și cele spre slavoslovia lui Dumnezeu și cele de trebuință. Că nu ne-a făcut Dumnezeu să fim muți. Te-a întrebat cineva, ți-a cerut un lucru, ți-a cerut un sfat, trebuie să vorbești cu soția, cu copiii: „O să facem un gard, o să mergem la târg…”, mă rog, ce ai de făcut. Dar când vin cele rele oprește-te, pentru că prin cele ce am vorbit ne legăm înaintea lui Dumnezeu cu limba noastră. Și acum ni se pare o glumă, dar dacă nu ne-am mărturisit sau dacă neam mărturisit și n-am făcut canonul, ca femeia aceea care a semănat scai, de care v-am pomenit mai înainte că n-a mai putut să adune toată sămânța care s-a împrăștiat, apoi ne așteaptă dincolo osândă.

Cuvântul „diavol” vine din limba greacă unde înseamnă clevetitor, fiindcă diavolii ne clevetesc pe noi înaintea lui Dumnezeu când greșim: „Ia uite ce-a făcut cutare!” Întâi ne îndeamnă să facem rău și apoi ne clevetesc. „Uite ce-a spus! Uite ce-a făcut!” Și ei pe urmă clevetesc pe Dumnezeu la om, cum a făcut la Adam: „Ce-a zis Dumnezeu? Nu-i adevărat. Ai să te faci dumnezeu”. Și pe om, la Dumnezeu: „Uite ce a făcut Adam!” Ne punem rău noi cu Dumnezeu și pe Dumnezeu cu noi, ca totdeauna să tragă asupra noastră osândă și cu acesta se aseamănă și omul păcătos care clevetește, care pârăște, care spune minciuni, și care-i place în toată vremea să vorbească, fără să se controleze dacă vorbește bune sau rele.

De aceea vă spun, cât ne-a ajuta mila Domnului, bine este să luăm aminte toți să cârmuim limba noastră cât se poate mai mult, ca să fie scaun al lui Hristos, cum v-am spus mai înainte, și să nu fie căruța dracilor. Amin.

Cleopa Ilie, Ne vorbește părintele Cleopa vol. 14