Maica Domnului ajută pe cel ce s-a lepădat de Hristos

În părțile Italiei era un boier oarecare, cu numele Carol, care cheltuia averea sa pentru desfătări, îndulciri, și desfrânări trupești; și în puțină vreme sărăcind și nemaiavând de cheltuială ca să petreacă în galantomie și cu răsfățare ca mai-nainte, s-a întristat și amărât până într-atât încât zicea, ca un deznădăjduit, cuvinte de hulă.

Iar într-una din zile s-a dus într-o pădure să afle vreun vrăjitor, pe care să-l întrebe dacă nu ar putea diavolul să-l îmbogățească. Umblând, l-a întâmpinat pe el diavolul în chip de ostaș, și i-a zis lui: „Eu sunt acela pe care îl cauți. Dacă vei primi să-mi faci zapis scris cu sângele tău, cum că te împreunezi cu mine, și te lepezi de credința ta, eu îți voi da toate bunătățile lumii acestea, și îți voi face toate voile tale, și vei avea atâta mulțumire încât nu va fi altul asemenea ție„. Ticălosul acela, îmbătat de dorul iubirii de deșertăciuni, a primit ca un deznădăjduit ce era și a scris cele împotriva botezului, adică s-a lepădat de Hristos și s-a împreunat cu diavolul, care i-a și dat desfătări și bunătăți vremelnice, după cum i s-a făgăduit. Și lua parte Ia toate petrecerile lui, mergând după el în chipul ostașului și săvârșind toate poftele lui. Iar odată, trecând ticălosul acela pe lângă o biserică, și întorcând ochii către dânsa, a văzut Icoana Născătoarei de Dumnezeu. Și aducându-și aminte de fărădelegile lui, a suspinat cu amar și l-a durut inima lui. Atunci diavolul, lovindu-l cu un toiag, atât de tare încât s-a înnegrit carnea lui, i-a zis: „Păzește-te de-acum înainte, să nu mai îndrăznești ca să privești la Icoana Fecioarei Maria, că ea mi-a făcut mie multe pagube, și pe mulți i-a luat din mâinile mele, căci dacă te voi mai prinde vreodată că întorci ochii către dânsa, îți voi da aspră moarte, păgubindu-te de bunătățile vieții celei de acum, iar sufletul tău îl voi lua cu mine în munca cea veșnică„.

Acestea auzindu-le ticălosul, a rămas întristat foarte, nu atât pentru rănile trupului, cât pentru moartea sufletului. Și socotind cum ar face ca să scape de robia aceasta, zicea în gândul său: vrăjmașul singur a mărturisit, cum că Preasfânta Fecioară a luat pe mulți din mâinile lui; poate se va milostivi și spre mine darul ei, ca o Maică a lui Dumnezeu Celui întru tot milostiv. Acestea le gândea el, iar vrăjmașul, necunoscând cele ascunse ale inimii lui l-a trecut pe lângă altă biserică, pentru ca să vadă dacă îi ascultă porunca. Și acela văzând ușa deschisă, a alergat cu sârguință și intrând înăuntru a căzut la pământ înaintea preacinstitei icoane a Maicii lui Dumnezeu, bătându-și pieptul și strigând acestea din adâncul inimii, cu suspinuri și cu lacrimi fierbinți: „Stăpână și Doamnă a lumii! Apucă înainte și mă izbăvește din mâinile diavolului. Multă este puterea ta, Împărăteasă a toate, arat-o și spre mine cel de trei ori ticălos; Mare este milostivirea Ta, milostivește-te și spre mine cel nevrednic. Nemăsurată este mila Ta, miluiește-mă și pe mine, ticălosul„.

Acestea și altele multe zicând vrăjmașul, de mânie făcea multă tulburare, afară din biserică. Însă după o bucată de vreme a strigat, zicând: „Eu mă duc, necredinciosule, că mă gonește puterea Fecioarei, dar păstrez zapisul tău, și atunci când Fiul ei va face judecată ca să judece lumea, ca un drept judecător, te va da pe tine în mâinile mele, fiindcă de bună voie te-ai lepădat de credința ta„. Acestea zicând vicleanul, a pierit, iar Carol cu mai multe lacrimi și mai cu dinadinsul se ruga către milostiva Maică a Preamilostivului Dumnezeu, cerând milostivire și iertare. Așadar, a urmat trei zile plângând cu amar, din inimă, și zicând cuvinte atât de dureroase și cu așa plângere, încât parcă și pietrele lăcrimau.

Și așa, de multă osteneală și de bătăile în piept ce le suferise, a obosit. Și puțin adormind, a văzut în vis pe Preasfânta care îi zise lui: „Tu te-ai lepădat de Fiul meu, ce voiești dar acum aici, în casa mea?” Iar el i-a răspuns cu smerită vorbire și cu lacrimi, zicând: „O! Preaslăvită Maică a milostivirii, pentru cine S-a răstignit Fiul tău cel cu totul milostiv și cu totul îndurat? Pentru cei drepți sau pentru cei păcătoși? Iar eu deși mare fărădelege am făcut, însă tâlharul, desfrânata, desfrânatul și alții mulți mă îndeamnă să îndrăznesc, pe care pentru nemărginita lui milostivire i-a miluit, Care nu Te-au avut pe Tine solitoare și mijlocitoare Maica lui cea preadulce, și totuși nu le-ai încuiat lor milostivirile cele iubitoare de oameni. Și pe mine care am îndrăzneala Ta, oare mă va primi? Milostivește-te spre mine, Stăpâna mea, că toate le poți câte le voiești și orice vei cere de la Fiul și Dumnezeul tău primești negreșit, fiindcă te-a făcut pe tine mijlocitoare a păcătoșilor„.

Atunci Stăpâna i-a zis: „Fiindcă ai urât fărădelegea ta și te căiești din toată inima, te primesc pe tine și te întorc Fiul meu. Dar să nu te arăți nemulțumitor pentru darul acesta așa de mare, ci să faci lucruri vrednice de pocăință„.

Iar acela mulțumindu-i cu prisosință, a răspuns: „Stăpâna mea și Doamnă slăvită, toate îți sunt cu putință ție; fă-mi mie și darul acesta spre încredințarea iertării mele: Poruncește să-mi întoarcă vrăjmașul zapisul acela viclean, cel scris cu mâna mea, ca să nu mă înfricoșeze, cum că vrea să-l aducă la ziua Judecății, Dreptului Judecător. Cunosc cum că nimic nu este cu neputință la tine, ca o Maică a Atotputernicului Dumnezeu, poți să iei și scrisoarea aceea cu totul nebunească, pentru ca să se smerească desăvârșit vicleanul și să nu aibă nici o nădejde asupra mea”. Răspuns-a lui Stăpâna: „Întru slava Fiului și Dumnezeului meu, facă-se ție și aceasta„. Acestea zicând, i s-a părut lui cum că a auzit in văzduh glasuri, zicând: „O! Stăpână, ca o Maică a dreptății ce ești, să nu faci nedreptatea aceasta, ca să iei pe acela care a mărturisit cu zapisul lui cum că este al meu„. Iar ea a zis: „Vrăjmașule al adevărului, totdeauna ești mincinos, însă acum ai spus adevărul, cum că sunt Maica dreptății și pentru aceasta voi face dreaptă judecată, luând zidirea Fiului meu din mâinile tale, căci cu nedreptate este ca să o stăpânești tu, cel străin„.

Aceste auzind Carol, s-a umplut de bucurie și veselie, din care pricină deșteptându-se văzu cu mirare cum că n-a fost vis, ci se afla, o, minune, în mâinile lui, zapisul cel scris de el. Câtă veselie socotiți că a fost în ziua aceea, nu numai pentru el, ci și pentru toți acei care au auzit și văzut zapisul acela. Toți s-au minunat de nemărginita milă a Stăpânului, și de puterea cea neasemănată a prealăudatei Fecioare.

Vestea aceasta s-a dus în multe cetăți și orașe. Și după ce a auzit și Preasfințitul Leon, care în vremea aceea era Arhiepiscop în Roma, a trimis oameni de a adus pe Carol. Și văzând scrisoarea aceea, a poruncit să se facă în biserica de obște, slujbă spre mare mulțumire Maicii lui Dumnezeu. Și au săvârșit praznic cu mare veselie și mulți care trăiau în felurite fărădelegi și în desfrânări erau afundați, s-au pocăit din tot sufletul, nădăjduind cum că prin rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu vor dobândi iertarea păcatelor. Iar Carol făcându-se călugăr, a făcut roade vrednice de pocăință după cum i-a poruncit Doamna noastră și prin darul ei s-a învrednicit de cereasca fericire. Pe care, să dea Dumnezeu, ca noi toți să o dobândim prin rugăciunile Ei și ale tuturor Sfinților. Amin.

din cartea: Minunile Maicii Domnului