Trebuie să ne stăpânim limba, să avem înfrânare în cuvânt.
Neînfrânarea, cuvântul nelalocul lui, pe omul mândru poate să-l supere, iar pe cel neputincios să-l smintească. Pe cel guraliv poate să-l ducă la osândire și clevetire.
La neînfrânarea în cuvânt a omului, el se mânie, întotdeauna risipește din gura sa mulțime de reproșuri, ocări către oameni – atât către cei apropiați, cât și către cei care sunt nevinovați.
Omul neînfrânat în cuvânt, care se află în necaz, revarsă un întreg râu de cârteală și de plângeri asupra tuturor și a toate.
La mulțumire, dimpotrivă, revarsă nenumărate laude, slăvindu-se pe sine, arătându-și mulțumirea de sine, și exaltarea.
Pentru aceasta, trebuie să urmărim în de aproape cele ce vorbim și despre ce vorbim. Cuvântul nostru ar trebui să fie doar bun, doar spre zidire, doar spre proslăvirea lui Dumnezeu. Doar spre zidirea sufletească, spre mântuirea aproapelui.
În toate timpurile oamenii au acordat acestui fapt multă atenție. Și dacă grăirea deșartă oamenii o rabdă uneori pentru plăcere, în același chip iubitorii de grăire deșartă își pierd respectul în ochii oamenilor.
Și înțelepții de demult, atunci când primeau ucenici, nu se grăbeau, ci mai dinainte îi ispiteau pe ei printr-o tăcere îndelungă și abia atunci îi lăsau să se hotărască singuri. Astfel, cu luare-aminte făceau alegerea, spre binele ucenicilor lor.
Să nu osândim, să nu clevetim, să nu calomniem. Să păzim gura noastră de orice chip al putreziciunii, amintindu-ne că, cuvântul este darul lui Dumnezeu.
Să folosim cuvântul doar pentru slava lui Dumnezeu și pentru zidirea și folosul aproapelui, întru care să ne ajute și nouă Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos, Căruia fie slava și cinstea acum și pururea și în vecii vecilor! Amin!
schiarhimandritul Khiril Pavlov