Distribuie

Frate! Lupta cu patimile trupești este o luptă deosebită de toate celelalte. Iar ca să știi a lupta după rânduială, trebuie să deosebești trei momente și trei atacuri: înainte de ispită, în timpul ispitei și după ispită.

Războiul dinainte de ispită este, de obicei, împotriva cauzelor care produc această ispită. Adică trebuie să lupți astfel împotriva acestei patimi, nu stându-i împotrivă cum te-am învățat la celelalte patimi, ci fugind cu toată puterea de orice prilej care te poate ademeni. Și dacă vreodată e neapărată nevoie a vorbi cu cineva, vorbește scurt, cu fața respectuoasă, liniștită și serioasă. Dă mai bine cuvintelor tale puțină asprime iar nu dulceață.

Nu da crezare vrăjmașului tău în veacul veacului„, zice Sirah (12, 12). Nu te încrede nici în tine. Fiindcă, după cum arama (bronzul) naște dintr-însa rugina, tot astfel firea ta cea stricată naște dintr-însa răutatea. „Fiindcă după cum arma ruginește, așa și răutatea lui”.

Încă odată, nu te încrede în tine însuți, chiar de am zice că nu simți și n-ai simțit atâția ani aceste îmboldiri ale trupului. Căci acest viciu condamnabil face într-o oră ceea ce n-a putut face în mulți ani, si adeseori are lucrările lui tainice și ascunse. Cu cât se face mai prietenos, cu atât mușcă mai mortal.

De aceea e mai bine a se teme cineva (cum a arătat și arată experiența) de persoanele cu care se însoțește decât a avea o tovărășie nechibzuită, fie pentru motivul că i-ar fi rude, fie pentru că sunt cucernice și bogate, ori pentru că a primit o binefacere de la ele și se crede totdeauna îndatorat a le purta respectul și a le mulțumi. Cu o astfel de tovărășie nechibzuită se amestecă plăcerile otrăvitoare ale simțurilor, încât fără a ne da seama, încet-încet, străbat până la măduva sufletului adevărat, întunecând rațiunea în așa fel că ei încep a crede că nu-i nimic, oricât de monstruoase și periculoase ar fi cauzele păcatelor, adică: privirile drăgăstoase, cuvintele dulci ale unei părți și ale alteia, semnele și mișcările necuviincioase, strângerea mâinilor ș. a. Apoi ajung să cadă, fie în păcatul cel mare, fie în pasiunile diabolice, din care cu greu se pot libera.

De aceea, frate, fugi de foc fiindcă ești câlț. Nu zice niciodată că ești câlț udat ori îmbibat cu apă. Nu te bizui pe o voință puternică. Nu! Consideră-te câlț uscat și îndată ce vei mirosi focul, ești nimicit, cum este scris de Samson: „A rupt vinele cum ar rupe cineva o ață de câlți care ar atinge-o focul” (Judec. 17, 9).

Nu te bizui nici pe hotărârea ta. Oricât de fermă ți s-ar părea și oricât de sârguitor te-ai socoti. Mai bine să mori decât să lovești pe Dumnezeu cu păcatul. Fiindcă, chiar de am presupune că ești câlț ud, totuși printr-un neîntrerupt contact de tovărășie, focul cu fierbințeala lui, încet-încet, usucă apa voii tale cea bună și pe nesimțite atât te vei lipi de diavolescul dor, încât nu te vei rușina de oameni, nu vei păzi rudenie ori prietenie, nu te vei teme de Dumnezeu, nici nu vei recunoaște viața, nici toate pedepsele iadului și ale muncii, ci vei săvârși păcatul. De aceea, fugi, fugi cât poți.

a) Întâi de tovărășia persoanelor care sunt piatră de scandal, dacă într-adevăr nu vrei să fii prins de păcat și să mori.

b) Fugi de lene și trândăvie. Stai deștept și treaz cu gândurile și cu faptele ce se potrivesc stării tale.

c) Nu asculta vreodată de tine, ci supune-te cu lesnire superiorilor și Părinților tăi duhovnicești, făcând cu râvnă și fără întârziere cele poruncite. Mai ales cele ce te smeresc și sunt împotriva voii și pornirilor tale firești.

d) Nu judeca niciodată și nu osândi cu obrăznicie pe aproapele tău. Adică nu-l condamna; mai ales pentru acest păcat trupesc de care vorbim, chiar de s-ar vădi într-însul. Totdeauna să ai îngăduință față de el. Nu te întărâta asupra lui, nici nu-l ocărî Ci din pilda lui smerește-te și recunoaște că ești slab, praf și cenușă, zicând: el a căzut azi, eu pot cădea mâine.

Fiindcă dacă te vei grăbi a judeca și a defăima pe ceilalți, Dumnezeu te va pedepsi grozav de aspru, lăsându-te să cazi în aceeași greșeală. Domnul zice: „Nu judecați ca să nu fiți judecați” (Mat. 7, 1).

Smerește-te ca să-ți poți cunoaște mândria ta. Altfel din cădere și mândrie îți vei cunoaște smerenia ta. Caută tămăduire pentru amândouă: pentru mândria și pentru curvia ta. Deși de te va păzi Domnul și nu vei cădea, nici nu-ți vei schimba gândul, totuși nu te bizui în tine, ci îndoiește-te de tine și teme-te totdeauna de starea ta.

e) Ia bine seama dacă vei câștiga vreun dar dumnezeiesc ori vei fi în vreo bună stare să nu iei în sine-ți vreo idee deșartă ori vreo nălucire că ai fi ceva si că vrăjmașii tăi nu te vor ataca, fiindcă te arăți că-i urăști și te întorci de la ei. Gândind astfel ușor cazi.

Acestea sunt cele ce trebuie să le ții și să le păzești înainte de ispita patimii trupești. Iar în timpul ispitei, gândește de unde vine acest război: din cauze externe ori interne. Pricinile din afară sunt: pofta și curiozitatea ochilor, cuvintele și sunetele dulci, moliciunea și împodobirea cu haine scumpe, parfumurile cele ales mirositoare, convorbirile, semnele, strângerile de mâini și pipăirile care îndeamnă la acest păcat.

Iar doctoria acestor este: cucernicia, smerenia și modestia hainelor. Să nu voiești a asculta, a mirosi, a vedea, a vorbi ori a pipăi toate cele ce ne îndeamnă la această răutate. Dar, mai presus de toate, fugi de tovarăși, cum am spus mai sus.

Iar pricinile dinăuntru provin din: bunul trai al trupului, gândirile minții care vin din relele noastre deprinderi și patimi ori din îndemnul diavolului.

Bunul trai al trupului poate fi moderat cu postul, privegheri, dormitul pe jos și mai ales cu metanii și cu alte multe practici, cum sfătuiește și învățătura Sfinților Părinți. Iar doctoriile gândurilor, ori de unde ar veni, sunt: citirea sfintelor cărți, mai ales Sfântul Efrem Sirul, Ioan Scărarul, Everghetinosului și a Filocaliei, s. a.

Cugetarea și rugăciunea fă-o astfel. Când va începe a te supăra vreun gând al curviei, îndată înalță-ți gândul la Cel Răstignit și zi din adâncul sufletului: „Iisuse al meu, prea dulcele meu
Iisus, ajută-mi degrab să nu cad rob acestui vrăjmaș
„. Și uneori, îmbrățișând, în gând ori în realitate, Crucea pe care-i răstignit Domnul întâi, sărută-i rănile de multe ori, zicând cu dragoste: „Prea frumoase răni, răni prea sfinte, răni prea curate, răniți această ticăloasă și necurată inimă a mea si opriți-mă a vă vătăma„.

Când se înmulțesc gândurile dulcețurilor trupești, să nu se ridice cugetarea ta drept împotriva lor, deși unele cărți îndeamnă astfel (Ex: socotirea amărăciunii produsă de dulceața trupească, mustrarea cugetului produsă de relele făcute, primejdiile, stricăciunea vieții și pierderea fecioriei tale, prihănirea cinstei ș. a).

Gândirea ta să nu se îndrepte la aceste lucruri, fiindcă o astfel de cugetare nu-i totdeauna așa de puternică și întemeiată ca să te poată elibera de ispitele trupului.

Mai lesne îți aduce vătămare. Căci deși mintea ar lepăda gândurile deodată, cu astfel de cugetare, totuși ea-i neputincioasă și pătimașă, când cugetă aceste lucruri și mai lesne își imaginează plăcerea și dulceața și atunci cedează.

De aceea, adevărata doctorie a dulceților trupești este, să fugi totdeauna nu numai de ele, ci și de orice alt lucru, chiar dacă acel ceva ar fi opus lor și ne-ar aduce aminte de ele.

Adică înțelepciunea cea mare e să ne ducem cu mintea la viața și patimile Domnului nostru Iisus Hristos Cel răstignit, la ceasul înfricoșat al morții, la ziua grozavă a judecății și la feluritele munci veșnice.

Iar deși aceste gânduri trupești te frământă mai mult decât de obicei, cum deseori se întâmplă, nu te îngrozi nici nu cugetarea celor mai de sus și să te întorci la ele ca să le stai împotrivă. Nu! Urmează cât mai cu luare aminte aceste cugetări.

Fiindcă nu-i mai bine a sta împotriva acestor gânduri, deși te-ar ataca neîncetat, să te faci că nu le iei în seamă. În sfârșit să termini cugetarea-ți cu această rugăciune: „SIobozește-mă, ziditorul și izbăvitorul meu, de vrăjmașii mei pentru patima Ta cea sfântă și după negrăita Ta bunătate„.

Nu-ți întoarce mintea la această trupească răutate. Pentru că-i primejdios a-ți aduce aminte de dânsa chiar singur. Nu sta și te târgui cu această ispită și nu te iscodi dacă ai ajuns la învoire cu dânsa ori nu.

Această iscodire, deși pare bună, totuși, în realitate este o amăgire a diavolului, ori o mașinație ca să te supere și să te facă a deznădăjdui, a scădea cu duhul, ori a te ține totdeauna împleticit în gânduri de acest fel.

De aceea, la această ispită, când n-ai cedat încă, ți-e destul a mărturisi aceasta pe scurt la duhovnicul tău, rămânând cu cugetul curat, fără a mai gândi ceva, și fără a-i arăta orice gând al tău, fără a mai fi stăpânit de vreo sfială ori rușine.

Căci dacă ne trebuie puterea smereniei ca să-i biruim pe toți vrăjmașii noștri, cu atât mai vârtos avem nevoie de puterea ei în acest război trupesc. Înfrângerea în această luptă este mai totdeauna consecința și pedeapsa lipsei de smerenie. În fine, după ce va
trece ispita, aceasta-i ce-ți rămâne de făcut: Deși ți s-ar părea că ești slobod de cele trupești, totuși stai cu gândul departe de acele persoane și fețe pricinuitoare de tulburare.

Să nu socotești că-i bine a te întovărăși cu ele, căci îți sunt rudenii, îmbunătățite ori binefăcătoare.

Și aceasta este o amăgire a firi tale celei rele și o cursă a vicleanului nostru vrăjmaș — diavolul, care se preface în îngerul luminii ca să ne arunce în întuneric (2 Cor. 16, 14).

Sfântul Nicodim Aghioritul; Războiul nevăzut

Distribuie
Un comentariu la „Lupta cu patimile trupești”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *